04 august 2011, 15:09 views 7877
Back views 7878 Views
Alecsandri Vasile   | Poezie

Vis de poet

Ea era frumoasă, dulce,-ncântătoare,
Ca o floare vie, căzută din soare;

Lumea-namorată şi de doruri plină
O slăvea în taină ca pe o regină,

Şi pe când nici visul nu-ndrăznea, nici dorul
Până lângă dânsa să-şi înalţe zborul,

Gingaş, cu iubire, un poet ferice
Prin a lui cântare îndrăznea a-i zice:

Când privesc la tine, scumpa mea iubită,
Ca o liră dulce inima-mi trezită

Cântă şi serbează bunurile vieţii,
Farmecul iubirii şi al tinereţii.

Când privesc la tine, draga mea frumoasă,
Raiul îmi deschide poarta-i radioasă,

Şi zăresc printr-însa plaiul nemuririi,
Unde ne aşteaptă îngerul iubirii.

Atunci omenirea, viaţa de amaruri
Se îmbracă-n ochii-mi cu plăcute daruri;

Patria-mi ascunde chinurile-i grele,
De zâmbeşte vesel fericirii mele,

Şi tot ce încântă, tot ce dă uimire,
Tot ce-nalţă omul la dumnezeire,

Dragostea, virtutea, dulcea poezie,
Îmi şoptesc de tine şi mă-nchină ţie!

Iar când, mult ferice, îmi aduc aminte
Că-ntre-a noastre inimi sunt legături sfinte,

Că tu, înger dulce, tu, minune vie,
Ai venit din ceruri ca să te dai mie!

C-al tău sân fierbinte bate pentru mine,
C-a ta frumuseţe este al meu bine...

O! atunci, iubită, sufletu-mi s-aprinde,
Nobilă mândrie vine de-l cuprinde,

Şi simt că el numai e menit pe lume
De a fi altarul scumpului tău nume!

Astfel la picioare-i poetul cânta,
Iar ea, vărsând lacrimi, blând îl asculta,

Şi-n a sa uimire gingaşă, adâncă,
Îl ruga, zâmbindu-i, să mai cânte încă:

Spune-mi ce minune, care scump odor
Ar putea în lume să-ţi insufle dor?

Care vis de aur s-a oprit din cale
Ca să fie visul tinereţii tale?

Vrei pe-aripa dalbă unui sprinten nor
Cerul şi pământul să-i alergi uşor?

Vrei s-anin pe frunte-ţi mărgăritărele,
Salbe înşirate pe raze de stele?

Vrei tu la picioare-ţi lumea s-o închin?
Vrei să fii regina cerului senin?

Spune-mi, ce minune doreşti ca să nască
Pentru-a ta plăcere dragostea-mi cerească?

Dragul meu poete! nu doresc odoare,
Din a ta cunună vreau numai o floare.

Acea floare scumpă dacă aş avea,
Altă-mpodobire pe frunte n-aş vrea.

Şi numai amorul care mă învie
Ar întrece-n mine falnica-mi mândrie!

Tu eşti visul gingaş ce din zborul său
Varsă încântare sufletului meu.

Tu-mi îndulceşti viaţa, tu-mi şopteşti din stele,
Tu luminezi calea rugăciunii mele,

Şi în veci pe tine cu drag te găsesc
În orice îmi place, în orice iubesc,

Ş-o credinţă sfântă de la cer îmi vine
Că în altă lume m-am iubit cu tine.

O! mult îmi e scumpă închinarea ta,
Căci, iubind, amorul tu ştii a-l cânta.

Şi prin armonia dulcei tale lire
Vom zbura-mpreună către nemurire.

O! pleacă-a ta frunte pe inima mea,
De ascultă dorul ce şopteşte-n ea,

Ş-apoi cântă lumii ţara mea slăvită,
Cântă România şi pe-a ta iubită!...

Cine-ar putea crede că acest amor
A fost o părere, un vis trecător?

Poetul visase, cum visez poeţii,
Flori de altă lume pe cărarea vieţii.

Iar când la lumină ochii a deschis,
În ceruri zburase cerescul său vis!

O, vis al iubirii! zis-a el cu jale,
Simţind două lacrimi pe genele sale.

Scumpă nălucire! te întoarce-n rai,
Mergi de înfloreşte pe cerescul plai,

Căci un vis, ca tine, aşa de ferice,
A-nflori nu poate pe pământ, aice!

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1588
Populația:
499 locuitori

Cureşniţa este un sat din cadrul comunei Holoşniţa, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Soroca și la 169 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 499 de oameni. Satul Cureșnița a fost menționat documentar în anul 1588.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.