Raionul Ocniţa este situat la nordul Moldovei, v-am povestit anterior despre unul dintre satele sale - Naslavcea, care este şi cel mai nordic punct de pe harta ţării. Totuşi acest traseu coincide cu acel descris de către noi - Rudi-Arioneşti şi este practic continuarea logică a acestuia din urmă. Dacă priviţi harta traseului vă veţi convinge cu uşurinţă de acest lucru. Veţi putea vedea aici două trasee posibile - prin oraşul Otaci şi altul prin satul Arioneşti. De această dată am ales cea de-a doua opţiune, căci este mai pitorească, pentru că din satul Arioneşti un drum de ţară trece pe pantele şi pe fundul Defileului Arioneşti, iar mai aproape de sfîrşitul său, pe malul rîului Nistru, este situat satul Unguri, prin care am şi trecut ca să ne îndreptăm spre mănăstirea şi satul Calaraşovca.

Şi trebuie să vă spunem că am fost răsplătiţi din plin pentru acest lucru, căci am descoperit pentru noi înşine şi pentru dvs. un sat foarte pitoresc - Unguri, care se întinde pe pantele abrupte de deasupra Nistrului. Este un sat ucrainean, în care locuiesc aproximativ 1.500 de oameni. Nu am putut afla anul fondării sale. Dacă e să ne referim la denumire, aceasta provine probabil de la cuvîntul Unguri (maghiari). Chiar în centrul satului peste Nistru a fost construit pe la sfîrşitul anilor '80 ai secolului al XX-lea un pod capital din beton. Acesta avea menirea să preia o parte din traficul podului de la Otaci. Cu toate acestea, în prezent, acest pod este folosit exclusiv de pietoni şi uneşte satul Unguri cu satul ucrainean Broniţa.

Însă punctul de atracţie al satului este Biserica Sf. Pocrov al Maicii Domnului, care a fost construită în ’80 ai secolului al XVIII-lea, în acelaşi timp cu acea de pe teritoriul mănăstirii Calaraşovca. Renovată în anul 2000, pînă atunci, însă, a zăcut în ruine şi paragină, acum însă se înalţă măreaţă şi frumoasă. Alături de biserică se află şi cimitirul satului.

Deplasîndu-ne mai departe spre Otaci la nord, la aproximativ 3 km de Unguri, deja de pe drum am văzut vestita mănăstire Adormirea Maicii Domnului de la Calaraşovca, care este situată în rezervaţia naturală Calaraşovca, la 5-6 km spre sud-estul oraşului Otaci şi include malul drept abrupt al rîului Nistru şi rîpa de la Calaraşovca cu adîncimea de 150 m. Valea ponorului se numeşte „Valea Bradului”.

Se pare că, în timpuri străvechi pe aici creşteau conifere, inclusiv bradul. Primăvara la marginea păduricii strălucesc arbuştii de cununiţă, presărați pînă la vîrfuri cu flori albe. Printre aceştia se întîlnesc lăstărişuri cu rozaceele de caprifoi. Mai sînt pe aici arbuşti de soc, alături cresc sînzienele, utilizate în trecut pe scară largă ca colorant. Pe partea stîngă a pantei pîrîului, printre domeniile rare de pădure şi pe poienile deschise cresc plante unicat, care sînt ocrotite de lege:lalelele pestriţe, lopățeii (pana-zborului), silurul. Florile gălbui cu cinci petale amintesc steluţele. Acestei plante în popor îi sunt atribuite proprietăţi neobişnuite: împrăştiate prin aer seminţele sale vindecă de sperietură, puse sub centură oferă persoanei care o poartă ‒ curaj şi perseverenţă. Deosebit de frumoşi sînt clopoţeii singuratici, care înfloresc pe stînci pe fundalul petelor verzi de ferigi mici, muşchi şi angeline. (Din cartea lui D. Goberman „Prin Moldova”).

Mănăstirea este situata la ieşirea din defileu şi este împrejmuită din 3 părţi de stînci şi pădure. În vîrful uneia dintre stînci de deasupra mănăstirii poate fi văzut schitul-peşteră şi crucea instalată alături de el. Aici, cu aproximativ 500 de ani în urmă s-a stabilit un călugăr, iar schitul său a servit drept temelie pentru viitoarea mănăstire. Mănăstirea a început cu construirea unei biserici de lemn în locul căreia în anul 1780 a fost construită una din piatră, care şi-a luat hramul Sf. Pocrov al Maicii Domnului, aceeaşi denumire a primit-o şi mănăstirea. Prin anii ’70 ai secolului al XX-lea încă mai era întreagă clopotniţa unicat din lemn, fotografia ei luată din cartea lui D. Goberman „Prin Moldova” o prezentăm în albumul nostru. Mai tîrziu, însă, aceasta a fost distrusă, iar în locul ei a fost construită o clopotniţă din piatră.

În anul 1853, cu ajutorul generalul-maior Nikolai Mitrofanovici Cerchez şi ale familiei sale, cu mijloacele băneşti ale principesei Elena Cantacuzino, pe teritoriul mănăstirii a fost construită cea de-a doua biserică din piatră. Ea a fost sfinţită la 6 decembrie în acelaşi an, de ziua Sf. Mitrofan de Voronej. Biserica a fost finalizată de egumenul Ion în anul 1911.

Pînă în anul 1916, mănăstirea de la Calaraşovca a fost de călugări, apoi a fost transformată în mănăstire de maici. La 8 iunie 1961 mănăstirea a fost închisă. Iconostasul a fost distrus, icoanele confiscate. În mănăstire a fost deschis întîi un dispensar pentru bolnavii de tuberculoză, iar apoi o şcoală pentru copii retardaţi mintal, apoi o perioadă îndelungată de timp mănăstirea a stat în paragină.

În anul 1991 mănăstirea a fost reîntoarsă credincioşilor. În toamna anului 1999 a fost încheiată restaurarea Catedralei Sf. Mitrofan. Ea a fost pictată de Pavel Guţu din Briceni. Iconostasul a fost făcut de către Leonid Romadin. În prezent, a fost practic încheiată restaurarea Bisericii Sf. Pocrov al Maicii Domnului, construită în stil străvechi moldovenesc.

Restaurarea mănăstirii a fost posibilă datorită numeroaselor donaţii a enoriaşilor, precum şi a acelora din Rusia şi Ucraina.

Chiar din spatele zidului mănăstirii începe rezervaţia, iar dacă mergem pe cărăruşele de pădure şi trecem podurile ajungem în adîncul defileului. Aici se află trei izvoare, considerate curative, e şi un loc de odihnă amenajat pentru turişti. Pe fundul defileului curge un pîrîiaş nu foarte lat, care creează pe alocuri mici cascade şi praguri. Aici este întotdeauna răcoare şi sumbru, soarele practic nu pătrunde printre coroanele aplecate ale copacilor. În partea sa de sus defileul este greu de trecut, căci pe alocuri trecerea este barată de bolovani de piatră şi copaci căzuţi. În liniştea răsunătoare se aude doar susurul pîrîului, şi, rareori, cîte un tril de păsări. Aceste locuri sînt vizitate în ultimii ani de un număr mare de turişti şi pelerini, dintre ei mulţi sînt din străinătate, în primul rînd din Ucraina, România şi Rusia. Trebuie să vă spunem, că părăsind mănăstirea şi rezervaţia am realizat că ne simţim odihniţi şi împăcaţi.

Apoi ne-am urmat drumul prin satul Calaraşovca. Satul a fost fondat în anul 1662, denumirea provine de la cuvîntul călăraşi, adică slujbaşi ai domnitorului în perioada existenţei Voievodatului Moldova. El este situat la aproximativ 1,5 km distanţă de mănăstire. Iar peste 3 km spre nord am intrat în oraşul Otaci, iar apoi am mers pe şoseaua ce duce spre Chișinău, obosiţi un pic, copleşiţi, însă, de impresii.

Atît de pe hărţile traseului, cît şi de pe harta Google anexată, puteţi vedea întregul nostru itinerar, iar fotografiile vă vor ajuta să vă creaţi propriile impresii despre aceste locuri. Noi, însă, vă dorim să plecaţi voi înşivă în călătorie ca să puteţi face propriile descoperiri. Vă dorim drum bun.