Arhitectura este o artă, care întruneşte caracteristici ale producţiei materiale, în realizarea operelor ei fiind implicaţi diverşi specialişti. Orice arhitectură începe de la o dorinţă-idee, exprimată de un comanditar, pusă pe un proiect, care este realizat de arhitect, inginer, designer.

Arhitecţi. Instruirea arhitectului se bazează pe disciplinile tehnice şi umanistice, pe fundalul general al pregătirii artistice, în instituţii şi universităţi specializate. Specialistul licenţiat este numit „arhitect”, spre deosebire de constructorul medieval, numit „meşter”, pregătirea profesională a căruia avea loc pe şantier, în timpul procesului de construcție, avansînd treptat în meserie de la ucenic pînă la gradul de meşter. Ierarhia membrilor echipei de constructori pe şantierul unei construcţii medievale era urmatoarea: meşter, calfă, ucenic, etc., graţie statutului ei ermetic, s-a conservat în structura Lojelor masonice, care îşi au originea în procesul colectiv de înălţare a edificiilormonumentale. Profesia de arhitect revine la locul ei onorific doar în timpul Renaşterii şi treptat se răspîndeşte în toate ţările europene.

Nu sînt cunoscuți în totalitate arhitectii monumentelor istorice din Moldova, mai ales lipsesc numele meşterilor-constructori din perioada medievală. Din semnele lapidare incizate pe unele detalii ale paramentului se ştie, că la construcţia bisericilor din timpul lui Ştefan cel Mare au lucrat discipoli ai lojelor masonice de pe şantierele gotice central-europene. Din autografele de pe locurile mai puţin accesibile vederii, se cunosc numele unor pictori, cum ar fi Voicu, Stanciu de la biserica din Căuşeni, un pictor Ioan Pîrvana a activat la iconostasul bisericii din oraşul Chilia. La sfîrşitul secolului al XVIII-lea apar primele nume de arhitecţi, ca Antuan Waisman, constructorul catedralei Sf. Nicolae din Bălţi (1795), Gaudi, invitat să lucreze pe moşia unei nobile din Basarabia.

În Moldova de est, pe teritoriul dintre Prut şi Nistru, începînd cu 1812 au activat arhitecţi ruşi. După proiectele lor au fost extinse cu noi porţiuni oraşele şi au fost ridicate clădirile administrative, publice, industriale şi locuinţele. După proiecte-model, elaborate în Sanct-Petersburg şi Moscova erau ridicate locuinţele urbane şi lăcaşurile sfinte. S-au păstrat zeci de nume de arhitecţi, în fişele lor de evidenţă a dosarelor din Arhiva Naţională a Moldovei, sînt enumerate clădirile realizate şi proiectate de ei. Arhitectul Antuan Waisman a continuat să activeze şi după 1812, elaborînd proiecte, printre care şi a catedralei din Soroca (1840). La începutul secolului  al XIX-lea meşterul Zaiciuc a pornit construcţia bisericii Sf. Gheorghe din Chișinău (1814). Una dintre figurile cele mai cunoscute este a academicianului, rectorului Academiei de Arte din Sanct Petersburg, A. Melnikov, autorul proiectelor catedralelor din Chișinău, Bolgrad şi Izmail.

Arhitecţii din perioada modernă erau larg cunoscuţi opiniei publice, ca şi operele lor, deseori numele fiind instalat pe faţada clădirii proiectate, cum era de exemplu al lui M. Cecheruli-Kuş, instalat pe clădirea Băncii orăşeneşti, sau a arhitectului Nicolae Mertz instalat pe peretele caselor ridicate după proiectele sale, tradiţie pierdută cu timpul. Cel mai înalt apreciat, primul dintre cei mai buni, a fost arhitectul Alessandro Bernardazzi, autorul celor mai frumoase clădiri din Chișinău, în egală măsură proiectînd case de locuit – conacele Rîşcanu-Derojinski, Donici-Casso, Inglesi, biserici – Sf. Pantelimon, Sf. Teodora de la Sihla, şi clădiri publice – Liceul pentru fete fondat de principesa N. Dadiani, ş.a. Un arhitect care a contribuit mult la împodobirea Chişinăului a fost Heinrich von Lonsky, care a proiectat clădirea primului pavilion de pasageri a Gări feroviare (nu s-a păstrat), Liceul pentru fete al zemstvei, Clubul Nobilimii, Judecătoria de circumscripţie. Printr-o manieră aparte se disting proiectele arhitectului Vladimir Ţîganco, autorul proiectelor Şcolii Reale, Muzeului Zoo-Agricol şi de meşteşuguri, Liceului nr. 3 pentru băieţi, bisericii Sf. Nicolae, etc. Arhitectul academician Alexei Şciusev s-a născut în Chișinău şi a proiectat pentru oraşul natal cîteva clădiri – casa lui V. Karcevski, vila lui Karcevski, complexul bisericii din satul Cuhureştii de Sus, ş.a.

Ctitorii  sint comanditarii obiectivelor, de obicei, ale lăcaşurilor de cult, stabilimentelor de caritate sau a instituţiilor de instruire. Ctitorii finanţau construcţia clădirii sau stabilimentului şi o susţineau financiar sau, în cazul clădirilor ecleziastice, mănăstirilor, prin danii de pămînt, sate şi odoare pe parcursul vieţii lor. Ctitori au fost toţi domnitorii Moldovei, care au susţinut financiar construcţia bisericilor si a cetaților în localităţile de reşedinţă, în oraşe şi au fondat mănăstiri cu tot complexul de clădiri. Cel mai mare ctitor de biserici a fost Ştefan cel Mare, tradiţia istorică susţinînd că „cîte războaie a dus, atîta biserici a construit”. Sînt cunoscute peste 40 de lăcaşuri sfinte construite în timpul domniei sale, dintre care 27 sînt certe, atribuite prin tradiţie fiind peste 70 de biserici şi paraclise. Ctitori de lăcaşuri sfinte au fost Alexandru cel Bun, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Petru Şchiopu, Vasile Lupu şi alţii, care au fondat mănăstiri şi în care, mai apoi au fost înhumaţi. Familii renumite de boieri moldoveni au fost ctitori - Trotuşanu, Toader Sabău, unele din ctitoriile lor purtînd numele lor: Balica, Golia, ş.a. Sînt cunoscuţi ctitori şi din alte pături sociale orăşeni, ţăranii care fondau bisericile parohiale în oraşe şi sate, care au fondat mănăstiri pe pămînturile lor, cum este mănăstirea Cuşelăuca, Răciula, Tabăra, etc. Un mare ctitor de aşezăminte curative şi de instruire a fost familia Aleinicov din Soroca, medicul Ivanov din Chișinău, Tudor Cazimir din Cernoleuca numit Mecena, fraţii Anastasie şi Teodor Ciuflea din Chișinău, ş.a. În ultimul timp s-a revenit la practica ctitoritului, cînd doritorii susţin material comunităţile monahale sau donează bani pentru construcţia unui lăcaş de cult nou sau repararea celor vechi.

Ingineri-constructori. Specialitatea de inginer-constructor s-a desprins din cea de arhitect în timpul Renaşterii italiene, aceştia proiectînd obiective militare şi de apărare a oraşelor în legătura cu utilizarea artileriei grele la asedierea oraşelor. Pe parcursul timpului importanţa inginerilor a crescut tot mai mult, fiind necesare instituţii de pregătire a cadrelor inginereşti. În secolul al XIX-lea, activau „ingineri civili”, care de fapt erau arhitecţi şi proiectau planurile, faţadele şi secţiunile clădirilor, alcătuiau devizul de cheltuieli şi conduceau construcţia edificiilor şi supravegherea lucrărilor. Inginerii contemporani îndeplinesc calcule ale structurii de rezistenţă a edificiilor şi dirijează procesul de construcţie pe şantier conform proiectelor speciale elaborate înainte de demararea lucrărilor.

Designeri. Designerul este specialist în arta decorului. Principala podoabă a clădirilor antice şi medievale,a  lăcaşurilor de cult şi a caselor de locuit, era fresca, mozaicul, vitraliile policrome, reliefurile din stuc sau ghips, realizate de pictori. Ca şi arhitecţii, meşterii lucrau în colective, ridicîndu-se treptat la rolul de mare răspundere de pictor. Designerii, cu activitate diversă – mobilă, metal forjat, mozaic, vitraliu, îşi fac apariţia în peisajul arhitectural al Basarabiei la începutul secolului XX, fiind atestaţi masiv în soluţionarea decoraţiei plastice a interiorului Muzeului de meşteşuguri, istorie naturală şi artizanat, fondat şi realizat cu susţinerea Zemstvei guberniale.