Cetatea Suceava
Cetatea de Scaun a Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului Moldovei Petru I Mușat (1375-1391), în care este vorba de împrumutul (3.000 de ruble de argint frîncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Documentul se încheie cu textul "... Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întîia săptămînă a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388". Se știe că în anul 1388, domnitorul a mutat capitala Țării Moldovei din orașul Siret în orașul Suceava. Cetatea este menționată și în alte documente moldovenești din 1393 și 1395.
Ca urmare a cercetărilor arheologice efectuate aici în a doua jumătate a secolului al XX-lea, au fost identificate mai multe etape de construcție a cetății. Nu au fost identificate aici fortificații anterioare, rezultînd că prima construcție fortificată datează din epoca domniei lui Petru I Mușat. Cercetările arheologice au determinat faptul că aici a existat un pîlc de pădure care a fost defrișat prin incendiere în vederea ridicării construcției. Datarea construcții se datorează și descoperirii cîtorva zeci de monede de argint (toate emise de monetăria voievodului Petru I Mușatinul) în cel mai vechi nivel al cetății.
Cetatea de Scaun a Sucevei este o cetate aflată la marginea de est a oraşului Suceava (în nordul României). Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălţime de 70 m faţă de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Cetatea beneficia de un sistem de fortificaţii puternice aflate în jurul Sucevei, precum şi de sprijinul întăriturilor de la Zamka, Şeptilici, Burdujeni şi Salcea.
În Suceava au existat două cetăţi: Cetatea de Scaun şi Cetatea de Apus (Cetatea Şcheia), ambele fiind construite de domnitorul Petru I Muşat.
Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificaţii construit în Moldova la sfîrşitul secolului al XlV-lea, în momentul apariţiei pericolului otoman. Sistemul de fortificaţii medievale cuprindea aşezări fortificate (curţi domneşti, mănăstiri cu ziduri înalte, precum şi cetăţi de importanţă strategică), în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pămînt sau avînd şanţuri adînci.
Intrarea se afla pe partea dinspre răsărit, spre platou, printr-un pod suspendat cu punte mobilă. Cînd aceasta era ridicată, făcea ca locul să devină “întărit de minune şi de necucerit”, după cum a consemnat francezul Blaise de Vigenere care a vizitat Moldova la sfîrşitul secolului al XVI-lea.
Petru Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m.
Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflîndu-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărîmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bîrne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării.
Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adîncime variabilă, în jur de 10 metri.
În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare
Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate.
Domnitorul Ștefan cel Mare (1457-1504) considerînd că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor dușmanilor, a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel.
În anul 1476 Cetatea de Scaun a Sucevei a fost asediată de oştile turceşti aflate sub comanda sultanului Mahomed al II-lea. Oştenii aflaţi în cetate, conduşi de portarul Şendrea s-au apărat făcînd fapte eroice rămase în legendă, astfel încît sultanul supranumit şi cuceritorul Constantinopolului a fost nevoit să se retragă în mod ruşinos, după cum ne informează cronicarul polonez Jan Dlugosz. În acea luptă s-a constatat că zidul de incintă construit în jurul vechiului fort muşatin (secolul al XIV-lea) ca şi turnurile pătrate de apărare, erau vulnerabile la loviturile artileriei cu ghiulele de fier. De aceea Ştefan cel Mare a întreprins lucrări de consolidare a cetăţii, confirmate de o stemă a Moldovei cu pisanie, ce indică faptul că a fost pusă în septembrie 1477. În acele lucrări, zidul a fost dublat şi întărit cu şapte bastioane circulare, astfel încît la final cetatea a căpătat un aspect inelar.
Cetatea Sucevei a fost asediată de mai multe ori. De polonezi la 1497 şi 1509. La 1538 a fost cucerită de Soliman Magnificul din cauza trădării boierilor care erau nemulţumiţi de politica autoritară a lui Petru Rareş. Pretendentul Gheorghe Ştefan la 1653 l-a asediat aici pe Timuş Cazacul, ginerele domnitorului Vasile Lupu, căruia pînă la urmă i-a luat tronul, în timp ce Timuş a murit apărînd cetatea. Polonezii au mai asediat-o la 1673-1674. După acceea a fost stricată de Dumitraşcu Cantacuzino (februarie 1674 - noiembrie 1675) la presiunea turcilor, sub pretextul de a-i împiedica pe polonezi de a-şi mai fixa aici un punct de avanpost. Deoarece la o primă încercare de a fi distrusă cu praf de puşcă, zidurile au rezistat, aşa după cum relatează Nicolae Costin, “au umplut-o cu lemne şi cu paie, apoi le-au dat foc de au ars. Şi astfel slăbindu-i zidurile din pricina fierbinţelei de tot mare s-a risipit cetatea”.
Cetatea avea în partea de nord un şanţ adînc şi rîpe, precum şi ziduri puternice care închideau prima împrejmuire. Castelul avea formă pătrată, fiind întărit cu 7 turnuri. Al doilea rînd de ziduri îngrădea curtea interioară în care se aflau locuinţele şi magaziile. Casele domneşti ale lui Ştefan cel Mare se aflau în partea de nord, în timp ce domnitorii de mai tîrziu le-au avut în partea de este a cetăţii unde era şi paraclisul. În timpul lui Despot Vodă (1561 – 1563), dar şi ulterior sub Eustratie Dabija (1661 – 1665) în cetate se afla şi o monetărie.
Anul 1600, Mihai Viteazul întreprinde o campanie militară în Moldova. După ce armatele sale trec apa Trotuşului la 4 mai 1600 şi ocupă Bacăul la 10 mai, oştile valaho-transilvane se îndreptă spre Suceava, iar la 16 mai, apărătorii Cetăţii Sucevei îi deschid porţile şi se predau fără luptă.
În anul 1684, întreagă latura de nord a cetăţii s-a prăbuşit în urma unui puternic cutremur, ca şi turnul cel mare din Cetatea Sucevei. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinîndu-se şi mai mult. La începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstorfer a efectuat lucrări de restaurare a Cetăţii de Scaun.
În cetate se află doi stejari bătrîni de pe timpul marelui domnitor Ștefan. Tot aici se poate vedea o turlă unde a fost un paraclis.
Tradiția spune că din cetate Ștefan cel Mare construise un tunel care ieșea undeva aproape de Biserica Sf. Dumitru din Suceava unde se pot vedea și ruinele Casei Domnești. Acesta era un tunel de scăpare în caz de cucerire.
Legendele locale spun că Ștefan cel mare folosise acest tunel pentru a scăpa de dușmanii care năvăliseră în cetate. Dușmanii au fugit după el prin tunel. Cînd Ștefan a ieșit din tunel, a lăsat blestem ca să nu mai iasă niciodată nimeni viu din acel tunel de scăpare. De atunci pînă azi nimeni nu a mai avut curaj să probeze tunelul. Au trimis niște pisici care sînt mai agere, dar nici ele nu s-au mai întors.
Interioarele cetăţii au fost parţial restaurate pentru a familiariza vizitatorii cu viaţa de curte și a le face o imagine despre ceea ce a reprezentat reședința voievozilor Moldovei. Imediat ce se trece de podul de acces se ajunge în primele încăperi destinate străjerilor, odată depăşit acest obstacol se dă de curtea interioară frumos pavată cu pietre.
În cadrul acestui amplasament există încăperi cu diverse destinaţi: închisoarea, baia cu aburi, pivniţa, capela… Aici au locuit pe lîngă voievozii amintiţi mai sus şi boieri cu ranguri înalte în administraţia statului medieval moldovenesc, de la vistiernic pînă la hatman.
Începînd din anul 2005, în cetate sînt găzduite expoziţii temporare de pictură sau expoziţii cu figuri de ceară pe teme diverse şi din 2006 a început să fie organizat cel mai mare festival medieval din Moldova, Festivalul de artă medievală “Ştefan cel Mare” . La ora actuală există un proiect de anvergură, pentru renovarea cetății. Turiştii care vor ajunge aici în anul 2015, vor avea surpriza plăcută de a vedea Cetatea lui Ştefan cel Mare aşa cum a fost în urmă cu 500 de ani. Reconstituirea se va face pînă la acoperiş, întocmai după modelul arhitectonic din timpul vieţii domnitorului.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1920
- Populația:
- 995 locuitori
Fundurii Noi este un sat şi comună din raionul Glodeni. Fundurii Noi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Glodeni și la 162 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 995 de oameni. Satul Fundurii Noi a fost înființat în anul 1920.