Arhitectura antică pe teritoriul Moldovei este cunoscută din două perioade istorice: arhitectura geto-dacilor şi arhitectura daco-romană.

Arhitectura geţilor. Geţii locuiau în aşezări, întărite de la natură, amplasate pe promontorii, protejate printr-o linie sau cîteva de fortificaţii: şanţuri şi valuri din partea vulnerabilă, cu bastioane din pămînt la intrările pe teritoriul cetăţilor. Se întîlnesc cetăţui cu linii de fortificare fără gol de acces pe teritoriul întărit. Geţii au creat un tip nou de horodişti: cu fortificaţiile din valuri şi şanţ de forme circulare sau ovale, construite pe şes, locuri deschise sau amplasate pe pante. Cetăţile cu fortificaţiile în semicerc erau construite pe marginea unor promontorii cu malurile abrupte, închizînd accesul dinspre cîmp. Locuinţele geţilor erau de suprafaţă sau adîncite în sol, rectangulare în plan, de la care au rămas doar podeaua lipită cu lut, pereţii din carcasă din pari, cu îngrădire din nuiele, lipite pe ambele păţi, au dispărut. În unele cazuri s-au păstrat soclul pereţilor din piatră. Casele geţilor erau de dimensiuni mijlocii 6x3 m, 10x7 m. În unele cazuri, au fost identificate intrări în case protejate de copertine susţinute de pari sau de pereţi laterali. În aşezarea cu cetate de refugiu de la Butuceni, construită din piatră, unde se presupune că era reşedinţa unei căpetenii locale, a fost construit un sanctuar. Era alcătuit din cercuri concentrice, pe care au rămas urme de la pari: în primul cerc erau trei gropi de la trepied, unde se afla vatra sacră, al doilea cerc avea şase gropi de la pari, iar al treilea cerc – 12 gropi. Se presupune că reprezenta transpunerea în piatră a calendarului geţilor.  

Arhitectura geto-dacilor, deşi prezintă caracteristici comune pentru cultura mediteraneană, prezintă un fenomen unic în istoria popoarelor europene. Arhitectura acestui popor cunoscută din vestigiile păstrate pînă la nivelul solului, este o mărturie elocventă a civilizaţii evoluate a statului unificat de Burebista. Construcţiile şi clădirile sînt mostre ale unei tipologii ramificate: cetăţi de refugiu, temple şi sanctuare de diverse soluţii planimetrice pentru cultul uranian-solar, locuinţe specifice unei ierarhii sociale şi militare de tip mediteranean, cu mărturii ale influenţei arhitecturii eline.

Geto-dacii construiau clădirile la nivelul solului, nivelînd prin substrucţii din piatră terenurile accidentate. Pereţii de sprijin ale clădirilor monumentale şi a locuinţelor nobililor erau ridicate din piatră într-o tehnică specifică numai pentru arhitectura geto-dacilor, cu unele similitudini elenistice şi ale tehnicii din beton a romanilor: două cruste paralele din blocuri de piatră tăiată, legate printr-un emplecton din piatră spartă peste care era turnat mortar. Crustele din piatră erau unite între ele prin dulapi din lemn, care se instalau în jgheaburile cioplite în blocurile de piatră pentru a împiedica fisurarea construcţiilor. Clădirile în zidărie de piatră deseori aveau părţile superioare construite din lemn, din cununi, încheiate la colţuri în cheutori, sau erau în carcasă. Parii carcasei erau fixaţi în cuiburile cioplite din tălpile orizontale, avînd jgheaburi scobite vertical în laturile verticale, în care erau introduse capetele scîndurilor orizontale. Din reliefurile de pe Columna lui Traian reiese că dacii foloseau mai multe tehnici de construcţie. Carcasa din pari era căptuşită cu dulapi orizontali, fixaţi de pari cu cuie din fier cu floarea mare, ajungînd în diametru de pînă la 30 cm, ornamentată cu imprimări deosebit de fine.

Dacii locuiau în aşezări, numite dave, alcătuite din locuinţe grupate în jurul unei pieţe. Clădirile erau orientate cu rigurozitate: spre nord, în axa agorei, orientată nord-vest – sud-est, era amplasat un templu de tip megaron, astfel faţada obţinea orientare spre sud-est (Argidava, Popeşti), casele de locuit erau amplasate perimetral, orientate cu intrările spre vest. În Grădiştea Muncelului, unde se presupune că s-ar fi aflat în primul secol al erei noastre capitala statului dac unificat – Sarmizegetusa, centru administrativ, militar, cultural şi religios al ţării, au fost identificate aproape toate tipurile de clădiri dacice: fortificaţii, variate sanctuare, locuinţe-turn, drumuri de ceremonii, cisterne pentru acumularea apei potabile. Pe teritoriul Moldovei sînt cunoscute renumitele centre ale geto-dacilor dintre care cea mai vestită este cetatea de la Bîtca Doamnei, de lîngă oraşul Piatra Neamţ.

Arhitectura dacilor, ca expresie spaţial-volumetrică în mare parte a rămas necunoscută din cauza cuceririi părții centrale a statului dac de către romani şi distrugerii clădirilor monumentale, de la care s-au păstrat doar părţile din sol. Arhitectura părţilor spaţiale a clădirilor dacilor poate fi cunoscută în linii generale după imaginile în relief, incluse pe construcţiile comemorative romane – Columna lui Traian din Roma şi Monumentul triumfal de la Adamclisi, unde sînt reproduse episoadele importante ale cuceririi Daciei, cu reprezentarea locuinţelor, cetăţilor, sanctuarelor, podurilor, castrelor romane. etc. Expresie a civilizaţiei evoluate a dacilor serveşte Marele sanctuar circular de la Sarmizegetusa Regia, reproducerea în piatră a calendarului dacic, şi posibil, un observator astronomic. Asemenea sanctuare sînt larg cunoscute în arealul locuit de geto-daci, dar sanctuarul-calendar din Grădiştea Muncelului se evidenţiază printr-o realizare constructivă perfectă. Are un plan din două cercuri concentrice, şi o celulă în formă de potcoavă, amplasată în centru, cu axa orientată nord-vest – sud-est. Are similitudini cu sanctuarul de la Butuceni, mai simplu, dar care este cu 3-4 secole mai timpuriu. 

Arhitectura daco-romană este tributară culturii romane, comportînd unele trăsături individuale locale. Centrul administrativ al provinţciei romane Dacia – Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost sistematizată conform urbanisticii romane în cartiere pătrate, construite cu edificii specifice modului de viaţă roman: terme, amfiteatru, şcoală de gladiatori, temple, vile, dar şi unele unicate cum ar fi Colegiul auguştilor, podul construit peste Dunăre de arhitectul Apollodor din Damasc. Romanii au înălţat în Dacia cîteva construcţii cu destinaţie comemorativă, unde sînt reproduse scene din timpul cuceririi Daciei, documente de o mare importanţă istorică cu privire la arhitectura dacilor din timpul cuceririi romane.

Cultura Sîntana de Mureş, sau Cerneahov, corespunde perioadei de migrare a popoarelor, care au cauzat în final destrămarea Imperiului Roman. De la locuirea din această perioadă au rămas seliştele de mari dimensiuni, de exemplu 1000x100 m, (s. Corpaci, Edineţ), în care clădirile erau amplasate în cuiburi, identificate după obiectele de import – amfore romane, fibule din argint şi bronz, vase din sticlă. Vestigiile locuinţelor din această perioadă conţin unele trăsături specifice ale perioadei geto-dacilor. Erau clădiri de dimensiuni mari 10,5x9 m (s. Goleni, Edineţ,), 16x9 m şi 12,5x5,5 m (s. Ruseni IV, Edineţ), cu planul alungit, orientat est-vest, împărţit printr-un operete median în două încăperi. Prima încăpere, cu intrarea dinspre sud, servea de tindă şi depozit de alimente, a doua încăpere era încălzită de la vetre amenajate la cota podelii.

Remarcabile vestigii din această perioadă au fost identificate în apropierea satului Sobari, Soroca. Ocupă un teritoriu de 570x250 m, în care se evidenţiază, ca un caz unic o locuinţă mare cu dimensiunile de 16x10 m. O altă locuinţă 10x18 m, era construită din piatră şi cărămidă, acoperită cu olane. Avea ferestre cu  geamuri din sticlă. Perimetral se aflau coloane din piatră.