Șoihet Semion
Semion Șoihet – arhitect moldovean. S-a născut la 1 ianuarie 1931, în Dubăsari. Câțiva ani mai târziu, familia a trebuit să se schimbe cu traiul la Voronej. Cînd a început războiul, tatăl sau a plecat pe front, iar familia a fost evacuată în Asia Centrală. După sfîrșitul războiului, Semion Șoihet a revenit în Dubăssari. La întoarcere în patrie, si-a început studiile la școala №1 din oraș. După absolvirea școlii medii, el devine student al facultății de arhitectură a Institutului Politehnic din Tașkent. După finisarea studiilor, în 1956, Semion Șoihet, deținînd diploma de inginer-arhitect, a fost repartizat cu serviciul la calea ferată din Akmola (în prezent – Astana, capitala Kazahstanului). După lungi negocieri, tânărul specialist a reușit să obțină permisiunea de a se transfera acasă – în Republica Moldova. Prima lucrare, încredințată lui Semion Șoihet, a fost elaborarea planurilor generale de dezvoltare a șapte orașe (Leova, Comrat, Cahul, etc). Realizarea acestor planuri i-a adus faimă arhitectului novice și a fost primul pas în profesie. Tînărul specialist a fost acceptat pentru o perioadă de probă de trei luni la Institutul de Proiectare. Activitatea temporară în această instituție s-a transformat într-o perioadă de zeci de ani. Mai mult de 50 de ani Semion Șoihet a activat în cadrul Institutului de Proiectare din Chișinău "Urbanproekt" (inițial "Moldgiproselstroi", apoi "Moldgiprostroi"). De-a lungul vieții sale, el participat în mod regulat la diverse concursuri pentru cele mai bune clădiri, structuri, districte, monumente etc. Arhitectul Semion Șoihet a avut parte de peste treizeci de victorii la aceste concursuri. În cei peste cincizeci de ani de activitate în cadrul Institutului de Proiectare, Semion Șoihet a parcurs calea de la simplu colaborator pînă la funcția de arhitect-șef al instituției. Sub coducerea sa au fost elaborate planurile generale de dezvoltare a celor mai importante orașe din Republica Moldova – Bender, Tiraspol, Bălți, și multe altele. Semion Șoihet a fost conducătorul echipei de arhitecți care au elaborat proiectul Circului National, distins în anul 1984 cu Premiul de Stat. După proiectul său a fost construit și Palatul de Cultură a Feroviarilor din Chișinău. Șoihet a fost câștigătorul concursului pentru proiectarea complexului operației Iași-Chișinău, planificat pentru a fi instalat în zona circului din Chișinău. După spusele lui Semion Șoihet, proiectul a fost adoptat de toate instanțele, pînă la Gosplanul URSS, și chiar s-au alocat bani. Dar începutul perioadei de restructurare a făcut imposibilă realizarea acestui proiect. Liceul moldo-francez "Gh. Asachi" de asemenea este proiectul lui Semion Șoihet. Dat fiind faptul că școala trebuia fi construită într-un termen restrîns, pînă la începutul anului școlar, proiectul a fost realizat din carcase și prefabricate industriale. După aceeași metodă a fost construită și Casa Presei. Semion Șoihet este autorul terenului acoperit de tenis din Chișinău, piețelor din Tiraspol și Bender și a multor clădiri publice. Сele mai valoroase lucrări ale lui Semion Șoihet cu care se mîndreșre arhitectul emerit al republicii sunt Memorialul din Șerpeni și Memorialul Gloriei Militare din Chișinău. O realizare reușită a sa arhitectul consideră Monumentul victimelor Holocaustului din Chișinău. După spusele lui Semion Șoihet, în acest obiect nu se vede fastul, el reprezintă o conexiune emoțională cu publicul. Dintre proiectele nerealizate, arhitectul pe drept se mîndrea cu obiectul ce trebuia să apară pe dealul Rîșcani. Au existat planuri de a construi pe acest loc un complex agro-industrial, cladire adminisratvă, sală de expoziții și sală de sport cu toată infrastructura. Semion Șoihet – unul dintre puținii chișinăuieni care s-a învrednicit în timpul vieți de o placă comemorativă pentru contribuția sa la dezvoltarea arhitecturii moldovenesti. Placa memorială a fost instalată pe clădirea Ministerului Agriculturii, proiectată, de asemenea, de Semion Șoihet. Sub conducerea sa a fost modernizat Memorialul Gloriei Militare din Chișinău "Eternitate". Tematica memorială era considerată de arhitect drept una de frunte în activitatea sa. Semion Șoihet – arhitect emerit al RM, laureat al Premiului de Stat, cavaler al distincțiilor de stat: Medalia "Gloria Muncii" și Ordinul de Onoare. Semion Șoihet a decedat la vîrsta de 79 ani, la 24 decembrie 2010. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1540
- Populația:
- 1439 locuitori
Obileni este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Obileni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Hîncești și la 77 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1439 de oameni. Satul Obileni a fost menționat documentar în anul 1540 cu denumirea Odaia Delarului.