Despre dezvoltarea pescuitului vorbesc greutăţile de lut şi piatră care se legau de plasele de pescuit, ce au fost menţionate de arheologi în secolele II – IV e.n. Dispunem de un şir de date, care confirmă că îndeosebi pescuitul devenise la strămoșii noștri un meşteşug dezvoltat. Bogate în peşte erau regiunile sudice: litorarul Mării Negre, Dunărea, Prutul, Nistrul etc.

Pare incredibil, însă izvoarele documentare afirmă că la mijlocul secolului al XIX-lea pescăriile de la est de Carpați se considerau unele din cele mari din regiune, asemenea celor din Azov, Cherci. În 1843 au fost prinse şi prelucrate 984 mii puduri de peşte, nefiind socotită aici scrumbia. În sudul Moldovei pescuitul avea menire comercială atît pentru piaţa internă, cît şi pentru cea externă. Oraşele Odesa, Chișinău, Bender etc. erau centre, unde se aducea pentru realizare peşte proaspăt, sărat şi îngheţat. Un produs preţios erau icrele de peşte, care se realiza şi peste hotare, în Polonia şi Austria.

Pe parcursul întergii istorii prinsul peştelui era o ocupaţie a bărbaților din timpul liber pe întreg teritoriul Moldovei. Peştele prins era consumat în familii. Unii pescari iscusiţi din sate făceau schimb de peşte pe produse alimentare, ceilalţi amatori pescuiau pentru sine. Teritoriul Moldovei era împînzit de iazuri, rîuleţe şi scăldat de apele Nistrului, Prutului şi Marea Neagră.

Răspîndirea pescuitului în scopul de obţinere a produselor alimentare auxiliare a contribuit la perfectarea multor unelte pescăreşti, de la cele mai simple pînă la complicate, de la prinderea peştelui în ape adînci curgătoare pînă la iazuri stătătoare, rîuleţe mici.

Pescuitul şi produsele de peşte au contribuit la formarea unui număr mare de bucate din peşte, care se pregătesc pînă în prezent atît în zile obişnuite cît şi în zile de sărbătoare, în zile de post, atît vara cît şi iarna. În prezent în instalaţii speciale se conservează pește în borcane pentru păstrare de lungă durată. Importanţa şi locul peştelui în alimentaţia moldovenilor poate fi apreciată prin faptul, că nu-i masă de sărbătoare în familie sau altă ocazie fără bucate pregătite din peşte, care se servesc, de obicei, printre primele gustări reci.