„Cronica lui Ştefan cel Mare” este una din cele mai vechi cronici moldoveneşti. Ştefan Ciobanu aprecia că poate fi considerată chiar cea mai veche, scrisă în limba germană, datează de la sfîrşitul secolului al XV-lea. Cronica descoperită de profesorul polonez Olgierd Górka, în anii 1937, se integrează în grupul cronicilor slavo-române. În anii '30, conform lui Şt. Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului la München, cu nr. 952. „Cronica lui Ştefan cel Mare” este o lucrare de mici dimensiuni, formată din 32 de file de manuscris, care cuprinde evenimentele cele mai importante din Moldova, din perioada 1457-1499.  Sunt foarte multe asemănări cu „Cronica de la Bistriţa”, ambele conţin aceleaşi informaţii, deosebirea dintre cele două fiind motivaţia scrierii acestora. „Cronica de la Bistriţa” era destinată pentru a fi folosită în interiorul ţării, motiv pentru care prezintă informaţii despre boierii vremii şi despre viaţa bisericească a lui Ştefan cel Mare, în timp ce „Cronica lui Ştefan cel Mare”, servea drept izvor de informaţii pentru exteriorul ţării, prin urmare găsim aici puţine detalii despre viaţa domnitorului, accentul fiind pus pe activitatea militară.

Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul domnesc al Moldovei. Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan, cu excepţia unor ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.). Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Valahiei.

Ca stil de redactare a textelor, autorul foloseşte prezentarea laconică, sub forma unor ştiri scurte.

O altă caracteristică a acestei cronici este tipul de evenimente descrise. Cronica prezintă preponderent evenimente cu caracter militar sau războinic, puţine relatări despre alte tipuri de evenimente pot fi regăsite în lucrare. Interesant este şi faptul că în paginile cronicii nu există nici o referire la contribuţia lui Ştefan la domeniul bisericesc, motiv pentru care cronica are o caracteristică laică.

Din cronică nu lipseşte portretul lui Ştefan cel Mare, mai ales acţiunile pline de cruzime ale acestuia, pe care autorul le consideră fapte vitejeşti. Există mai multe