Ciobanu Ion Constantin
S-a născut la 27 octombrie 1927, în s. Budăi, Teleneşti. Scriitor moldovean. A absolvit şcoala pedagogică din Orhei, iar în 1959 cursurile literare superioare de pe lîngă Uniunea Scriitorilor din URSS. A activat pe tărîm pedagogic. Preşedintele Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor (1961-65), iar din 1971 - secretar al acestuia. Din 1973 este preşedinte al Comitetului republican pentru Premiile de Stat în domeniul literaturii şi artei. A debutat cu dilogia "Codrii" (1954, 1957), care este o povestire epică a evenimentelor istorice prin care a trecut Moldova în anii '30-'50. Au urmat romanele "Podurile" (1966), "Cucoara" (1975) şi "Podgorenii" (1982), care formează împreună o trilogie asupra vieţii satului moldovenesc pe parcursul a cinci decenii. În 1970 pentru romanul "Podurile" i-a fost acordat Premiul de Stat al RSSM. Pe baza acestui roman, a fost turnat în anul 1973 filmul omonim. Prezintă interes şi nuvela lui I.C. Ciobanu, autorul avînd darul de a surprinde în cîteva episoade concrete, psihologia, mentalitatea, manifestările oamenilor. I.C. Ciobanu a fost deputat al Sovietului Suprem al URSS, deputat al Sovietului Suprem al RSSM, Preşedinte al Sovietului Suprem al RSSM (din 1986). I.C. Ciobanu a fost cavaler al Ordinului Drapelul Roşu de Muncă şi ordinului Prietenia popoarelor. Opera:
|
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1790
- Populația:
- 5014 locuitori
Tomai este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Comuna Tomai este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 18 km de municipiul Comrat și la 120 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5014 locuitori. Satul Tomai a fost menționat documentar în anul 1790.