Răzvan şi Vidra
Ce-ntâmplare, ce furtună te-o fi aducând la mine?
BAŞOTĂ
(închinându-se)
Măria-sa Aron-vodă, din voia lui Dumnezeu
Moşteanul ţării Moldovei, domnul şi stăpânul meu Ba şi naş, căci mai deunăzi, din părinteasca sa milă,
Mi-a făcut nespusa cinste de-a-mi boteza o copilă Mă trimite cu solie la polcovnicul Răzvan,
Ca să-i spui că-l cheamă ţara, dându-i un loc în divan...
RĂZVAN
În divan?...
BAŞOTĂ
(închinându-se)
Suntem în luptă cu puterile păgâne,
Şi, după câte se spune, o să mai vedem ca mâine
Că şi leahul trece Nistrul turcului în ajutor.
Un război atât de straşnic nu-i tocmai lucru uşor!
Deşi nemţii şi muntenii sunt legaţi cu noi frăţeşte,
Deşi oşti avem destule, deşi hrana nu lipseşte,
Totuşi, este trebuinţă şi de-un hatman ispitit:
Stăpânul meu Aron-vodă la dumneata s-a gândit...
RĂZVAN
(iute)
Cum ai spus? Ce zici? Eu hatman? Mai spune dar înc-o dată!...
Hatman?... Hatman în Moldova?... Ce-ntâmplare neaşteptată!...
BAŞOTĂ
(închinându-se)
Sărut mâna. Merg la gazdă şi stau gata orişicând
La porunca dumitale... Cred c-o să plecăm curând...
(Iese cu multă umilinţă, pe când Vidra se arată în altă uşă, oprindu-se fără a fi văzută de Răzvan.)
RĂZVAN
(după o tăcere)
Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie,
Eu n-aş fi cătat lumină la codru şi-n haiducie;
De nu mă ducea norocul în umbra negrei păduri,
Pe minunata mea Vidră n-aş fi întâlnit-o aiuri;
De nu iubeam o femeie cu o inimă semeaţă,
N-aş fi găsit în războaie un nume ş-o nouă viaţă!...
Acest om, fără s-o ştie, m-a ridicat pân-aci:
O, Doamne! căile tale cine le poate ghici!
Tu, ce pe duşmanii noştri ades ni-i faci o unealtă,