Răzvan şi Vidra
Tăvălindu-se minciună, în mişelii cufundaţi,
Iar femeile ajută, şi chiar întrec pe bărbaţi,
Vânzând drumaşilr floarea tinereţilor plăpânde,
Ş-apoi sufletul Satanei, când alta nu se mai vinde,
Căci soarta lor e să vânză... nu le pasă ce şi cui!
HATMANUL
Ţigani?
RĂZVAN
(ştergând sudoarea de pe frunte)
Tatăl dumitale a fost leah?
HATMANUL
Ce vrei să-mi spui?...
RĂZVAN
Însă maica dumitale se zice c-a fost maghiară?
HATMANUL
Polcovnice! Ce-ntrebare? Unde mergem?
RĂZVAN
Aşadară,
Eşti maghiar?
HATMANUL
Ba leah; dar totuşi prea ciudate mi se par
Aceste vorbe fără noimă...
RĂZVAN
Eşti leah! Vai, nu eşti maghiar!...
Neamul se ia după taică!... După taică!... Biata mamă
De loc nu se socoteşte, de loc nu se bagă-n samă!...
Sărmana maică, ce poartă copilu-n sângele său,
Ca să-i dea suflarea vieţii, duce chinul cel mai greu,
Cu cântecul ei ne-nvaţă, cu laptele-i ne nutreşte;
Când plângem noi, ea, drăguţa, c-un zâmbet ne linişteşte
Şi plânge de bucurie văzându-ne că zâmbim;
Maica, cea dintâi fiinţă pe care noi o iubim,
Cea dintâi ce ne iubeşte, nu-i nimică! Totu-i tată!...
O, dreptate omenească! O, dreptate blestemată!...
HATMANUL
(cu îngrijire)
Polcovnice! Tu mă sperii... Eşti bolnav... Eşti rătăcit...
RĂZVAN
Maica mea a fost româncă. Tată-meu... Mai în sfârşit,