Răzvan şi Vidra
Râmlenii cei din vechime căutau fără-ncetare
Ca să scoaţă la lumină tot ce-i bun şi tot ce-i mare,
Încât la plug şi la sapă găseau adesea bărbaţi
Cu cari se făleşte lumea: pe Catoni şi Cincinaţi...
La voi, însă, când o rază
De soare pătrunde-n ţară,
Toţi se scoală, toţi turbează,
Toţi voiesc s-o dea afară!...
(Arată la Răzvan şi iese.)
BAŞOTĂ
(închinându-se)
Cer iertare; viu d-a dreptul de la drum şi plin de prav.
Mă cheamă...
RĂZVAN
Ştiu cum te cheamă, jupâne mare vătav!
Ne cunoaştem foarte bine.
BAŞOTĂ
(închinându-se)
Umplut-ai Moldova-ntreagă de numele dumitale,
Şi slava ce-o câştigaseşi, nu puţin a mai crescut
Prin vestea că mai în urmă şi pe tătari i-ai bătut;
Deci icoana mătăluţei, la Cracovia lucrată
Şi care, cum eşti acuma, întocmai astfel te-arată,
Stăpânu-meu Aron-vodă o ţine-n palatul său,
Unde cu multă plăcere putut-am s-o văd şi eu;
Şi cum o văzui, pe dată zis-am: mare, mare, mare!
Nas de şoim! O frunte-naltă! din ochi inima tresare!
Mai în sfârşit, toată faţa numai duh şi numai foc!...
Căci pe cei aleşi de soartă eu unu-i ghicesc pe loc...
RĂZVAN
Nasul meu, ochii şi fruntea vor fi fost de tot altminte;
Aşadar, nu-i de mirare că nu-ţi mai aduci aminte!...
Ş-apoi altceva mai este: eu eram atât de mic,
Încât vătavul cel mare, zărind un sărman pitic,
Nu vrea nici să-l bage-n samă sau d-aproape să-l privească
Ş-ar fi putut cu piciorul ca pe-o muscă să-l turtească!
Piticul însă de-atuncea, speriat de-un vis grozav,
N-a uitat şi n-o să-l uite pe-acel puternic vătav...
Dar lăsând acestea toate, spune-mi, cinstite jupâne,