Răzvan şi Vidra
Eu... eu sunt ţigan!
HATMANUL
O, Doamne! Tu ţigan?...
Nu-mi place gluma!...
RĂZVAN
Da! Ţigan, ţigan!... Ei bine, să te mai vedem acuma!...
HATMANUL
(îşi pune mâna pe frunte, se gândeşte, apoi, după o tăcere, în cursul căreia Răzvan îl priveşte aţintit)
Întreaga ţară leşească...
RĂZVAN
(apucându-l iute de mână)
Taci, hatmane! Nu uita
Cine-s eu, ş-adu-ţi aminte şi cine eşti dumneata!...
În viaţă numai o dată întâlnii în neagra-mi cale
Una singură fiinţă cu simţirea dumitale,
Ce din falnica nălţime a naşterii boiereşti,
Privind cu ochii cu care tu, hatmane, mă priveşti,
Cu mâna-i îmi strânse mâna şi-mi vorbi cu omenie.
Acea fiinţă e Vidra... nu soru-mea, ci soţie.
HATMANUL
(sculându-se şi răzămându-se de umerii lui Răzvan)
Am făcut, ca leah şi hatman, tot ce-n putinţă mi-a stat,
Şi nimic, nimic în lume din parte-mi n-aş fi cruţat,
Ca să câştig ţării mele pe iubitul meu tovarăş...
Dar nu-i chip! Să fim prieteni! Mâna ta!... spuindu-ţi iarăşi
Că primeam cu bucurie un ginere ca Răzvan!...
VULPOI
(intrând iute)
Polcovnice! De la ţară un boier... Un moldovan...
(Lasă să intre Başotă şi iese. Răzvan face o mişcare de mirare, Başotă, văzând pe hatman, se opreşte în uşă.)
HATMANUL
Boierule din Moldova! Nu te cunosc pân-acuma,
Şi totuşi, te rog dă-mi voie ca să-ţi spun o vorbă numa...
Norodul vostru se zice c-oareşicând ar fi venit
Şi s-ar trage tocma-tocma din Râmul cel preavestit;
Dar cum oare vreţi ca lumea să v-asculte, să vă crează,
Când întreagă firea voastră cu totul se depărtează
Din obiceiul acelor oameni ageri şi vârtoşi,
Pe care voi cu trufie ni-i arătaţi ca strămoşi?