Eu... eu sunt ţigan!

HATMANUL

O, Doamne! Tu ţigan?...

Nu-mi place gluma!...

RĂZVAN

Da! Ţigan, ţigan!... Ei bine, să te mai vedem acuma!...

HATMANUL

(îşi pune mâna pe frunte, se gândeşte, apoi, după o tăcere, în cursul căreia Răzvan îl priveşte aţintit)

Întreaga ţară leşească...

RĂZVAN

(apucându-l iute de mână)

Taci, hatmane! Nu uita

Cine-s eu, ş-adu-ţi aminte şi cine eşti dumneata!...

În viaţă numai o dată întâlnii în neagra-mi cale

Una singură fiinţă cu simţirea dumitale,

Ce din falnica nălţime a naşterii boiereşti,

Privind cu ochii cu care tu, hatmane, mă priveşti,

Cu mâna-i îmi strânse mâna şi-mi vorbi cu omenie.

Acea fiinţă e Vidra... nu soru-mea, ci soţie.

HATMANUL

(sculându-se şi răzămându-se de umerii lui Răzvan)

Am făcut, ca leah şi hatman, tot ce-n putinţă mi-a stat,

Şi nimic, nimic în lume din parte-mi n-aş fi cruţat,

Ca să câştig ţării mele pe iubitul meu tovarăş...

Dar nu-i chip! Să fim prieteni! Mâna ta!... spuindu-ţi iarăşi

Că primeam cu bucurie un ginere ca Răzvan!...

VULPOI

(intrând iute)

Polcovnice! De la ţară un boier... Un moldovan...

(Lasă să intre Başotă şi iese. Răzvan face o mişcare de mirare, Başotă, văzând pe hatman, se opreşte în uşă.)

HATMANUL

Boierule din Moldova! Nu te cunosc pân-acuma,

Şi totuşi, te rog dă-mi voie ca să-ţi spun o vorbă numa...

Norodul vostru se zice c-oareşicând ar fi venit

Şi s-ar trage tocma-tocma din Râmul cel preavestit;

Dar cum oare vreţi ca lumea să v-asculte, să vă crează,

Când întreagă firea voastră cu totul se depărtează

Din obiceiul acelor oameni ageri şi vârtoşi,

Pe care voi cu trufie ni-i arătaţi ca strămoşi?