Răzvan şi Vidra
Nu făcea braţul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ţi oare?
HATMANUL
Trecutul nu ne priveşte... Să privim ce este azi:
Eu te văd boier, polcovnic, ostaşul cel mai viteaz;
Când ţara mea-ţi datorează izbânde strălucitoare,
Iar cine caută pete, le găseşte chiar în soare,
Eu îţi dau pe fiica-mi!
RĂZVAN
Însă... gândeşte-te...
HATMANUL
(aşezându-se)
M-am gândit.
RĂZVAN
(după o tăcere)
Hatmane prealuminate! În Biblie ai citit
Că Faraon din Eghipet s-a-nfundat cu păcătoşii
Din voia dumnezeiască în undele Mării Roşii?
HATMANUL
Dar ce-nsemnează-ntrebarea?
RĂZVAN
Astfel pieri Faraon;
Puţini dintr-ai săi scăpară din acel grozav canon;
Totuşi, o altă pedeapsă de la urgia cerească,
O pedeapsă şi mai crudă a trebuit să primească.
Dumnezeu îi osândise, în urma celui potop,
Mii de veacuri să colinde fără ţintă, fără scop,
Alungaţi din ţară-n ţară, din loc în loc ca o turmă,
Dispreţuiţi de noroade ca lucrul cel mai din urmă,
Şi-nvârtindu-se pe drumuri, până la groaznica zi
Când trâmbiţa judecăţii din cer o vor auzi,
Ş-atunci lumea despletită, ca muierea vinovată
O să strige: Doamne! Doamne! mai iartă-mă ş-astă dată!...
HATMANUL
Polcovnice! Vino-n fire...
RĂZVAN
Acel neam nenorocit,
La Dumnezeu în osândă şi la oameni huiduit,
Sufere cu nepăsare mânia ursitei sale,
Bărbaţii lor nu ştiu alta decât să fure, să-nşale,