Nu făcea braţul meu alta... Îmi mai dai pe fiica-ţi oare?

HATMANUL

Trecutul nu ne priveşte... Să privim ce este azi:

Eu te văd boier, polcovnic, ostaşul cel mai viteaz;

Când ţara mea-ţi datorează izbânde strălucitoare,

Iar cine caută pete, le găseşte chiar în soare,

Eu îţi dau pe fiica-mi!

RĂZVAN

Însă... gândeşte-te...

HATMANUL

(aşezându-se)

M-am gândit.

RĂZVAN

(după o tăcere)

Hatmane prealuminate! În Biblie ai citit

Că Faraon din Eghipet s-a-nfundat cu păcătoşii

Din voia dumnezeiască în undele Mării Roşii?

HATMANUL

Dar ce-nsemnează-ntrebarea?

RĂZVAN

Astfel pieri Faraon;

Puţini dintr-ai săi scăpară din acel grozav canon;

Totuşi, o altă pedeapsă de la urgia cerească,

O pedeapsă şi mai crudă a trebuit să primească.

Dumnezeu îi osândise, în urma celui potop,

Mii de veacuri să colinde fără ţintă, fără scop,

Alungaţi din ţară-n ţară, din loc în loc ca o turmă,

Dispreţuiţi de noroade ca lucrul cel mai din urmă,

Şi-nvârtindu-se pe drumuri, până la groaznica zi

Când trâmbiţa judecăţii din cer o vor auzi,

Ş-atunci lumea despletită, ca muierea vinovată

O să strige: Doamne! Doamne! mai iartă-mă ş-astă dată!...

HATMANUL

Polcovnice! Vino-n fire...

RĂZVAN

Acel neam nenorocit,

La Dumnezeu în osândă şi la oameni huiduit,

Sufere cu nepăsare mânia ursitei sale,

Bărbaţii lor nu ştiu alta decât să fure, să-nşale,