Ce-ntâmplare, ce furtună te-o fi aducând la mine?

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Măria-sa Aron-vodă, din voia lui Dumnezeu

Moşteanul ţării Moldovei, domnul şi stăpânul meu Ba şi naş, căci mai deunăzi, din părinteasca sa milă,

Mi-a făcut nespusa cinste de-a-mi boteza o copilă Mă trimite cu solie la polcovnicul Răzvan,

Ca să-i spui că-l cheamă ţara, dându-i un loc în divan...

RĂZVAN

În divan?...

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Suntem în luptă cu puterile păgâne,

Şi, după câte se spune, o să mai vedem ca mâine

Că şi leahul trece Nistrul turcului în ajutor.

Un război atât de straşnic nu-i tocmai lucru uşor!

Deşi nemţii şi muntenii sunt legaţi cu noi frăţeşte,

Deşi oşti avem destule, deşi hrana nu lipseşte,

Totuşi, este trebuinţă şi de-un hatman ispitit:

Stăpânul meu Aron-vodă la dumneata s-a gândit...

RĂZVAN

(iute)

Cum ai spus? Ce zici? Eu hatman? Mai spune dar înc-o dată!...

Hatman?... Hatman în Moldova?... Ce-ntâmplare neaşteptată!...

BAŞOTĂ

(închinându-se)

Sărut mâna. Merg la gazdă şi stau gata orişicând

La porunca dumitale... Cred c-o să plecăm curând...

(Iese cu multă umilinţă, pe când Vidra se arată în altă uşă, oprindu-se fără a fi văzută de Răzvan.)

RĂZVAN

(după o tăcere)

Acest om fără dreptate de nu m-arunca-n robie,

Eu n-aş fi cătat lumină la codru şi-n haiducie;

De nu mă ducea norocul în umbra negrei păduri,

Pe minunata mea Vidră n-aş fi întâlnit-o aiuri;

De nu iubeam o femeie cu o inimă semeaţă,

N-aş fi găsit în războaie un nume ş-o nouă viaţă!...

Acest om, fără s-o ştie, m-a ridicat pân-aci:

O, Doamne! căile tale cine le poate ghici!

Tu, ce pe duşmanii noştri ades ni-i faci o unealtă,