Răzvan şi Vidra
VULPOI
Să trăieşti!
(Iese.)
VIDRA
Aş vrea să aflu şi eu cu tot dinadinsul
Ce-i şi cum...
RĂZVAN
Am fost la hatman...
VIDRA
A! Şi ce-ai făcut la dânsul?
RĂZVAN
Dragă, o să-ţi spui în urmă lucrurile ce-am grăit;
Ajungă-ţi acum dodată că ieşii foarte mâhnit...
M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,
Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,
Şi cu cât sălta mai tare, şi cu cât mai mult sărea,
Mişcarea-i cea furioasă simţeam că mă răcorea,
Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.
Astăzi însă de nevoie mă simţii împins la mal,
Căci dorul ţării răzbate pân' şi sufletul de cal!...
Nainte-mi se dezvăliră, şerpuind ca un balaur,
Holde şi câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,
Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,
Busuioc şi garofiţă, toporaş şi ghiocel,
Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,
Falnic, rumen, plin de viaţă, se părea şi el o floare!...
Le văzui acele locuri şi din văz le sărutai:
Ţara-mi, unde însuşi iadul parcă se preface-n rai!...
Numai tu poţi înţelege, numai tu, Vidro iubită,
Poţi simţi cu ce durere am trecut eu prin ispită
Şi, scăldând calul în spume, de la ţărmul fermecat:
Eu şi dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!...
Viu acasă... d-abia însă pus-am piciorul, şi iată,
Vin Răzaşul şi Vulpoiul dinaintea mea dodată,
Neştiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,
Şi-mi vorbesc de ţara noastră, şi-mi grăiesc de-al ţării dor!
Ei să plece la Moldova! Dor de ţară! Dor de ţară!...
Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!...
VIDRA