Răzvan şi Vidra
Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,
Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,
Şi numai omul, el singur, să nu simţă nici un dor!
Fugiţi! Lipsiţi dinainte-mi...
VULPOI
Polcovnice...
RĂZVAN
(lovind cu piciorul în pământ)
Dor de ţară!...
RĂZAŞUL
(scărpinându-se la cap)
Zău, n-ai cuvânt să te superi...
RĂZVAN
(punând mâna pe sabie)
Ieşi afară! Ieşi afară!...
(Răzaşul şi Vulpoi ies prin o uşă, pe când Vidra intră prin alta.)
VIDRA
Ce-nsemnează astă larmă?
RĂZVAN
Dintâi să mă liniştesc!
VIDRA
Eşti turburat?
RĂZVAN
Nu-i nimica... Nu poci să mă stăpânesc...
Dor de ţară!... Sunt cam iute...
(Strigă.) Măi Răzaşule! Vulpoi!...
VIDRA
Dar ce vrei să faci, iubite?
(Vulpoi intră cu sfială.)
RĂZVAN
(dându-i mâna)
Fie pace între noi!...
Celalalt de ce nu vine?...
VULPOI
Aş! El fulgeră, trăsneşte,
După cum ştii că-i e firea: când se supără, plesneşte!
RĂZVAN
Spune-i că-l rog să mă ierte... Mi-aţi vorbit într-un ceas rău.
Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.