Răzvan şi Vidra
Vrea să zică, tu, Răzaşul, calul vostru şi Vulpoi
Sunteţi tocmai deopotrivă, tot un fel şi tot un soi?
RĂZVAN
Cum aşa?...
VIDRA
Inima voastră se vaietă şi suspină
Dup-o pulbere deşartă, o bucată de ţărână,
Un pământ uscat şi rece, de ierburi acoperit,
Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...
Asta-i iubirea de ţară?... De-aşa iubire mi-e jale,
De-aşa fiinţă mi-e milă...
RĂZVAN
Tu iar cu visele tale!...
VIDRA
Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...
Când te-am întâlnit în codru şi-ntâlnindu-te mi-am zis:
Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam... ş-astfel de vise altul nu visează nime!
Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ţi adăpost,
Împingându-te-nainte, iarăşi visul meu a fost!
Ş-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată
Iubirea ţării ce numai prin buruieni se desfată!...
Omul ce-şi iubeşte ţara cu adevăratul dor
Nu-i pasă de lutul ţării, ci de-al ţării viitor!
Năzuieşte pân' la stele, fă-te tot şi tot mai mare,
Şi slava-ţi o să mărească ţara ta din depărtare.
Precum luminosul soare,
Din lăcaşu-i depărtat,
Sparge făr' să se pogoare
Vălul nopţii-ntunecat!...
Fie Răzvan orişiunde, el tot ţara şi-o iubeşte,
Dacă prin faptele sale se ridică şi uimeşte,
Încât împrejuru-i face pe străin şi pe păgân
Să şoptească cu mirare: multe poate un român!...
(Sbierea se arată în uşă.)
RĂZVAN
Tu, jupâne? Cum? Ş-aice?...
SBIEREA
(frecându-şi mâinile)
Da, da! Ş-aice! Ş-aice!