string(7) "library" string(8) "document"
80
1465
1822
1410
1646
1832
1200
1300
1307
514
1457
1775
1391

Răzvan şi Vidra

68 69 70 71 72 73 74 75 76 77

Vrea să zică, tu, Răzaşul, calul vostru şi Vulpoi

Sunteţi tocmai deopotrivă, tot un fel şi tot un soi?

RĂZVAN

Cum aşa?...

VIDRA

Inima voastră se vaietă şi suspină

Dup-o pulbere deşartă, o bucată de ţărână,

Un pământ uscat şi rece, de ierburi acoperit,

Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...

Asta-i iubirea de ţară?... De-aşa iubire mi-e jale,

De-aşa fiinţă mi-e milă...

RĂZVAN

Tu iar cu visele tale!...

VIDRA

Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...

Când te-am întâlnit în codru şi-ntâlnindu-te mi-am zis:

Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam... ş-astfel de vise altul nu visează nime!

Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ţi adăpost,

Împingându-te-nainte, iarăşi visul meu a fost!

Ş-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată

Iubirea ţării ce numai prin buruieni se desfată!...

Omul ce-şi iubeşte ţara cu adevăratul dor

Nu-i pasă de lutul ţării, ci de-al ţării viitor!

Năzuieşte pân' la stele, fă-te tot şi tot mai mare,

Şi slava-ţi o să mărească ţara ta din depărtare.

Precum luminosul soare,

Din lăcaşu-i depărtat,

Sparge făr' să se pogoare

Vălul nopţii-ntunecat!...

Fie Răzvan orişiunde, el tot ţara şi-o iubeşte,

Dacă prin faptele sale se ridică şi uimeşte,

Încât împrejuru-i face pe străin şi pe păgân

Să şoptească cu mirare: multe poate un român!...

(Sbierea se arată în uşă.)

RĂZVAN

Tu, jupâne? Cum? Ş-aice?...

SBIEREA

(frecându-şi mâinile)

Da, da! Ş-aice! Ş-aice!

68 69 70 71 72 73 74 75 76 77