Vrea să zică, tu, Răzaşul, calul vostru şi Vulpoi

Sunteţi tocmai deopotrivă, tot un fel şi tot un soi?

RĂZVAN

Cum aşa?...

VIDRA

Inima voastră se vaietă şi suspină

Dup-o pulbere deşartă, o bucată de ţărână,

Un pământ uscat şi rece, de ierburi acoperit,

Printre cari o floricică de-ntâmplare-a răsărit!...

Asta-i iubirea de ţară?... De-aşa iubire mi-e jale,

De-aşa fiinţă mi-e milă...

RĂZVAN

Tu iar cu visele tale!...

VIDRA

Vise!... Nu oricine poate să viseze-al Vidrei vis!...

Când te-am întâlnit în codru şi-ntâlnindu-te mi-am zis:

Acest haiduc o să-ntreacă trândăvita boierime Eu visam... ş-astfel de vise altul nu visează nime!

Când te-am smuls la lumea largă din ascunsu-ţi adăpost,

Împingându-te-nainte, iarăşi visul meu a fost!

Ş-acum eu visez, Răzvane, când mi se pare ciudată

Iubirea ţării ce numai prin buruieni se desfată!...

Omul ce-şi iubeşte ţara cu adevăratul dor

Nu-i pasă de lutul ţării, ci de-al ţării viitor!

Năzuieşte pân' la stele, fă-te tot şi tot mai mare,

Şi slava-ţi o să mărească ţara ta din depărtare.

Precum luminosul soare,

Din lăcaşu-i depărtat,

Sparge făr' să se pogoare

Vălul nopţii-ntunecat!...

Fie Răzvan orişiunde, el tot ţara şi-o iubeşte,

Dacă prin faptele sale se ridică şi uimeşte,

Încât împrejuru-i face pe străin şi pe păgân

Să şoptească cu mirare: multe poate un român!...

(Sbierea se arată în uşă.)

RĂZVAN

Tu, jupâne? Cum? Ş-aice?...

SBIEREA

(frecându-şi mâinile)

Da, da! Ş-aice! Ş-aice!