Alt vodă stătuse-n locu-i, un stăpân mai omenos,

Care şade sus, dar ţine cu norodul cel de jos!

Cică-l cheamă Aron-vodă... un voinic, un flăcăiandru,

O viţă lăpuşnenească: feciorul lui Alexandru...

Ştii? Cel Alexandru-vodă, ce mânca boieri de vii,

Încât îi făcea de groază bejenari pe la pustii!...

Aşadar, pe-aci mi-e drumul. Trec prin foc şi prin furtună!

Să mai stea Răzvan şi singur... nu rămâi şi pace bună!...

Mă duc la Iaşi cu hrisoave...

(Scoate din sân o legătură.) Iată-le! Aice sânt

Ispisoace şi direse chiar de la Ştefan cel Sfânt!...

E cam veche legătura, de mare-mult ce-i purtată,

Dar n-o las de lângă mine, n-o las cu capul odată!

O voi strânge tot la sânu-mi cât voi umbla pe pământ,

Şi-n urmă, dând ortul popii, o voi duce şi-n mormânt!...

(Sărută legătura ş-o ascunde.)

Voi merge iar cu proţapul, o să vorbesc cu domnia,

Doară va da sfântuleţul să-mi întoarcă răzăşia...

VULPOI

Drace! Nu cumvaşi ai crede c-o să rămâi numai eu?

Culcă-te pe-acea ureche! Nu cunoşti tu gândul meu.

Orice ţipenie-n lume un sfânt are sau o sfântă:

Pe tine, vezi bunăoară, răzăşia te frământă,

Pe mine mă prigoneşte frumuseţea codrului,

Când şedeam cântând din frunză la umbra stejarului.

Tu a tale, eu a mele, fiecine ale sale!...

Uite, zău, când mi se-ntâmplă de-ntâlnesc viind în cale

Un ciocoi ca o fetiţă, mititel şi curăţel,

Lins la ceafă, dres la faţă, sprintenel şi spălăţel,

În sfârşit, o pocitură dintre cele guri căscate...

Mă-nvoaltă, mă răsuceşte ca să-i dau pe după spate!...

Când privesc într-o livadă copăcelul ofticos,

Cu crengi tocite de-omidă şi cu trunchiul găunos,

Hoţomanul meu de cuget mă gâdilă şi-mi şopteşte:

Nu-i aşa că-n codrul nostru ciuperca mai bine creşte?

Când aud o păsăruică ciripind pe vrun zăplaz,

Mi se pare ciripirea-i că, zău, n-are nici un haz,

Căci mi-aduc aminte bine... of, of, of, mi-aduc aminte

Cum ciripea dineoare, cum ciripea mai-nainte,