VULPOI

Să trăieşti!

(Iese.)

VIDRA

Aş vrea să aflu şi eu cu tot dinadinsul

Ce-i şi cum...

RĂZVAN

Am fost la hatman...

VIDRA

A! Şi ce-ai făcut la dânsul?

RĂZVAN

Dragă, o să-ţi spui în urmă lucrurile ce-am grăit;

Ajungă-ţi acum dodată că ieşii foarte mâhnit...

M-arunc pe cal ca vârtejul, înfig în coasta-i un pinten,

Murgul scutură din coamă, zboară vesel, fuge sprinten,

Şi cu cât sălta mai tare, şi cu cât mai mult sărea,

Mişcarea-i cea furioasă simţeam că mă răcorea,

Până ce-l lăsai în voie, azvărlind din mâini căpăstrul.

Astăzi însă de nevoie mă simţii împins la mal,

Căci dorul ţării răzbate pân' şi sufletul de cal!...

Nainte-mi se dezvăliră, şerpuind ca un balaur,

Holde şi câmpii, în care, jucând pintre spice de-aur,

Se zăreau, ca pietricele presărate pe-un inel,

Busuioc şi garofiţă, toporaş şi ghiocel,

Iar prin ele-n depărtare, un român muncind la soare,

Falnic, rumen, plin de viaţă, se părea şi el o floare!...

Le văzui acele locuri şi din văz le sărutai:

Ţara-mi, unde însuşi iadul parcă se preface-n rai!...

Numai tu poţi înţelege, numai tu, Vidro iubită,

Poţi simţi cu ce durere am trecut eu prin ispită

Şi, scăldând calul în spume, de la ţărmul fermecat:

Eu şi dânsul, fără voie, amândoi ne-am depărtat!...

Viu acasă... d-abia însă pus-am piciorul, şi iată,

Vin Răzaşul şi Vulpoiul dinaintea mea dodată,

Neştiind că-n pieptu-mi arde cel pojar îngrozitor,

Şi-mi vorbesc de ţara noastră, şi-mi grăiesc de-al ţării dor!

Ei să plece la Moldova! Dor de ţară! Dor de ţară!...

Iară sângele meu fierbe! Furia m-apucă iară!...

VIDRA