Răzvan şi Vidra
Dar ascultă, dragă Vidră, şi-n Moldova, ca ş-aici,
Se dă cuvenita cinste la ostaşi şi la voinici...
SBIEREA
(clătinând din cap)
Hem! s-ar putea ca ş-acolo să te primească polcovnic...
Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!
VIDRA
Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan
Pe lângă cei mai din coadă boieraşi de la divan
Pentru ca dintr-înşii unul, c-o inimă mai miloasă,
Ca la un câine din curte să-i arunce nişte oase?
Ba poate că şi pe Vidra, pe nepoata lui Moţoc,
O să mă trimiţi, cu lacrimi să mă duc într-un noroc
La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,
Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...
Aşa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,
În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!
Nu, nu! Las' ca ţara noastră să simţă durerea crudă
Că-n sânu-i omul de frunte în deşert îl vezi c-asudă,
Şi din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,
Lucrează şi zi şi noapte, lucrează tot în zadar,
Căci mişeii, ca o strajă, cârma ţării împresoară
Şi pe-oricine nu-i dintr-înşii mi-l resping şi mi-l doboară!
SBIEREA
Ca unul ş-unul fac două, vorbit-ai drept şi frumos!
Pe mine, zău, tot mişeii din visterie m-au scos.
Mulţi mişei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească
Eu ş-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...
(Către Răzvan.)
Aşadar, vinde-ţi moşia, să n-ai bătaie de cap:
Uite, eu, ca un prieten, aş vrea numai să te scap...
RĂZVAN
(luând pe Vidra la o parte)
Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?
Eu nu ţi-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...
(Cu răceală, către Sbierea.)
Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!
SBIEREA
(cu umilinţă)