Dar ascultă, dragă Vidră, şi-n Moldova, ca ş-aici,

Se dă cuvenita cinste la ostaşi şi la voinici...

SBIEREA

(clătinând din cap)

Hem! s-ar putea ca ş-acolo să te primească polcovnic...

Însă la români o slujbă nu-i tocmai lucru statornic!

VIDRA

Să văd eu cum se-ncovoaie cu sfială un Răzvan

Pe lângă cei mai din coadă boieraşi de la divan

Pentru ca dintr-înşii unul, c-o inimă mai miloasă,

Ca la un câine din curte să-i arunce nişte oase?

Ba poate că şi pe Vidra, pe nepoata lui Moţoc,

O să mă trimiţi, cu lacrimi să mă duc într-un noroc

La nevasta vrunui vornic sau la vro logofeteasă,

Care n-ar putea la mine să fie nici fată-n casă!...

Aşa se capătă slujba când tu te pleci ca s-o cei,

În loc d-a-i sili prin fapte să te caute chiar ei!

Nu, nu! Las' ca ţara noastră să simţă durerea crudă

Că-n sânu-i omul de frunte în deşert îl vezi c-asudă,

Şi din cupa deznădejdii bând ocară, bând amar,

Lucrează şi zi şi noapte, lucrează tot în zadar,

Căci mişeii, ca o strajă, cârma ţării împresoară

Şi pe-oricine nu-i dintr-înşii mi-l resping şi mi-l doboară!

SBIEREA

Ca unul ş-unul fac două, vorbit-ai drept şi frumos!

Pe mine, zău, tot mişeii din visterie m-au scos.

Mulţi mişei sunt în Moldova! Dumnezeu să te ferească

Eu ş-oricare om de treabă poate să se prăpădească!...

(Către Răzvan.)

Aşadar, vinde-ţi moşia, să n-ai bătaie de cap:

Uite, eu, ca un prieten, aş vrea numai să te scap...

RĂZVAN

(luând pe Vidra la o parte)

Iubită Vidră, mai lasă... De ce-i astă grabă mare?

Eu nu ţi-am spus încă toate... Mai este o-mprejurare...

(Cu răceală, către Sbierea.)

Vino mai târziu, jupâne,... Mai târziu!

SBIEREA

(cu umilinţă)