Rândunicele, când pleacă, se gândesc la primăvară,

Ca să se-ntoarcă voioase iar la cuiburile lor,

Şi numai omul, el singur, să nu simţă nici un dor!

Fugiţi! Lipsiţi dinainte-mi...

VULPOI

Polcovnice...

RĂZVAN

(lovind cu piciorul în pământ)

Dor de ţară!...

RĂZAŞUL

(scărpinându-se la cap)

Zău, n-ai cuvânt să te superi...

RĂZVAN

(punând mâna pe sabie)

Ieşi afară! Ieşi afară!...

(Răzaşul şi Vulpoi ies prin o uşă, pe când Vidra intră prin alta.)

VIDRA

Ce-nsemnează astă larmă?

RĂZVAN

Dintâi să mă liniştesc!

VIDRA

Eşti turburat?

RĂZVAN

Nu-i nimica... Nu poci să mă stăpânesc...

Dor de ţară!... Sunt cam iute...

(Strigă.) Măi Răzaşule! Vulpoi!...

VIDRA

Dar ce vrei să faci, iubite?

(Vulpoi intră cu sfială.)

RĂZVAN

(dându-i mâna)

Fie pace între noi!...

Celalalt de ce nu vine?...

VULPOI

Aş! El fulgeră, trăsneşte,

După cum ştii că-i e firea: când se supără, plesneşte!

RĂZVAN

Spune-i că-l rog să mă ierte... Mi-aţi vorbit într-un ceas rău.

Cât despre plecarea voastră, o să vedem mai târziu.