SBIEREA

Atunci m-ei da şi dobânda... Acum însă, deocamdată,

Să ne răfuim cu sacul. Fii datornic bun de plată...

Răzvănică, sufleţele, să nu uiţi că eşti creştin...

Numai camătă s-ar face nouă sute pe puţin...

RĂZVAN

Nu!... Departe de la mine toate patimile care

Cu lăcomia lui Sbierea au vrun fel de-asemănare!

VIDRA

(respingându-l cu dispreţ)

Fugi! Mi-e milă şi mi-e jale! Mic, tot mic şi iarăşi mic!

În deşert din înjosire eu mă-ncerc să te ridic!

Du-te dar de te-nvârteşte în îngusta-ţi vizuină:

Cearcă-ţi mintea-n întuneric, scaldă-ţi sufletul în tină!

Eu te las! Te las, Răzvane! Om tâmpit şi sfiicios!

O prăpastie ne desparte: eu prea sus şi tu prea jos!

(Vrea să iasă. Răzvan se repede după dânsa. Sbierea strigă: "Sacul meu! sacul meu!"...)

CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS

"Pentru ţigani s-au zis multe, ca să nu fie primiţi,

Căci ruşine Eteriei a fi cu ţigani uniţi,

Căci luându-se Elada, de vor fi şi ei ostaşi,

Vor cere cu tot cuvântul şi ei să fie părtaşi..."

Beldiman , Jalnica tragodie

FEŢELE:

RĂZVAN, polcovnic leşesc

VIDRA, nevasta lui

RĂZAŞUL

BAŞOTĂ

VULPOI

SBIEREA

HATMANUL

Locuinţa lui Răzvan într-un orăşel leşesc la marginea Moldovei.

RĂZAŞUL

Nu mai pot, bată-l năpastea! De-atâtica timp în şir

Să nu vezi o sărmăluţă, ci tot numai borş cu ştir!

Destulă străinătate!

(Arată la gât.) M-am săturat pân-aice:

De amărâtă ce mi-e viaţa, nu mai ştiu cum i-aş mai zice!...

Şase veri şi ierni vro şapte, nu o lună sau un an,