#888

Sunt si alte pareri si fiecare are dreptul la viata.Care sunt dovezile?Vorbe goale ale adeptilor teoriei romaniste?  Ati expus parerea rominofililor(ei au existat tot timpul din sec 17), dar pina ce ei au fost si sunt minoritatea.Hitler deasemenea facea multe declaratii in fata miilor de oameni exaltati despre superioritatea unei rase(ariene)-Tot este o dovada? Declaratiile ramin intotdeauna ca declaratii, dar identitatea alege poporul.    Nu va atingeti de parinti, ei toata viata au lucrat pentru binele acestei tari. Eu sunt ProMoldova, dumneavoastra ProRominia-cui trebuie sa fie mai rusine?

UN ACT FALS ŞI AGRAMAT: DECLARAŢIA DE INDEPENDENŢĂ Dat fiind că acest act a fost elaborat şi adoptat cu încălcarea sfidătoare a Constituţiei, a legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, „meritele” promotorilor şi ale votanţilor ar putea fi preţuite altfel.

„Un stat independent nu poate fi întemeiat

pe argumente false”

Gheorghe Negură, dr.în istori

Flux. 8.07.1999.                                                                           

                                                                                                                                                                   

                        Lozinci furate, legi încălcate

„Actualul sistem politic moldovenesc este fals ... Nu reflectă interesele politice şi sociale ale societăţii”. – Constată cu mirare C.Tănase, parcă n-ar fi lucrat şi el vîrtos la îngăimarea şi menţinerea lui. Fondatorul ziarului cel mai independent de slobod, are dreptate. Acest sistem nici nu putea fi altfel. Căci chiar bazele acestui sistem politic, înjghebat şi proclamat vreo două decenii în urmă, erau false. Astăzi vede şi pricepe toată lumea distanţa, ce se tot măreşte şi razniţa, ce se tot adînceşte dintre ceea ce am vrut şi am crezut şi realitatea ruşinoasă, numită „actualul sistem politic”.

Acum  douăzeci şi doi de ani „cetăţenii Moldovei animaţi de lozinca „Unire moldoveni!”, vroiau „Limba moldovenească – limbă de stat!”. A fost unicul, în istoria modernă, moment, cînd majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor Moldovei, savanţii, oamenii de creaţie, intelectualii din toate domeniile, „înaripaţi de simţăminte sfinte” – toţi într-un gînd şi într-un crez au cerut limba moldovenească să fie înzestrată cu drept şi statut de ocrotitoare a demnităţii naţionale a moldovenilor. Pentru documentare a se vedea rezoluţiile, hotărîrile, apelurile a zeci şi sute de mitinguri, adunări, publicate în acele zile de vară '89; ştirea din Literatura şi Arta, că s-au înregistrat 250000 de scrisori cu zeci şi sute de semnături cu cerinţa imperioasă: limba moldovenească – limbă de stat!; a se vedea secvenţele filmate la Adunarea populară republicană din 27.08.1989, dominată de lozincile „Unire moldoveni!”, „Limba moldovenească – limbă de stat!”; a se vedea proiectele de legi privind limba moldovenească elaborate de Uniunea scriitorilor, de Institutul de Limbă şi Literatură al Academiei, publicate în Literatura şi Arta şi în Moldova Socialistă; hotărîrea forului academic al Moldovei: limba moldovenească trebuie să fie limbă de stat ...

Luînd în consideraţie poziţia consolidată, aspiraţiile întregii societăţi, Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti la 31.08.1889 a modificat Constituţia (Legea de bază), adăugînd articolul 70¹: „Limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească”. Aceasta corespunde realităţii etnolingvistice, statornicite pe parcursul a 700 de ani, tradiţiei legislaţiei moldoveneşti. Astfel de articole se conţineau în Statutul de administrare a oblastei Basarabia din 29.04.1918, în Regulamentul Organic (Constituţie) al Principatului Moldovei din 1831 (articolul 421), în Constituţia Republicii Democratice Moldoveneşti, publicată la 28.03.1918 (articolul 78).

În aceleaşi zile, la 1 septembrie 1989, a fost adoptat un act legislativ bine fundamentat, echilibrat, de actualitate constantă – Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul RSS Moldoveneşti, pe care toţi reprezentanţii suspuşi ai „actualului sistem politic moldovenesc” o ignoră cu înfumurare şi iresponsabil.

Acesta era şi astfel funcţiona „sistemul politic moldovenesc” în 1989: se străduia să ia în consideraţie interesele societăţii, să respecte vrerea poporului.

Dar lozincile au fost furate, legile încălcate, năzuinţele batjocorîte.

               Minciuna – regină a politicii moldoveneşti      

Doi ani mai tîrziu Minciuna a pătruns năvalnic, stăpînind toate sferele de activitate: ştiinţa, cultura, învăţămîntul, educaţia, chiar şi raporturile de producere şi relaţiile economice ... Făţărnicia şi falsul au devenit caracteristici constante ale politicii moldoveneşti, inclusiv ale procesului legislativ. Atunci s-au înrădăcinat moravurile de a elabora, sub dictare străină, acte, hotărîri, decrete, bazate pe minciuni ţipătoare. La difuzarea şi umflarea acestor falsuri, plodite cu toptanul de vreo 20 de ani, trudesc în sudoarea frunţii şi potrivit simbriei străine nu numai aşa-zişii politicieni, ci şi aşa-zişii istorici „înhămaţi la harabana propagandistică a Occidentului” (V.Mîndîcanu, 1985).

În jumătatea a doua a anului 1991, după prăbuşirea URSS şi interzicerea partidului comunist, adepţii Frontului Popular din Moldova (FPM) au pus stăpînire pe toate structurile statale ale RSS Moldoveneşti. Deşi nu aveau majoritatea în Sovietul Suprem, „frontiştii au reuşit să pună în fruntea Guvernului pe M.Druc, liderul lor; şi-au instalat ortacii în forţele armate, la interne, securitate, procuratură, Judecătoria Supremă ...”. În acele împrejurări frontiştii corupţi, impinşi din spate de vecini, s-au apucat să ajusteze temeliile etnoistorice, principiile statale moldoveneşti pohtelor teritoriale româneşti. Pentru o mai mare siguranţă, pe lîngă agenţii în civil gen maiorul M.Dinu, care hăţuia externele, au poftit pe alţi „consultanţi” tot în civil, care să le ticluiască hîrtiile. Dar să vedem cine şi cum a ticluit afacerea numită „declaraţie de independenţă”, considerată astăzi „simbol”.

                              Mulţimea ia „decizii”

 „Din iniţiativa FPM la Chişinău a fost convocată Marea adunare naţională. Peste 600.000 (?) de reprezentanţi (ai cui?) s-au pronunţat (fiecare personal?în piaţă!) contra puciştilor moscoviţi”. Mai mult nimic. Aşa scrie participantul la treabă istoricul A.Moraru. Dacă am crede acestei halucinaţii, 600.000 – o pătrime din populaţia cu drept de vot – s-au grămădit unul peste altul în Piaţa Biruinţei, care poate cuprinde, înconjurînd Catedrala şi Biblioteca „N.C.Crupskaia”, doar vreo 30.000 de oameni, pentru a protesta „contra puciştilor moscoviţi”. Atît. (În timp ce mulţimea huiduia pe pucişti, în Parlament, undeva pe la etajul nouă, un român în civil, adus de la Bucureşti, scria la repezeală textul „epocal”). Mai tîrziu, pe amurgite, A.Moraru s-a apucat să plăzmuiască: „Pe baza deciziei Marii adunări naţionale, Parlamentul a votat cu majoritate absolută de voturi Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova”.

Aşadar, după ce aproape o zi au stat cu urechile racordate la strigătele mulţimii înfierbîntate, năuciţi de-a binelea, deputaţii au votat „marea treabă” pe o bază tare originală: „decizia marii adunări naţionale”. Cu alte cuvinte, călăuziţi de strigătele şi ţipetele străzii, ale mulţimii aduse în Piaţă de FPM, Parlamentul a adoptat Declaraţia de independenţă. Aşa prezintă treaba istoricul A.Moraru. Se pare că este singurul caz în istorie, cînd strigătele, răcnetele şi ţipetele mulţimii înfierbîntate au fost considerate „decizie”.

Un alt istoric, de acelaşi soi, N.Enciu repetă ceea ce i s-a năzărit lui A.Moraru, adăugînd că cei „peste 600.000 de reprezentanţi (?) au cerut Parlamentului votarea nominală a Declaraţiei ...”. Astfel, N.Enciu n-a observat ceea ce a văzut şi a auzit A.Moraru: cum mulţimea afurisea pe pucişti. Pe de altă parte, a aflat că mulţimea a cerut „votare nominală” a Declaraţiei ..., pe care nimeni din fantasticii 600.000 n-a văzut-o şi n-a auzit-o. Pînă astăzi nu se ştie cine din cei de neînchipuit 600.000 ar fi venit la tribună şi ar fi cerut „votarea nominală” a nu se ştie ce. Mai mult: N.Enciu a oblicit că mulţimea a cerut „adoptarea imnului „Deşteaptă-te române”, cu toate că în urletele mulţimii nimeni nu auzea nimic. Atunci n-a fost nici pomeneală sau niscaiva semne de vreo oarecare deşteptare a românilor. Ca şi astăzi, de altfel.

                       „Declaraţie de unire cu România”

Este de necrezut, dar hrisovul de neatîrnare a Republicii Moldova a fost adoptat, judecând după materialele publicate, cu  încălcarea procesului decizional regulamentar. Mai întîi, se cuvine să amintim, că strigătele oricît de tari, oricît de multe, oricărei mulţimi din oricare piaţă, care, cel puţin, n-a audiat măcar tezele documentului, care urma să fie adoptat, nu pot servi temei juridic pentru o lege. În pofida acestei realităţi, Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova din 27.08.1991 se bazează pe „aspiraţiile de independenţă exprimate prin documentul Marii adunări naţionale din 27.08.1991”. Cu toate că nu se ştie în ce mod piaţa şi-a „exprimat aceste aspiraţii” şi nu există nici un „document” în această privinţă.

Pînă astăzi nu se şie cîţi deputaţi erau în sală. Nu se ştie unde sînt (dacă au fost?) avizele comisiilor parlamentare. N-a fost prezentat raportul comisiei sesizate în fond.

Se ştie doar că nu toţi membrii Prezidiului Sovietului Suprem au votat „noul act al unirii”. Se ştie că istoricul Ion Ţurcanu, membru al Prezidiului, „omul de legătură dintre Al.Moşanu şi P.Lucinskii”, a caracterizat principial şi la obiect textul scris de un străin şi discutat în noaptea de 26-27.08.1991. După cum mărturiseşte Al.Moşanu, I.Ţurcanu, examinînd textul, a constatat: „aceasta nu este o declaraţie de independenţă, ci de unire cu România”.

La acea şedinţă nocturnă au participat 16 membri ai Prezidiului, majoritatea frontişti, adică proromâni, 6 din 14, cîţi au luat cuvîntul, au spus că declaraţia nu va trece. Descumpăniţi de constatarea argumentată a lui I.Ţurcanu, că „aceasta nu este o declaraţie de independenţă, ci de unire cu România”, Al.Moşanu „cu Nedelciuc şi Maticiuc (Matei) – mahării afacerii – au făcut trei-patru rectificări neesenţiale în document”. „Am scos data de 27 martie, în schimb a rămas anul 1918”. – Mărturiseşte cu mîndrie capul afacerii Al.Moşanu (Timpul, 29.07.2011; vezi şi Adevărul, 23.08.1993).

Aşadar, a rămas Declaraţia de unire cu România – aşa cum a fost zămislită şi scrisă de la bun început de agentul român sub acoperire, prezentată cu fală, dar fără ruşine, ca „Declaraţie de independenţă ...”

Este nostim, că astăzi, după ce a fost devastată în mod barbar de către legionari clădirea Parlamentului şi arsă arhiva lui, Al.Moşanu o oblicit, că Declaraţia de unire cu România, mînjită „Declaraţie de independenţă”, „a fost votată de 278 din cei prezenţi” ... (Astăzi, după 7.04.2009, la sigur, vor apărea multe „adevăruri” supte din deget, închipuiri „autentice”, una mai dihai decît alta). Dar va rămîne, ca o pată de neşters a ruşinii pe totdeauna textul Declaraţiei de unire cu România, scris de un agent român sub acoperire, promovat de Al.Moşanu, V.Maticiuc (Matei), V.Nedelciuc ca „Declaraţie de independenţă” şi votat fără pic de cugetare şi responsabilitate de cei care se numeau deputaţi în 1991.

Citind cu atenţie Declaraţia, cică, de independenţă, orice om cumpătat, cu mintea trează şi judecată sănătoasă va observa că are în faţă un text agramat, tendenţios şi plin de minciuni. Un text – ruşine pentru deputaţi, pentru toţi oamenii acestei ţări.

 

                          Capcanele „dreptului istoric”

Chiar din primele rînduri, alcătuitorul textului şi porăitorii săi (Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc (Matei), I.Ţurcanu) propun deputaţilor şi obştimii nişte formule pe cît de pretenţioase pe atît de false. Astfel urzitorii „independişti” afirmă că au pornit la mare treabă (de fundamentare), „avînd în vedere trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea lui neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii lui naţionale”.

În primul rînd, documentul nu dezvăluie despre care popor este vorba? De altfel, acest secret este păstrat cu mare grijă pînă la ultimul punct. Alcătuitorul şi declaranţii se ascund după un misterios „popor al nostru”. Anonim. Dacă se are în vedere poporul, de unde a fost chemat autorul, atunci e limpede. Dacă în Declaraţie se are în vedere poporul moldovenesc, nu putem vorbi, deşi ne-ar face plăcere, despre un „trecut milenar” (de mii de ani!). Numai valahii declară că se trag direct din centrul Romei. Noi, moldovenii, nu ne putem făli cu aşa ceva.

În al doilea rînd, nu putem vocifera, mai ales în piaţă, despre „statalitatea neîntreruptă” a moldovenilor. Din păcate, statalitatea poporului moldovenesc a fost întreruptă, ca şi a Poloniei, Finlandei, Sloveniei ş.a., ceea ce n-a lipsit popoarele acestor ţări de dreptul de a-şi restabili şi a-şi confirma statalitatea lor. Dacă n-a ştiut acest lucru autorul textului şi istoricul Al.Moşanu, poate că legiuitorii şi-ar fi dat seama că se fac de rîs într-un act „epocal”.

Porniţi pe Magistrala Minciunii, autorul declaraţiei şi ortacii săi hăcuiesc părtinitor realităţile istorice, trîntind clae peste grămadă termeni vagi cu semnificaţii riscante. Dînşii „consideră actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 şi 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei ...”.

Se cuvine să notăm în mod special: actele politico-juridice de aşa însemnătate nu admit termeni şi sintagme neadecvate gen „dreptul istoric şi de neam”. Deocamdată, nimeni n-a explicat şi n-a fundamentat ce o fi însemnînd „dreptul istoric şi de neam”. Savanţi de notorietate europeană ne îndeamnă să fim prudenţi: „Nimic nu este sigur şi univoc în dreptul istoric; recursul la istorie poate avea efectul de bumerang” (L.Boia). Politologul român Valentin Stan este şi mai explicit: „Niciodată nu vom şti pînă unde se poate merge cu istoria. Şi, oricum, argumente istorice pot fi invocate din toate părţile”. Dacă „dreptul istoric” ar avea putere juridică, sancţionată de Comunitatea Europeană, România ar trebui s-o şteargă din Transilvania şi Dobrogea cît îi lucru cu cinste. Iar Republica Moldova ar demonstra cu uşurinţă dreptul ei istoric de a se întregi într-un stat unic din Carpaţi pînă la Nistru cum a fost vreo 500 de ani.

Actele de o aşa semnificaţie impun ca informaţiile să fie reproduse integral, iar nu alese potrivit intereselor autorului străin. Trunchierea premeditată a mărturiilor este absolut inadmisibilă în astfel de documente politico-juridice. Autorul şi împingătorii Declaraţiei, dosind faptele, menţionează numai „actele de la 1775, 1812 ...” Dînşii se fac a nu şti de „actul de dezmembrare a Moldovei” din 1484, cînd hoardele valahe, turceşti şi tătare au rupt pe 323 de ani o treime din teritoriul Moldovei; se fac a nu şti că anume valahii împreunaţi cu turcii au fost primii, care au sfîşiat Moldova. Se fac a nu şti de dezmembrările din 1538 şi 1715, cînd olaturile Tighina şi Hotin au fost prefăcute în raia. Făcătorii declaraţiei, cică, de independenţă se fac a nu şti de odosul act războinic din ianuarie 1918, cînd România regală a năvălit asupra aliatei sale – Rusia, ocupînd teritoriul dintre Prut şi Nistru, strangulînd Republica Democratică Moldovenească. Toate acestea au fost nu mai puţin, ba chiar mai sîngeroase acte „în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei”.

Un alt fals. Plăsmuitorii declaraţiei afirmă că „Transnistria ar fi fost parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru”. Moldovenii au fost şi sînt cea mai veche şi stabilă, din veacul al XIV-lea, cea mai numeroasă (pînă la începutul secolului al XIX-lea) componentă etnică a spaţiului nistro-bugian. Dar raioanele moldoveneţti din stînga Nistrului pînă la 2 august 1940 n-au fost sub oblăduirea Moldovei. De acest lucru habar nu avea ticluitorul străin al „declaraţiei de unire”, dar istoricii Al.Moşanu, V.Maticiuc (Matei) măcar atîta informaţie puteau însuşi?!

                             „Nişte boi şi nişte bîci”

 Autorul – agent străin în civil – „Declaraţiei de unire” şi lăturaşii săi, care au prezentat această hîrtie drept „act de independenţă”, Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc sînt împreună cu acele foruri, care cer „lichidarea consecinţelor politico-juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop”. Aceşti făcători de politică pe din dos au băgat parlamentarilor buimăciţi, asurziţi de stradă o declaraţie de lichidare a Statutului Moldovenesc, iar aceşti, dragă doamne, politicieni au votat-o! De două ori: în 1991 şi în 2009!! Căci „lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop” înseamnă prefacerea Republicii Moldova în provincie românească.

Să ne lămurim.

Tratatul sovieto-german de neagresiune şi protocolul său adiţional (=adăugat), aşa zisul Pact Molotov-Ribbentrop, au fost semnate la 23 august 1939. La acea dată, 23.08.1939:

- Republica Democratică Moldovenească era sub ocupaţia României, rebotezată „provincia românească Basarabia”;

- RASS Moldovenească nu făcea parte din Moldova.

„Lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop” înseamnă revenirea la situaţia (status quo) din 23 august 1939, adică ar impune:

- cedarea Moldovei dintre Prut şi Nistru României şi prefacerea ei în „provincie românească”;

- refuzul de la raioanele moldoveneşti din stînga Nistrului;

- lichidarea Statutului Moldovenesc, în definitiv.

Aceste crime de stat – hotărîri de-a dreptul idioate, Sovietul Suprem, deputaţii din Moldova le-au legiferat de trei ori: la 23.06.1990, la 27.08.1991, în 2009, cînd, duşi de cap de Mişa, luaţi cu zăhărelul de Vlad, o parte din foştii deputaţi au alergat într-un duh la Chişinău să facă iar comedie – să voteze fără să citească, fără să cugete, adică să facă politică idioată.

Cu toată ruşinea trebuie să recunoaştem, că are dreptate Viorel Mihail: „Sîntem nişte boi şi nişte bîci”.

                       Declaraţia este în afara legii

Autorului declaraţiei, cică, de independenţă, de fapt – de lichidare a statalităţii moldoveneşti şi adulatorilor săi aceasta li s-a părut puţin. Afirmînd că Legea din 2.08.1940 ar fi fost adoptată „cu încălcarea prerogativelor constituţionale”, dînşii neagă legitimitatea RSS Moldoveneşti, deci şi a Republicii Moldova. Iar deputaţii din 1991, politicieni ca vai de ei, românotumăniţi, au votat şi această neghiobie. Mahării declaraţiei de lichidare a statalităţii moldoveneşti nici nu-şi dau seama că sînt ridicoli, punînd la îndoială legitimitatea unor acte demult devenite realitate politică şi juridică. În sforţările de a-şi fundamenta aşa-zisa declaraţie de independenţă dînşii se referă la o misterioasă „Declaraţie de la Chişinău” din 28.06.1991. Cine a adoptat-o? Care erau prerogativele acelui for? Nu se ştie. Urzitorii actului, cică, de independenţă, pe de o parte pledează pentru legitimitatea hotărîrilor parlamentare, pe de alta – încalcă sfidător legislaţia Moldovei chiar în Declaraţia ... pe care cu atîta pompă o prezintă.

Despre ce fel de legitimitate a aşa-zisei declaraţii de aşa-zisa independenţă poate fi vorba, dacă ticluitorii şi votanţii ei încalcă în mod obraznic actele constituţionale în vigoare. În stradania de a astupa măcar cumva falsul şi agramaţia ce piftestesc din această listovcă politică, ticluitorii îşi închipuie că „aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională s-au reafirmat prin legile şi hotărîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat din 31.08.1989”. Agentul străin în civil, care a încropit declaraţia, poate să nu cunoască Legislaţia Moldovei, dar Al.Moşanu, V.Nedelciuc, V.Maticiuc (Matei) puteau să-şi dea seama ce fac. Nu există astfel de „legi şi hotărîri”! Parlamentul Moldovei niciodată n-a adoptat vreo hotărîre sau lege prin care să proclame limba altui popor, altei ţări limbă a Statului Moldovenesc! Este de neînchipuit cum nişte aleşi ai poporului cu înalte atribuţii şi responsabilităţi au recurs, din interese politice, la falsificarea Constituţiei, la falsificarea Legii Republicii Moldova din 31.08.1989, care a consfinţit: „limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească”.

Prin falsificarea grosolană a Legii de bază a RSS Moldoveneşti, a legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, deputaţii din 1991 în frunte cu marile somităţi politico-savante Al.Moşanu, V.Maticiuc (Matei), V.Nedelciuc ş.a. s-au discreditat pe totdeauna în ochii oamenilor cu credinţă în acest pămînt, în acest stat.

Articolul 70¹ al Legii de bază (Constituţie) a RSS Moldoveneşti a stabilit: „Limba de stat a RSS Moldoveneşti este limba moldovenească” . Această prevedere, în corespundere cu realitatea etnolingvistică, statornicită pe parcursul a 700 de ani, şi potrivit tradiţiei legislaţiei moldoveneşti se conţine şi în Statutul administrării oblastei Basarabia, în Regulamentul Organic al Principatului Moldovei (Constituţie) din 1831, în Constituţia Republicii Democratice Moldoveneşti, publicată la 28.03.1918, în Constituţia (Legea Supremă) Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994.

De acum acest fapt ieşit din comun- falsificarea sfidătoare a Constituţiei (Legii de bază) a Republicii Moldova, a legilor din 31.08.1989, din 1.09.1989 este mai mult decît suficient pentru a demonstra în faţa oricărei instanţe că aşa-zisa Declaraţie de independenţă din 27.08.1991 este lipsită de fond ştiinţific, denaturează realitatea istorică, este tendenţioasă, agramată.

Este în afara legii, ca orice act ce contravine Constituţiei, legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova.

                 Declaraţia a fost scrisă de un agent român

Textul îmbîcsit de falsuri, tendenţios şi agramat al Declaraţiei de independenţă din 27.08.1991 a fost scris de Aurel Preda, în 1991 agent român sub acoperire (ambasador), astăzi general în retragere. Acest agent de o necompetenţă uluitoare, judecînd după textul, scris de el, al Declaraţiei, în priceperea doctă a lui V.Nedelciuc, ar fi un român tare mintios. Atît de deştept, încît V.Nedelciuc, la solicitarea lui M.Snegur, a plecat personal la Bucureşti, l-a poftit pe Aurel Preda să vină de urgenţă în Moldova să scrie texte pentru toromacii conducători chişinăuieni. Dacă l-au poftit şi, probabil, l-au plătit, agentul român Aurel Preda  le-a încropit Declaraţia de unire cu România, botezînd-o „Declaraţie de independenţă”. Toromacii conducători chişinăuieni au înghiţit momeala, pe care mulţimea ascultătoare glăsuitoare a votat-o. Agentul românesc sub acoperire Aurel Preda, tare mulţămit că i-a potcovit pe toromacii conducători primitivişti din provincie, s-a întors la Bucureşti, unde a fost făcut general.

Să vedem ce afirmă presa ...

General în retragere, profesor de drept internaţional, Aurel Preda a acceptat invitaţia lui Vasile Nedelciuc de a veni la Chişinău, unde a redactat Declaraţia de independenţă de la 27 august 1991.

La 28 august 2009 ziarul Gardianul a publicat un articol semnat de cunoscutul om de cultură român Viorel Patrichi. În baza articolului, cel puţin 3 oameni de stat din Republica Moldova: Mircea Snegur, Vasile Nedelciuc şi Anatol Plugaru pot fi acuzaţi de înaltă trădare. Pentru documentare vă propunem extrase edificatoare (aici numai două) din acest material de gazetă. (Săptămîna, 4.09.2009).

„Puţină lume mai ştie însă că Declaraţia de independenţă a fost elaborată de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea preşedintelui Mircea Snegur ...”

„Pe-atunci Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău era sprijinit consecvent de Direcţia juridică şi a tratatelor din MAE de la Bucureşti. Ulterior Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucureşti, iar Ion Iliescu îl asculta orbeşte”. (Semnatar: Viorel Patrichi. Apud Săptămîna, 4.09.2009).

                             Muştele la arat

Bazîndu-ne pe aceste mărturii bine fundamentate şi tare grăitoare, considerăm că ar fi bine pentru instaurarea adevărului, dacă toboşarii politici şi trubacii propagandişti din Chişinău şi-ar potoli fala goală şi şi-ar reduce simţitor decibelii ridicoli referitor la cine, cînd, cum şi cît de sclipitor-savant şi româno-patriotic a scris Declaraţia de independenţă. Socotim că nu este frumos, nu le stă bine muştelor la arat politic să umble ziua în amiaza mare, în văzul lumii cu cerşitul a tot felul de înlesniri, privilegii. Rugăm prim-parlamentarii cerşestori şi purtătorii lor de grijă să noteze, ca să ţină minte şi să nu uite:

Declaraţia de unire cu România de la 27.08.1991, camuflată „Declaraţie de independenţă” a fost scrisă de agentul român sub acoperire Aurel Preda. Punctum.

Dat fiind că acest act a fost elaborat şi adoptat cu încălcarea sfidătoare a Constituţiei, a legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, „meritele” promotorilor şi ale votanţilor ar putea fi preţuite altfel.

 

promoldova:

-eu zic sa te mai gindesti...nu eu vorbesc cu predilectie intr-o limba straina....

#884


Imi pare rau dar si e amuzant să auzi astfel de aberatii si invinuiri de la oameni care au renunţat de la trecutul şi strămoşii lor care au vărsat sânge pentru pastrarea a poporului moldovenesc, în numele urmasilor.Noi am păstrat memoria noastra istorica şi nu am renunţat de la trecutul, cultura si de la identitatea noastra, in acesti  199 ani noi numai ne-am imbogatin etno-cultural. Voi puteti sa va numit vlahi, români, romani sau oricine vreti, dar nu moldoveni, ce va ramas din spiritul istoric moldovean după politica intensa de 152 de muntenizare, romanizare şi rominizare (fără supărare, aceast fenomen este discutat de autorii vostri romini). Voi singuri va-ti dezis de la etnia voastra şi a-ti decis să deveniti parte a supraetnosolui romin, noi nu am participat la acest proces si am pastrat spiritul moldovnesc. Moldovenii in istoria lor tot timpul au mers cot la cot cu slavii de Est , in sec 14 la momentul constituirii statului moldovean aproximativ 40% din populaţie au constituit slavii de est, chiar am fost la un pas de aceea ca in Moldova sa fie constituita si o dinastie rusina., dar aceasta nu înseamnă că nu am putut sa numim etnia noastra moldoveni.