04 july 2011, 11:01 views 9815
Back views 9816 Views
Negruzzi Costache

Balada II Silful de Victor Hugo

Vântul, frigul şi furtuna
Pre copil împresura.
— Deschideţi, zicea, sunt gol.
La Fontaine, Imitaţie după Anacreon.

„O tu care-n cele ziduri ca silfidele frumoase
Astă sticlă te arată la viderile-mi fricoase,
Jună fată, oh, deschide-mi! Iată noaptea şi mă tem
Nu cumva să mă-ntâlnească năluci rele, fioroase
În întunecul acesta, să le-aud cum ţip şi gem!

Eu nu sunt drumeţi de-aceia ce vin din călătorie,
Paladini ce îmblă seara cătând loc şi ospeţie,
Care n-au nici o mustrare pre copile-a înşela;
Juruiesc că s-or întoarce, c-or iubi pân în vecie,
Apoi fug şi cât e lumea nu-i mai vezi a se-nturna.

N-am toiag cu cioturi multe, nu am lance de-apărare,
N-am metanii umilite, ori păr lung sau barbă mare.
Nici cumplite arme grele ca oşteanul cel viteaz;
Iarba câmpului să-ndoaie, abia poate-a mea suflare,
Că şi eu sunt ca o floare, vântul bate şi eu caz“.

Sunt o lină adiere, un atom al atmosferii,
Dulce vis al dimineţii, fiiu iubit al primăverii,
În a iernei nopţi geroase oaspet gingaşului foc.
Eu sunt duhul ce lumina îl culege-în miezul verii
De pe rouă şi în aer este-al meu plăcutul loc.

Astă-seară o păreche cu un glas plin de-ncântare,
Cuvânta tinere vorbe de amor cu înfocare;
Îi auzeam, că lângă dânşii un moment m-am fost oprit,
Însă aripa-mi atunce ei au prins-o-n sărutare...
Ş-acum era noapte neagră, când abia m-au slobozit!

Ah şi e târziu acuma ca să întru-n a mea floare!
Frumuşico, rog deschide-mi! Te îndură de-a mea stare ;
Nu-mi pot afla locuinţa ce e-ntr-a rozei boboc.
Priimeşte-un fiu al zilei s-aibă-n patul tău culcare.
Nu voi face nici un vuiet; mie-mi trebui puţin loc.

Cum s-a tras raza luminei, fraţii mei s-au dus îndată,
Urmând lacrimilor serii de pe iarba-nrourată;
Crinii lor le deschiseră răcoroasele lor flori:
Ce să fac?... Am rămas singur! Nu văz rouă astă dată,
Nici o floare pe câmpie, cerul e-nvălit cu nori.

Tinerico, fie-ţi milă! ca nu noaptea să întindă
A ei umbră piste mine. Ca-ntr-o mrejă să mă prindă
La un loc cu năluci albe şi fantomuri sperioşi;
Ai iadului demoni negri în gheare să mă cuprindă,
Sau bufnile de prin turnuri, ori corbii cei fieroşi!

Iat-acuma încep morţii hora lor afurisită!
Luna galbenă prin nouri îi priveşte neclintită,
Iar strigoiul cel scârbelnic—o moment îngrozitor!—
Rădicând c-un braţ puternic peatra-n zid pecetluită,
Aruncă-n groapa deschisă pre cioclul tremurător!

Iată gnomurile hâde răsuflând de moarte boare,
În adâncul lor cel mare se gătesc să se coboare;
Zburătorul nebunatic îl aud sunând prin stuh;
Cu undinul se uneşte salamandra arzătoare
Şi văpăi albastre îmblă pe pământ şi prin văzduh.

Oh! vrun mort a să mă-nchidă în a sa urnă pustie,
Între mucedele-i oase, ferecat a să mă ţie;
Poate vro fărmecătoare pe-ntunerice îmblând
Să mă lege-n turnul negru cu a ei vrăjitorie
De a clopotului limbă şi să fug-apoi râzând!

Ah! deschide! A mele plânsuri de nu vor fi auzite,
Îmi va trebui să caut niscai cuiburi părăsite,
Cu şopârle-nfricoşate să mă lupt ca să le ieu;
Deschide! Glasu-mi e dulce precum vorbele iubite
Ce şopteşte junei fete în ascuns amantul seu.

Şi sunt mult frumos şi mândru! Am a crinilor albeaţă:
Aripile-mi diafane sunt ca ziua dimineaţă;
Trandafirii fraţii noştri între dânşii se sfădesc,
Car de care să câştige a mea plină de dulceaţă
Sărutare; că ea-i face de apururea-nfloresc.

Un vis tânăr şi ferice îţi va spune-a mea mărire;
Lângă mine (a mea silfidă tot o are-n suvenire)
Colibrisii-s urâţi foarte şi chiar fluturii sunt grei.
Când mă-mbrac cu-azur şi aur şi când plin de strălucire
Mă primblu din floare-n floare, vizitând pre fraţii mei.

Îmi e frig, noaptea mă-ngheaţă şi plâng fără folosinţă!
Ah! ţi-aşi da de mi-ai deschide astăzi a ta locuinţă,
Picătura mea de rouă.— Dar, amar mie — o să mor!
Nu mai am ce-ţi da acuma; e deşeart-a mea dorinţă,
Orice soare când apune îmi răpeşte-al meu odor!

Ce voieşti, frumoaso, spune, să-ţi aduc pentru-acest bine?
Vălul vrunui tânăr înger, cingătoarea vrunei zâne?
Noaptea ta voi podobi-o cu-a zilei închipuiri;
Somnul tău va trece iute din vise dulci şi senine,
În vise încântătoare de amor şi fericiri.

Dar în darn a mea suflare sticlă rece ceţuieşte!
Tu socoti că aşi fi poate vrun amant ce amăgeşte?
Nu—eu sunt un silf nemernic; nici o grijă nu avea,
Nimeni afară de mine pe aici nu se zăreşte
Numai eu care sunt singur şi mă tem de umbra mea.“

El plângea. — Iată deodată la turnul din cetăţuie
Se aude uşor sunet; spre fereastră-ncet se suie
Chiar ca glasul acel fraged unui june-amorezat,
Dama în balcon s-arată şi fereastra se descuie. ..
Nu ştim silful, sau vrun altul înăuntru a întrat.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1794
Populația:
1300 locuitori

Cobasna este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cobasna și Suhaia Rîbnița. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Rîbnița și la 124 km de Chișinău. Populaţia satului Cobasna alcătuia 1300 de cetăţeni în anul 2011. Satul Cobasna a fost menționat documentar în anul 1794.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.