Patriotismul, doamnă, e bun câteodată
Precum e bun la foame şi borşul cu păsat,
Iar când el vrea să fie bucată neschimbată,
Îmi vine să-mpung fuga flămând şi desperat.

Şi eu am ajuns, doamnă, în astă tristă stare!
Nu pot s-aud nici vorba cea de patriotism,
Căci văd că el nu este decât o faimă mare în vorbe,
Iar în fapte e chiar şarlatanism.

De-aceea orice treabă de patrioţi cântată,
Oricât de bună fie, eu n-o pot suferi
Când văd că de ei înşii e şi aplaudată
Şi când a lor ţintire eu n-o pot nimeri.

Îmi iau dar îndrăzneală să vă trimet cu bine
Pe ştefan acel Mare şi pe Mihai cel Brav,
Acei ce pe turci, unguri şi litfele străine
A-i bate —în vremea veche aveau un rău nărav.

La dumneata sunt sigur, mai bine vor petrece
Decât la mine, care cu totul i-am uitat,
Căci, zău! patriotismul îmi pare-o dusă rece
De când de-a lui braşoave atât m-a dezgustat!