Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gît cravatei cum se leagă nodul,
Ş-apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul,
Că-i vede-n birje răsucind mustaţă,
Ducînd în dinţi ţigara lungăreaţă…
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca saltimbanci se strîmbă:
Stîlpi de bordel, de crîşme, cafenele
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc — şi-o plimbă.

Ş-aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pîn’ şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.