28 april 2011, 14:57 views 10177
Back views 10178 Views
Stamati Constantin

Răpitorul

Un oarecare răpitor foarte se înavuţise,
Şi cu jurământ la toţi făr-a-l întreba spunea,
Şi sufletul îşi punea,
Că el acea avuţie nu că doar o grămădise,
Dezbrăcând pe cineva făţiş, sau că o furase...
Ce ca din cer îi picase,
Şi că el nu avea frică
Cineva să-l oblicească c-au umblat cu oca mică,
Adică că pe cineva au înşelat;
Deci socotea cu ce chip să mulţumească
Domnului de comoara ce i-au dat,
Sau că poate el, sărmanul, gândea să se pocăiască.
În sfârşit, el hotărăşte pentru săraci să zidească
O casă mare în care să-i adăpostească
Şi să-i hrănească.
Deci răpitorul începe casa şi mai o găteşte,
Şi plimbându-se printr-însa, însuşi cu sine grăieşte:
„Iată fapta minunată ce şi Domnului îi place,
Care de acum cu mine trebuie să se împace
De câte pozne am făcut.
Iar săracii pentru mine vor conteni a se plânge
Şi a mai zice
Că eu sângele le-am supt.
Căci ei în această casă vor trăi mai mulţumiţi
Decât în casele lor, pe care eu le-am luat,
Şi mult mai bine hrăniţi,
Dându-le lor de mâncat
Bucate boiereşti,
Iar nu ţărăneşti...”
Atunci un om oarecare, ce pe acolo trecea,
L-au auzit ce zicea
Şi i-au răspuns:
„Adevărat, mulţi săraci aici să grămădeşti poţi,
Dar nu ştiu de vor încăpea toţi
Pe câţi ai jăcuit
Şi pe câţi ai calicit,
Din a cărora avere ai zidit această casă
Frumoasă,
Ba încă te şi făleşti că le dai degeaba masă”.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Şi eu zic că vai de-aceia ce pe săraci miluiesc
Cu banii ce de la alţii cu nedreptate răpesc.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1955
Populația:
323 locuitori

Suhat este un sat din cadrul comunei Baimaclia, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 45 km de orașul Cantemir și la 156 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 323 de oameni. Satul Suhat a fost înființat în anul 1955.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.