Arderea Iaşului la 1822
Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul
Eteria grecilor
Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iaşului, priveşte cu nepotul său arderea Iaşului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său şede pe prispă afară şi spune moşului său aceea ce vede.
Nepotul
Moşule, viforul geme, pe cer noaptea se lăţeşte,
Peste frumoasa cetate pâclă şi negreaţă pică;
Fulgerul cu-nflăcărare ca un şarpe lung clipeşte,
Scapără, vin’ de te uită, zimţii zidurilor mişcă.
Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie,
Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie,
Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură,
Moşule, trăsnet şi fulger zidurile scutură...
Bătrânul
Ce-ţi pasă de vifor ţie? de cetăţi ce-ţi este scârbă?
Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă;
Căsuţa noastră îi mică sub a copacilor umbră,
Smerină şi pitulită, mai nu se vede din iarbă;
Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele,
Şi cerul a sa urgie au trimis de umileşte
Pe acei cu fapte rele,
Şi pe-acel ce intireşte
Pe săracul hămesit.
Nepotul
Şi acei cruzi care sunt?
Bătrânul
Domnii şi boierii falnici şi sumeţi,
Ce mânjesc cu aur case şi pereţi,
Încât ale lor lăcaşuri strălucesc ca pe cer stele,
Însă în ele sunt strânse păcate multe şi grele.
Nepotul
Ah, moşule, nouri negri dinspre crivăţ năbuşesc (grecii),
Şi dinspre răsărit alţii în contra lor năvălesc (turcii),
Şi pe cer ca o văpaie arde şi se tot lăţeşte;
Iar deasupra pe cetate negură de fum mocneşte.
Şi trăsnetele clocotesc,
Şi chiar ca uliul chitesc,
Să cadă peste cetate,
Unde zici că sunt păcate.
Bătrânul
Pe Domnul, copile, roagă când fulgeră şi când tună,
Şi să nu ai nici o grijă de volbură şi furtună,
Pentru că ea este
A cerului răzbunare, ce pe cel rău pedepseşte,
Iar celui cu fapte bune “nu te teme” îi şopteşte.
Nepotul
Ah, moşule tăiculiţă, iaca arde, se aprind
Mănăstiri, case înalte,
Clăbuci de foc se ridică, şi limbi de foc se întind,
Mi-i frică de moarte!
Şi când fulgerele crapă noaptea grozav luminând,
Se vede fugind poporul, la câmp scăpare cătând.
Bătrânul
Cerul judecă, copile, şi răzbună cu dreptate,
Căci în a noastră cetate s-au fost strâns multe păcate.
Au trecut furtuna,
Se înseninară, şi aburul lin,
Din risipituri,
Ş-a cetăţii zguri
În aer se ridică.
Iar căsuţa pitulită
Rămaseră nesmintită,
Şi la ferestruica ei păsările cântă.
Cu aceste înfricoşate scene ale furtunii închipuiesc aicea o semăluire a răscoalei eteriştilor greci aflători în România în contra turcilor, din care cauză turcii au năbuşit în Moldo-Valahia şi, ca să stârpească pe greci, au pârjolit oraşe şi sate ale României şi au prădat poporul, întocmai şi grecii au urmat asemenea ca şi turcii, ca să răzbuneze românilor că nu i-au ajutat în contra turcilor, acei greci ce s-au oploşit şi s-au înavuţit din averile românilor şi cărora li se cuvine această epigramă:
Ospătoasă ţară,
Tu ai hrănit fiară,
Cu al tău ajuns;
Şi acele fiară,
Crunte şi amară,
Sângele ţi-au scurs.
Însă Domnul, poate,
De-a tale păcate
Prea s-au întărtat,
Şi te-au şi certat,
Dar te-au şi scăpat
De şerpii de greci,
Carii te sugea
Şi te schingiuia.
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1886
- Populația:
- 227 locuitori
Taraclia este un sat din cadrul comunei Sadîc, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 54 km de orașul Cantemir și la 126 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 227 de oameni. Satul Taraclia a fost menționat documentar în anul 1886.