22 april 2011, 14:53 views 7585
Back views 7586 Views
Asachi Gheorghe   | Poezie

Anul nou al moldoromânilor 1830

în care a lucrat Regulamentul organic, acel întăi cod administrativ şi legislativ a Moldovei

Cununat de line raze,
Timpul cursu-naintează
Într-a stelelor noian;
Ş-astăzi preste-a lumei faţă,
Cătră a omului viaţă,
Mai adaoge înc-un an.

Acest an menit să fie
Mai ales decât o mie,
Ce românii a trecut;
În a tartarului unde
Toate rălile cufunde,
Ce-ntre noi s-a fost născut.

Dulce-armonie de pace,
Care farmăcă şi place,
Ni răsună împregiur;
Şi din sferile senine
Se apropie trei zine,
Cu mănos, ferice-ogur.

Sânte legi întâia duce,
Şi în dreapta spata-i luce,
Spre osânda celor răi.
În a doua văd figură
Cu simbol de-nvăţătură,
Ce-a luminei e temei.

Iar a treia a lor soaţă
Este zâna cea negoaţă,
Şi spre scopul cel dorit
Acu-n vase încărcate
Sub al nostru steag răzbate
La limanul fericit.

N-au Golcondei mănuntaie,
Nici a Mexicului plaie,
De acest odor mai sânt.
Prin negoţ, ştiinţe, lege.
Noi în patrie vom culege
Avuţii de pre pământ.

Cestor zâne ce putere
Ne-aduc, laudă, mângâiere,
Să dăm trainic adăpost.
Celui ce ni le trimete
Mulţămirea să nu-ncete
Prin vii fapte şi prin rost.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:

Populația:
19 locuitori

Şestaci este un sat din cadrul comunei Prepeliţa, raionul Sîngerei. Localitatea Șestaci se află la distanța de 15 km de orașul Sîngerei și la 95 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 19 oameni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.