Atunci când, o, zi amară, aceea oară-a fi vecină
Să purced din ceste locuri d-unde soarta mă desparte,
Lăcrămând şi cu suspinuri arunca-voi de departe
Depeurma mea ochire cătră ţara cea latină.

Dar pe când în luntre uşoară brăzdui-voi Marea Eusină,
Înfocata-mi cugetare, străbătând câmpii deşarte,
Înturna-va deseoară l-adăpostul cel de arte
Şi la templul giunei Muze, unde arde-a mea lumină.

Acolň a Romei genii au statornic tronul lor,
D-unde răspândesc în lume nemurinde a lor rază,
De virtute, înţelepciune, de al patriei amor.

Acea stea a mântuirei, care astăzi mă-nviază,
Fie ca să mă conducă şi în timpul viitor,
Şi-amorţita mea simţire pentru patrie fac-o trează.