O faţă schimbătoare ş-un grai meşteşugit
Sunt chipuri lesnicioase pre om de amăgit;
Dar prin aşa mijloace
Nu-nşeli pre dobitoace
Ce nu ştiu vorbă dulce, nici zâmbet iscusit.
Cu un stigleţ canarul îmblând după mâncare,
Sosi-ntr-un loc, pe care
Sta laţuri coperite cu cânepă de-ajuns
Ş-un om pândea-n ascuns.
Canarul de îndată,
Având ispita-n faptă,
Căci nu de mult scăpase din temniţa vărgată.
A zis l-al său tovarăş: noi trebui să fugim
De ast loc unde lesne putem să ne robim;
Acea sămânţă bună scop rău în sine are.
Nu este nici un om
Atât de galantom
Să lase pe câmp roduri cu bună cugetare;
Haideţi în altă parte!..
— Aşa! îţi vine bine să dai poveţi deşarte,
Răspunse lui stigleţul. — Cu guşa plină, vrei
Şi hrana să mi-o iei!
Zicând aceste, zboară, la cânepă se lasă,
Ciupeşte două fire, le află prea gustoase;
Dar vai! îndată simte c-a lui picior e strâns.
Pândaşul sosind iute din tufe, l-a şi prins,
Şi pentru jucărie l-a dat unor băieţi.
Din fabulă vedeţi:
Că sfaturile bune ne sunt de trebuinţă
La relele ce-adese ne vin pe neştiinţă.