13 april 2011, 17:50 views 25434
Back views 25435 Views
Mihai Eminescu

Finul-lui-Dumnezeu

Poveste, poveste — da eu nu-s de pe când poveştile — eu sunt de mai încoace, da m-am dus într-o zi la soacră - mea ş' am găsit un sac de poveşti, şi venind a casă l-am scăpat jos şi s-o despicat sacul şi de-atunci s-o împlut lumea de poveşti ş' am învăţat şi eu una şi ţ-o spun d-tale.

Era odat-un om ş-avea doi feciori. Acu femeea era 'ngreunată ş-o făcut un băiet, da el era sărac , n-avea cine i-l boteza. Iaca Pe - acolo era D-zeu şi sf. Petrea. Şi D-zeu i l-o botezat ş-o rămas băietul năzdrăvan.

Da la urma băietului a făcut o fată, ş-aşa era de frumoasă, de la soare te puteai uita, da la dânsa ba. Treaba ei era să ducă demâncat în ţarină. Ducând ea demâncat în ţarină a zărit-o un zmău şi s-o pus pe - atâta s-o iee. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan ş-o zis aşa fetei: că el a face o brazdă de plug până la demâncat şi ea totdeuna pe brazdă să meargă la fraţii ei. Da finul lui D-zeu era năzdrăvan nu era, da smăul straşnic. El a şi ştiut ce-o urzit Frate - său ş-o tras brazdă cu plugul pân' la casa lui. Fata s-a dus cu demâncat drept la curtea smeului. Aşteaptă ei să vie—nu-i!

— Eh! mamă, mă duc să-mi caut sora că mi-a luat-o smăul — a zis finul lui D-zeu! Ş-o făcut el o boambă de fier la ţigani în loc de călăuz şi-o zvârlea şi el mergea după dânsa.

A ajuns până la o fântână şi la un copac. Acolo puindu-se el să se odihnească, aude zicând aşa: Doamne, Doamne, de-ar veni mama c' acuşi ne mănâncă balaurul!

— Oare cine să s-audă?

Se uită-n vârful copacului, vede doi pui de pajere.

— Copiilor, da unde-i balaurul cel care vă mănâncă?

— E - aici în fântână.

— Mult v-o mâncat pân' acum ?

— Ia, v-o douăzeci şi patru.

— Ia las că vă scăp eu.

Se suie 'n vârful copacului lângă pui. Da balaurul întinde - un cap să iee un pui. Da el avea paloş şi taie capul. Întinde şi celălalt şi-i taie ş' acela . Acu puii nu ştia ce să-i facă de bucurie şi zice aşa:

— Câţi fraţi am fost noi, pe toţi ne-a mâncat, numai noi doi am rămas. Dac-a veni mama, măre, de bucurie are să te mănânce; vârâ-te sub aripa mea.

S-o vârât sub aripa lui şi nu s-a văzut. S-aude un vuiet mare; vine pajăra. Pajăra era mama vântului.

— Dragii mamei nu v-a mâncat!

— Finul lui D-zeu ne-a scăpat.

— Unde-i să-l mănânc de bucurie.

— Mă rog, mamă, dacă lă-i mânca să-l faci înnapoi.

— Da unde-i?

— Îi la răsărit.

Da ea a 'nceput a vâjâi tare la răsărit. Da puii zic către finul lui D-zeu:

— Mama, are să-i treac' un foc de-a te mânca pân ce va ajunge la răsărit. Vine.

— Nu-i dragul mamei.

— Iacătă-li-i, mamă!

Da ea-l ia şi-l înghite şi când l-o făcut înnapoi aşa s-a făcut el de frumos, de s-o luminat locul unde era el.

— Ce să-ţi fac pentru binele ce mi-ai făcut, că mi-ai scăpat copiii — a zis pajăra.

— Să-mi spui unde-i smăul cu soră-mea.

— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.

— Altmintrele nu-mi mulţumeşti.

— Să şuier să-mi vie ficiorul, vântul de la răsărit.

Ş-o şuerat ea odată ş-o venit un om — era statul lui de o palmă şi barba lui era de un cot şi călare pe-un iepure şchiop. Şi-i zice pajăra:

     Statu-palmă
     Barbă cot
     Călare pe-un iepure şchiop

Unde-i smăul ce-a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?

— Nici n-am auzit, nici n-am văzut. Dacă n-o fi ştiind frate-meu, vântul de la miază-zi. Când o suflat odată, o venit altul. Aista era mare de stat, cu buzele mari şi n-avea ochi. Da când sufla, peste tot locul s-auzea.

— N-ai 5 văzut, n-ai auzit pe smăul care a luat pe fată, pe sora lui finul lui D-zău?

— Nici n-am văzut, nici n-am auzit.

— Ce-i de făcut? zice Pajăra.

— Da n-o fi ştiind fraţii noştri cei de cruce?

— Da unde-s?

— Aciea-s departe. Trebuie să ne ducem loc mult. Na-ţi un firicel din părul meu, na-ţi şi din barba mea şi te porneşte băiete la drum. Şi să pui perii 'n trei şi când la o vreme de nevoie să şuieri într-înşii, eu, noi ţi-om veni într-ajutor şi fă de-a-dreptul pe aici şi-ai să dai de pădure şi tot te du 'nnainte .

Se ia el şi se porneşte, merge pân-în pădurea ceea ... când în mijlocul pădurii vede - o fumărie straşnic de mare încât se 'nnăduşia , nu mai putea. S-apropie el acolo pin fum binişor şi găseşte pe mama smăului—îşi pârlea părul de pe picioare că era cald straşnic şi nu mai putea.

— Bună ziua mătuşă.

— Mulţămesc D-tale voinice, da — zice — und-te duci voinice?

— Caut curtea smeului, mătuşă.

— I, flăcăule! Mult trebue să mergi pân ce-i ajunge şi nu mai rămâi cu zile de te-i apropia.

— Mă rog, mătuşă, să-mi spui unde-i drumul cela, că nu mi-i frică . . . mă duc.

— Eu nu-l ştiu, dragul mătuşii.

El, ducându-se aşa prin pădure, aude - un glas de om zicând: Valeu, valeu, tare mi-i foame! El s-apropie. Oare ce să fie - acolo ? Vede un om şezând, greceşte, jos:

— Da ce te vaiţi, bade?

— De pe nouă lanuri grâu am strâns şi tot pâne l-am făcut şi l-am mâncat şi tot mi-i foame.

— Hai cu mine.

— Hai.

Mergând el mai departe a auzit un glas de om zicând aşa: tare mi-i sete.

— Bună vreme, omule. Pentru - ce ţi-i sete, nu găseşti apă să te saturi?

— Câte iezăre a fost în pădurea asta toate le-am băut şi tot mi-i sete.

— Hai cu mine.

— Hai.

Mergând ei aşa mai departe a intrat în altă pădure tustrei ş' aude sub tufe un foşnet. Cine era? Vântul de amiază cel cu buzele mari.

— Bună vreme, vântule, ce faci aici?

— Mă stăpânesc să-mi ţin suflarea şi să 'mpuşc un ţânţariu. Da să-l împuşc să nu-i sparg pielea.

— Da unde-i ţânţarul, că eu nu-l văd.

— Îi lângă soare.

— Lasă, hai cu mine.

— Ba nu. Eu mă duc după ţânţar, duceţi-vă voi înainte. Merg ei mai departe şi ajunge la palatul smăului. Smăul era la vânat şi fata şedea 'n cerdac.

— Bună vremea, soro.

— Mi-o spus smeul că vii după mine. Da-ntoarce-te că te prăpădeşte.

— Nu mi-i frică.

— El acuş vine,-i la vânat. Vine smeul.

— Bine-ai venit, finul lui D-zeu.

— Bine te-am găsit, câne de smău.

— Hai la luptă.

— Hai!

Ş-o luptat ei trei zile şi trei nopţi şi nu-l putea dovedi şi nu se da nici smăul, nici finul lui D-zeu.

El a aprins perii cei doi ş-o venit vântul de la răsărit şi de la amiazi şi când ş-o pus buzele 'n trei11 drept în jumătate a despicat smăul când a suflat. O jumătate a murit că era c-un cap, da o jumătate nu, că era cu două—că era cu trei de toate. Şi s-a rugat finul lui Dumnezeu straşnic la Statul-Palmă - barbă-cot .

— Nu-ţi pot face nimic, că el s-o dus la - mpăratul ţării iştia să spue ce i-ai făcut. De-acu Dac - ai pute luptă-te cu - acela .

Acu el s-a pornit cu Soră - sa .

Când a ajuns aproape de palatul împăratului celuia nu era de chip să treacă, aşa era de straşnic şi mergând el p' înprejur a ajuns la o baltă. Pe balta ceea era trei băieţi şi se băteau de la o cuşmă, de la un biciu şi de la o sulă.

— Ce vă băteţi, măi băieţi?

— Aestea ne-o rămas de la tatăl nostru şi nu ne putem împărţi.

— Şi la ce vă trebue vouă aiste?

— Când pui cuşma 'n cap nu te vezi, când dai cu biciul te sui la curtea 'mpăratului , când îi zice: sulă - sulicică — te suie 'n dealul de steclă.

— Da' 'n dealul de steclă cine şade, ce căutaţi voi acolo?

— În dealul de steclă ţine 'mpăratul pe fată.

— De ce o ţine acolo?

— Ca să n-o iee smeii.

— Până când?

— Până s-a găsi un voinic ca să omoare smăul... Cel ce-a omorâ smăul îi da fata 'mpăratul .

— Măi băieţi, eu voi face bună dreptate, vârâţi-va toţi în iaz şi eu v-oi svârli câte una, cine-a prinde mai iute aceluia să fie.

El, viclean, ia toate-n mână, vâră pe băieţi în apă şi pe urmă dă din bici şi-l suie pe dealul unde şedea 'mpăratul , la curtea - mpărătească .

La curtea 'mpăratului era o mândreaţă, că nici nu se poate povesti. Împăratul şedea afară, — era bătrân şi bea lulea.

— Bună vremea 'mpărate !

— Mulţămesc D-tale voinice! Tare om trebui să fii d-ta de vreme ce te-ai suit aici la mine.

— Aşa 'mpărate , am venit să omor smeul, să-ţi scăp fata.

— Smeul n-o venit încă la mine. Da s-aude c' aicia 'n vale 'ntr-un iaz, este noaptea şi se cearcă de a se sui să iee fata din dealul cel de steclă.

— Rămâi sănătos, Împărate.

— Mergi sănătos, voinice.

— Mă duc după smeu. Dacă l-oi omorâ îmi dai fata.

— Ţi-oi da-o.

Ajunge el la iazul cel unde o găsit băieţii. Pune cuşma 'n cap, se face nevăzut şi se pune sub o tufă de buruiene. Da el era frumos şi puternic, da era sărac . Pe iazul cela era o covată cu faţa-n jos. La miezul nopţii aude el un vuet straşnic. Aceea era balta drăcească, venea dracii şi da poronci noaptea. Vine dracul cel mai mare, se pune călare pe covată (Scaraoţchi). Ş-o şuerat straşnic ş-o venit draci şchiopi, chiori, ş' o 'nceput să 'ntrebe Scaraoţchi ce trebi au făcut ei?

— Eu am întărtat trei băieţi, că doar s-or ucide unul dintr-înşii. Păcatul mare c-o venit finul lu' D-zeu şi le-o luat.

— Da tu?

— Eu am întărtat pe vântul de la amiazi să rupă 'n jumătate pe smăul cu trei capete şi două capete o scăpat, da jumătate-i mort.

— N-aţi făcut nici o treabă, să vă 'nvăţ eu ce să faceţi. Lângă balta asta mai la vale, este o comoară de bani. Comoara unui moşneag şi moşneagul are să moară iest - noapte . Duceţi-vă şi puneţi mâna pe banii ceia să fie - a noştri.

— Da dacă ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiască?

— Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mâna pe dânsa.

— Nime, nime-n toată lumea nu se poate?

— Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu până ce nu-ţi pune voi mâna pe bani şi s-a întâmpla s' aducă apă de ceea care l-o botezat şi ne-a stropi, ne frige, şi el a lua banii.

Cela a auzit. Se scoală dimineaţa şi se porneşte să se duc' acasă. Lui îi sburda după bani. Ajunge el a casă.

— Mamă unde-i apa ceea ce m-o botezat pe mine? A găsit măsa 'n biserică lângă sf. Pricestanie şi ia el şi se porneşte iar înnapoi. Ajungând acolo — dracii era la bani toţi. Se duce şi s-apropie, îi stropeşte. Dracii ţipă şi-i zic:

— Mă rog, finul lui D-zeu, ce vrei ţi-om face, numai nu ne arde.

— Dacă mi-i aduce smeul cel scăpat, eu v-oi da drumul.

— Mă rog, iaca mă duc să-l aduc.

Ş-a luat un cârd de draci straşnic de mulţi.

— Da viu poate nu ţi l-om pute aduce.

— Mort nu vreau, viu să mi-l aduceţi.

Şi s-o apucat dracii s-o făcut un fedeleş de fier şi s-o dus după smeu să-l puie 'n el. Când l-a adus aşa era fedeleşul de greu, de numai dracii-l putea ridica.

— Pune-l aici.

Dă din bici şi-l sue la - mpăratul cu fedeleş cu tot.

Îi Zice 'mpăratul :

— Ce ai aici?

— Aici-i toată puterea mea 'mpărate . . . arată-mi fata ori o destup. Împăratul de-odată s' o 'ngrozit , da pe urmă (el, viclean) o aduce s-o vadă el. Da-mpăratul pe unde se suie pe dealul cel de steclă nu se ştie, el avea o putere straşnică, neştiută. După ce-a adus-o, da el după ce-a văzut-o a nebunit, aşa i-o picat de dragă. Da, să ierţi d-ta, şi el ei.

— Voinice ! te-i cununa cu fata mea, dar dacă mi-i spune cum dai drumul puterii d-tale.

Da el de dragă ce i-a picat fata ş-a pierdut mintea.

— Împărate, eu te-am amăgit, da aicea-i smăul. Împăratul strigă degrabă:

— Omoară-l voinice, că el acuşi sparge fedeleşul, că eu l-am prins odată şi l-a spart.

El de bucurie ca să-i dee fata, odată a 'nceput să ucidă smeul. Îi turna reşin' aprinsă pe la cep ş' o 'nceput aşa de straşnic a ţipa smeul de se cutremura palatu 'mpăratului . După ce-o murit smeul, a 'nceput a eşi un fum, aşa de straşnic mirosea de greu, decât voinicul a picat ca mort. Da-mpăratul, bucuria lui, a luat ş-a pus pe voinic în fedeleş şi i-a dat drumu de vale. Şi el a luat fata ş-a suit-o 'n dealul cel de steclă. Da bietu voinic când a picat el mort i-a rămas sula 'n cerdacul împăratului. Acu, la ce vreme s-a fi trezit el în fedeleş ...

— I doamne!, viclean am fost, da mai viclean împăratul. Ce să fac eu? Începe el a se isbi ca să esă de acolo. Da câtă putere avea el nu putea ca să sparg' acela . Da el mai ave o bucăţică din barba lui Statu-palmă - barba -cot. Aprinzând, începe a

veni el cu iepurele cel şchiop pe fedeleş.

— Scapă-mă.

O 'nceput a bate iepurele ş-o spart fedeleşul. (Că toată puterea vântului de la răsărit e 'n iepure; iepurele de ce fuge aşa tare?). Scăpând el, îi zice Statu-palmă aşa:

— De-acu înc' odată dacă mi-i chema, apoi pe urmă nu-ţi mai fac, că de trei ori îi dată ca să-ţi fac bine.

Acu el bate din bici ş' ajunge la - mpăratul . Da-mpăratul svârlise sula.

— Am venit, împărate, să-mi dai fata.

Se face că nu ştie, că l-a dat cu fedeleşu 'n jos.

— Eu ţi-oi da fata, dacă te-i duce la dealul cel cu flori şi mi-i aduce o floare din mijlocul grădinii celeia, eu ţi-oi da fata

Se ia el şi se porneşte, ş-o mers el cale de-un an. Cine era 'n 14 grădină acolo? Era Statu-palmă.

— Ei voinice, tocmai ş-aci ai venit după mine?

— Am venit, mi-ai zis că mi-i mai face un bine. Să-mi dai floarea din mijlocul grădinii iştia.

El i-o dă. Aşa era de mândră, aşa amirosa de frumos floarea - acea de te - adormea . Ajungând la - mpăratul , i-o dă.

— Dacă mi-i mai face ceva eu ţi-oi da fata. Eu oi frige (câte tamazlâcuri de vite avea - mpăratul ) şi dacă le-i mânca într-o noapte, eu ţi-oi da fata.

O făcut aşa după porunca 'mpăratului şi el a zis celui ce nu se mai sătura ş-o mâncat tot într-o noapte. El numa atunci s-a săturat, da pân-în ziuă a şi crăpat. Da el a mâncat aşa cu lăcomie, încât şi păreţii hambarului i-o ros. Şi s-o minunat Împăratul de-atâta putere.

— Dacă mi-i be câte fântâne (se află la Curte) 16bis de apă, eu ţi-oi da fata. El chiamă pe istlalt frate de cruce, care nu se mai sătura de apă, ş-o băut, da o fântână n-o putut-o găta 15 ş-a şi crăpat ş' acela .

Lângă curtea 'mpăratului era straşnică pădure.

— Dacă tu-i sufla odată-n codrul meu şi s-or strânge toţi ţânţarii la uşa palatului, eu ţi-oi da fata.

El a aprins părul vântului de la amiază-zi. Când s-o dus vântul de la amiază-zi şi când ş-o pus buzele 'n patru ş-o suflat, era să 'nghită pe-mpăratul. Aşa era de mulţi ş-aşa bâzâia ei de tare, parcă era 'ntre calici la Ismail.16

— Mare putere ai. Zi ţânţarilor să se ducă de aici.

— Nu zic, pân ce nu mi-i da fata.

Împăratul l-o luat cu blândeţă şi l-o amăgit. Ş-o zis vântului ş-o suflat şi s-o dus ţânţarii de la uşă.

— Dacă te-i sui s-o iei din dealul de steclă îţi dau fata.

— O sul' am fost uitat eu aici.

— Eu n-am văzut-o.

A stat el trei zile şi trei nopţi 16bis ş-a gândit ce-i de făcut şi i-a venit aşa un gând:

să mai cheme pe vântul de la amiază. Vântul de la amiază i-a zis aşa:

— Înc-un bine am să-ţi fac. Am să mă pun în cerdacul împăratului şi să 'ncep a sufla. Puindu-se el, suflă şi se clătină palatul cât de cât să pice.

— Împărate, dacă mi-i da fata vântu-a sta.

— Palatul las - să pice, da eu fata nu.ţi-oi da-o. Da el zice vântului:

— Pune-te 'n dreptul uşii şi 'ncepe a sufla în casă cu câtă putere ai.

El ş-o pus buzele 'n cinci şi când a 'nceput a sufla, împăratul săria din părete 'n părete.

— Împărate, dă-mi fata că vântu a sta.

— Sui în dealul de steclă ş-o ia.

— Dă-mi sula 'mpărate .

— Sula am svârlit-o în mijlocul iazului lângă covată. . . acolo unde era dracii.

El era lipit pământului, că vântul nu era să-i facă nimică — cela gătise de făcut, ceia crăpase.

Aşa mergând el la iazul cela, era straşnic palat făcut de draci, unde ţineau banii;

şi pe apă mergea o casă făcută straşnic de mândră şi-n casa ceea s-auzea un bocet. S-o luat ş' a 'nceput cu luntricica a merge ş-a ajuns la casa aceea. Casa ceea, când a intrat, era un fecior de-mpărat prins de draci şi-l muncia acolo 'n toate zilele.

— Ce faci aici, bade?

— Iaca m-o prins dracii, c-am luat bani şi eu nu pot scăpa de - aici . Eu am o împărăţie straşnic de mândră, hai să fim noi fraţi de cruce.

—Hai!

— Fraţi de cruce om fi, dar fugi că vin dracii, s-apropie miezul nopţii. El tot mai avea apă de la botez. Aşteaptă la miezul nopţii, vin dracii şi el începe a-i stropi.

— Mă rog, finul lui D-zeu, ce-i cere ţi-om da, numa lasă-ne.

— Sula din mijlocul iazului. Se duce ş' aduce dracul sula.

— Acu du-ne până pe deal pe - amândoi ş-apoi nu voi stropi. Ei, de frică i-a dus. El a zis:

— Sulă, sulicică, sue-ne 'n dealul de steclă.

Când l-o suit acolo, atâta de multă jelanie ce-a avut ea după dânsul, c' avea o cadă de lacrămi.

Atunci Împăratul n-a mai avut ce face şi i-a dat-o. A făcut o nuntă straşnică şi pe urmă s-a dus, a adus pe Soră - sa de la casa smăului ş-a luat-o fratele lui ist de cruce...

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1907
Populația:
345 locuitori

Rassvet este un sat din cadrul oraşului Bucovăţ, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Strășeni și la 41 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de locuitori. Satul Rassvet a fost întemeiat în anul 1907.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.