Cântece şi sărutări
POETUL
Ah! câte glasuri de armonie
În al meu suflet cântă duios,
Toate, uimite, se-nchină ţie
Când te-arăţi mie,
Înger frumos!
Albă româncă! tu pentru mine
Eşti adierea lunii lui mai.
Darul iubirii, cerescul bine,
Naşte şi-mi vine
Din al tău grai.
Priveşte-n lume măreţul soare
Cum răspândeşte veseli fiori.
El dă o rază învietoare
De orice floare
Ivită-n zori.
Priveşte-a nopţii mândră coroană
Cum lasă-a ninge stele din ea.
De orice suflet care-n cer zboară
Lin se coboară
Câte o stea.
O, dulce înger de dezmierdare!
De-ai vrea, unită cu dorul meu,
Să-mi dai, ferice, o sărutare,
De-orice cântare
Aş cânta eu,
N-ar fi în ceruri dalbe lumine,
Nici flori pe lume s-ar legăna,
Pe câte versuri de amor pline
Eu pentru tine
Aş suspina!
ROMÂNCA
Când primăvara cu lărcimioare
În locul iernii vine zâmbind,
Inima, dulce privighetoare
Scăldată-n soare,
Cântă iubind.
Dar când se luptă ţara-n durere,
Tot omul tânăr şi simţitor
Trebuie să-i deie cu-a sa putere
O mângâiere
Ş-un ajutor.
Când ţara geme sub apăsare,
Mai bine-mi place s-aud sunând
Un răcnet aspru de răzbunare
Decât oftare
De amor blând.
Versul iubirii duios străbate,
Focul poetic e răpitor,
Dar nu-s cuvinte mai înfocate
Ca libertate
Şi viitor.
June poete! ascunde-ţi dorul,
Căci nu e timpul de dulci plăceri.
Decât pe liră să cânţi amorul,
Apără-onorul
Sărmanei ţări!
Cântă-un vers falnic de re-nviere
Care s-aprindă sufletul meu.
Ridică neamul de la cădere,
Ş-orice-mi vei cere
Va fi al tău!
Iaşi, 1855
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XVIII
- Populația:
- 1162 locuitori
Hlinaia este un sat şi comună din din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Grigoriopol și la 60 km de Chișinău. Populaţia satului Hlinaia alcătuia 1162 de oameni în anul 2008. Satul Hlinaia a fost menționat documentar în secolul XVIII.