Ce gândeşti, o! Margarită,
Când de visuri eşti răpită
Într-al nopţii miez senin,
Când din luna zâmbitoare
Vine-o rază călătoare
De se joacă pe-al tău sân?

Nu crezi tu, o! Margarită,
C-acea rază fericită
Este gingaşul meu dor,
Ce-i trimis din depărtare
Să-ţi aducă-o sărutare
De la bietul călător?

Ş-atunci, dulce Margarită,
Nu te simţi duios uimită
L-ale razei dezmierdări?
Şi cu-o şoaptă de iubire
Nu trimiţi a ta gândire
Să mă caute pe mări?

Mult frumoasă Margarită!
Barca mea e rătăcită
Pe al mării val turbat.
Glas de moarte-n aer trece,
Şi de-al morţii fior rece
Sufletu-mi e tulburat!

O! duioasă Margarită,
Dă-mi o lacrimă iubită
În acest minut amar,
Dorul meu în cer s-o suie
Şi, ferice, s-o depuie
Pe al Domnului altar!

Canalul de Gibraltar, 1853