Pe muchi de prăpăstii lunecînd uşor,
Cu corbii de iarnă mă-ntreceam în zbor.

Sania-mi cea mică, murgul meu cel dalb
Lăsau urme albe pe omătul alb.

Zburam noi ca gîndul ce mă-presura;
Gîndul meu, ca mine, în ceruri zbura.

Eu răzbăteam iute troieni de ninsori,
El lăsa în urmă-i troieni lungi de nori,

Căci mergeam departe... el cătră o stea,
Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea !

                        •    

În zădar copacii crengile-şi plecau
Şi zăpada-n cale-mi pe rînd scuturau.

În zădar şi cerul viscole stîrnea
Şi cu fulgi prin neguri cîmpii aşternea.

În zădar şi lupii, codrii răzbătînd,
Cu crivăţul iernii m-alungau urlînd.

Şi lupii ce urlă, şi arborii muţi
În negura deasă rămîneau perduţi,

Căci mergeam în grabă... el cătră o stea,
Eu, înstrăinatul, cătră ţara mea !
•    

În ţara mea dulce sînt drumuri de flori;
În dulcea mea ţară zbori, murgule, zbori,

În blîndul luceafăr am un înger blînd;
Înalţă-te-n sînu-i, o ! tristul meu gînd !

Ţara nu-i departe; o simt, o văd eu !
Raiul înfloreşte în sufletul meu.

Steaua se arată pe cerul senin.
Îngerul iubirei îmi zîmbeşte lin.

Periţi, neguri dese ! iată dulcea stea !
Pei, străinătate ! iată ţara mea !