Văd că vi s-a urât, versuri, de-a mai sta în închisoare
Şi în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeţi soare
Slobozenie îmi cereţi, înşelându-v-a gândi
Că la cititorii veseli primire veţi găsi,
C-aducându-le plăcere, folosinţă şi zăbavă,
Vouă vă va face cinste, mie laudă şi slavă.
Deşi ştiu că prin aceasta în idee ne-amăgim
Vă slobod în pace, mergeţi; aţi vrut să ne despărţim!

Când din mână-mi mână-ţi trece, veţi vedea c-aveam dreptate
Să vă ţin în întuneric părăsite şi uitate;
Veţi vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc;
Mulţi pentru dorinţa slavei nasurile îşi julesc!
Încât floarea noutăţii veţi păstra neveştezită,
Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulţumită,
Căci de-i şi gol adevărul la-nţelepţi tot e plăcut;
Iar îndată ce-acea floare veştezită a căzut,
Toţi vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire
Ş-ale mele bune sfaturi le vor numi clevetire.
Deşi nişte versuri care nărăvirea prihănesc,
Cu greţoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc,
Dobitoc ce voi a-mpunge mă vor socoti pre mine;
Puţini se găsesc de-aceia ce văd lucrurile bine!
Unii mă vor huli iarăşi pentru că m-am ocupat
De un lucru ce la vrâsta şi la postul meu nu-i dat,
Alţii n-or vrea să mă cruţe, căci am avut îndrăzneală,
Defecturile străine să descopăr la iveală.
În zadar voi le veţi spune că trebile mi-am cătat.
Şi rodul anilor tineri nicidecum nu am ştirbat;
Că a mea îndatorire am urmat cu sârguinţă
Şi că versul pentru oameni poate fi şi de priinţă,
Vor răspunde că în viaţă nu sunt ceasuri de prisos
Şi că din scris şi din versuri nu iese nici un folos.

Zavistea veninoasă va mai găsi pentru mine,
Că pe vechi şi noi autorii am prădat fără ruşine
Şi că în limba rusească tot acele am bârfit,
Ce latinii şi francezii mult mai bine le-au rostit,
Că a face două rânduri în armonie să sune,
Pre care le-am găsit gata n-a fost lucru de minune.

Aceste sunt pentru mine, iar pre voi vă vor uita,
Şi cu Bova sau cu Erşa la un loc vor arunca,
Unde-n pulbere zvârlite veţi sluji la cari de hrană,
Ori veţi fi de învălitul icrelor din vro dugheană.
Dea cerul să nu să-ntâmple aste care vă prezic,
Târziu plânge dacă-n mreajă a căzut bietul pitic!
La copiii fără minte slobozenia e dragă,
Dar greşesc când ei în seamă sfatul părintesc nu bagă,
Din aceste de pre urmă sfătuiri ce vă-nsemnez,
Voi puteţi să înţelegeţi ce iubire vă păstrez.