Valea rîuleţului Cosărău. „La 33 de vaduri”, Naslavcea
Povestirea noastră despre minunile naturale ale satului Naslavcea și împrejurimile lui continuă. Ceva mai devreme v-am vorbit despre sat și monumentul naturii „Malul abrupt al Nistrului”. În această (și, sperăm, nu ultimă) publicaţie, vom merge împreună de-a lungul unui rîuleţ ‒ Cosărău, afluent de dreapta al Nistrului. Valea acestui rîu a primit statut de Rezervație Naturală şi denumirea „La 33 de vaduri”. Cu toate acestea, vom plasa această publicaţie la compartimentul „Rîuri”, căci anume acest rîuleţ este factorul creator principal al landşaftului acestui monument unic al naturii.
Rîuleţul Cosărău, cum este numit de către localnici, chiar dacă în literatura de specialitate poate fi găsită şi varianta Chisărău, izvorăşte din partea superioară a unui defileu lung şi şerpuitor, pantele căruia sînt constituite din calcaruri sarmatice, în special, pe porţiunea inferioară, iar pe alocuri din șisturi argiloase. Lungimea rîului nu depășește 7-8 km, lățimea acestuia rareori ajunge la 5-7 m, de cele mai multe ori e de 3-4 m, iar adîncimea ‒ de la zeci de cm pînă la 1 m (la gura de vărsare). Rîuleţul Cosărău se varsă în Nistru, în partea transnistreană a satului, în apropiere de vîrful insulei de pe Nistru, acolo unde formează un meandru brusc.
Apele acestui rîu sînt extrem de curate, fundul este pietros, presărat cu fărîmituri de calcar și fragmente de siliciu de diferite culori. Anume aici şi nicăieri altundeva se află zăcămintele acestui mineral, iar terenul cu aflorimentele de siliciu se întinde pe o suprafață de 24 de hectare şi face parte din rezervaţie. Localnicii preţuiesc în mod deosebit cremenea neagră, care, potrivit credinţelor populare, are putere de vindecare, purifică apa și prelungește viața. Fragmentele de siliciu localnicii le toarnă în fîntînile lor, ba chiar le pun în borcanele cu murături de casă. Autorul acestor rînduri s-a convins personal de proprietăţile curative ale acesteia, atunci cînd şi-a spălat mîinile, zgîriate pînă la sînge în rîuleţ. Sîngerarea s-a oprit instantaneu, durerea s-a micşorat și nu au apărut nici un fel de semne de inflamație. Iar a treia zi nu mai rămăsese, practic, nici urmă de zgîrieturi şi tăieturi. La mijlocul secolului al XX-lea meșterii locali confecţionau din cremene diverse obiecte, iar în timpul războiului foloseau cremenea pentru a aprinde focul.
Să ne continuăm însă călătoria de-a lungul rîului Cosărău. Trebuie să vă spunem din start că nu am reuşit să urmăm întreg traseul de-a lungul rîului pînă la izvorul lui, pentru că în partea superioară a văii s-a dovedit că drumul fusese spălat. Anume din acest motiv nu am reuşit să le înşiruim pe toate cele 33 de vaduri, am trecut doar 16 dintre ele. Unele dintre aceste vaduri nu numai că permit traversarea rîului de pe un mal pe altul, ci se întind de-a lungul cursului lui, zeci de metri, adică mergi chiar prin rîu pe toată întinderea lui de la un mal la altul. În plus, o parte din vaduri au devenit fundături și nu mai sînt potrivite pentru trecere. Dar, în afară de vaduri, peste rîu sînt multe poduri și podețe împrăștiate, uneori foarte înguste, pentru o singură persoană. Cîndva pe rîu erau cîteva mori de apă, una dintre ele funcţiona încă în anii ’70 ai secolului al XX-lea, acum nu a rămas nici urmă de ele. Am uitat să vă spunem că rîul trece exact prin partea de jos a satului și pe tot parcursul am întîlnit case ale țăranilor, multe dintre care sînt abandonate și distruse demult.
Sus de valea rîului, din ambele părți, se înalţă falnic pante abrupte, împădurite în cea mai mare parte cu păduri de stejar, iar în partea de mijloc a defileului se află Ocolul Silvic. În partea de jos a defileului, de la fundul acestuia, se deschide vederea spre versantul lui drept, de-a lungul căruia, pe promontoriu a fost construită porţiunea de cale ferată Chișinău-Moscova. La Naslavcea se află o haltă mică. Panta stîngă a defileului e mai abruptă, în două locuri fiind întretăiată de două rîpi ‒ Rîpa Rudi (Rudii Iar) şi Rîpa lui Carp (Carpov Iar), ambele sînt monumente ale naturii, dar despre ele vă vom povesti într-o publicație aparte.
Ne-a uimit, de asemenea, abundenţa izvoarelor de-a lungul întregii albii a rîului, astfel încît le-am şi pierdut efectiv numărul, într-atît de multe sînt pe aici. Cea mai mare parte dintre ele se revarsă chiar pe drum, de-a lungul rîului, iar apoi se varsă în rîu. Aşa şi-ţi vine să numeşti acest loc nu Valea celor 33 de vaduri, ci a celor 100 de izvoare.
Dacă e să vorbim despre impresia generală a călătoriei noastre de-a lungul Coşărăului, ne vine cu adevărat greu să găsim cuvintele potrivite pentru a-l descrie.
Tot ceea ce am văzut, ne-a fascinat privirea, aici domină o atmosferă specială, liniștitoare, aici pare să fie adevărata oază a păcii. Putem spune că natura acestor locuri aproape că a rămas neatinsă de om, cu excepția podurilor peste rîu și structurilor din beton de pe versantul drept al deversorului barajului, în caz de ploi abundente. Malurile rîului ca şi rîul însuşi sînt foarte curate, nu sînt pline cu gunoaie. Atît potrivit spuselor localnicilor, cît şi din constatările noastre rezultă că sătenii curăță în mod regulat gunoaiele aduse de rîu şi le strîng pe cele de pe maluri, manifestînd o grijă deosebită faţă de rîu. Acest lucru este îmbucurător pentru că noi am putut observa şi nu o singură dată, în mai multe locuri din rezervaţii, o cu totul altă atitudine faţă de natura din apropierea localităților.
Foarte frumos arată valea rîului de pe versantul drept al defileului, iar de pe versantul stîng apar în faţa ochilor dvs. nişte peisaje cu adevărat impresionante, căci această pantă este mai înaltă (pînă la 200 m deasupra nivelului mării). Veți vedea imaginile fotografiate de pe panta de deasupra Rîpii Rudi și vă veţi convinge personal de acest lucru.
Un alt fenomen surprinzător de prin aceste locuri sînt numeroasele aflorimente de șisturi argiloase, colorate în diverse culori: ocru, verde și negru. Se poate spune că partea de jos a satului Naslavcea se află pe formațiuni de șist.
Călătoria noastră a trecut pe cursul superior al rîului, dar am ieșit din vale deja nu prin satul Naslavcea, ci pe un drum abrupt ce duce înspre satul Bîrnova. Acest drum traversează panta defileului abrupt cu aflorimentele de calcar, în care sînt încorporaţi bolovani masivi de cremene neagră. Iar mai sus am văzut mai multe cariere, unele dintre ele exploatate. Iar aici deja domneşte haosul și ruina.
Vă prezentam un fragment din cartea Verei Verina „Monumente ale naturii din Republica Moldova”, dedicat florei acestui monument al naturii:
„Pădurea relativ tînără (de 30-50 ani), care crește aici este, în general, de carpeni, arţari, stejari cu ulmi, tei, frasini printre ei şi mai rar cu scoruşi-de-munte. Frunzele fragede ale gorunului se îngustează treptat pînă la un pețiol destul de lung, iar ghindele, dimpotrivă, sînt situate pe crengi foarte scurte, iată de ce acest stejar se mai numeşte stejar cu inflorescenţe statice. Mai jos pe pantă, menţinînd cu rădăcinile lui bolovanii de piatră pe gurile abrupte, creşte stejarul pedunculat. El stă ferm și în calea fluxurilor de apă, care se scurg de pe pante. Peste tot puteți vedea copaci de carpen, care se disting prin tulpina lor netedă, gri cu pete deschise. Ulmii se întîlnesc rar. În partea de sus a pantei printre goruni mai întîlnim ici-colo arţari cu frunzele ascuţite. La începutul primăverii ei se acoperă cu frunze mari cu cinci lobi și înfloresc în ciucuri galbeni, modeşti, înainte să le crească frunzele, atrăgînd albinele, care au flămînzit pe parcursul iernii. Toamna frunzele lor mai devreme decît la orice alţi copaci îngălbenesc și-şi lasă straiele pe suprafață încă verde a arbuştilor, creînd un joc neobișnuit de culori. Sînt destul de decorativi şi arbuştii de călin şi salbă. Călinul are ramurile drepte, netede, cu frunze mari, aranjate în perechi. Arbustul este foarte frumos în timpul înfloririi. Atunci florile lui albe sînt unite într-un strugure dens sferic, răspîndind o aromă abia perceptibilă. Toamna călinul este presărat întîi cu fructe rubinii, iar apoi negre. Cîndva exista un obicei de a pune în pungile cu tutun o crenguţă de călin pentru a-i îmbunătăți mirosul.
Pe alocuri printre arbuşti se întîlnesc şi tei, care formează tufişuri de tei în apropierea unui copac adult. Se întîmplă ca copacul bătrîn să nu mai fie, iar vlăstarele să provină de la vechile rădăcini și să ne uimească cu frunze mari, verzi-închise pe deasupra și argintii-deschise dedesubt. Coroanele teilor sînt foarte umbroase și deosebit de atractive vara, în timpul înfloririi, atunci cînd florile lui galbene, bogate în polen și nectar, răspîndesc o aroma puternică, atragînd albinele.
Se întîlnesc două soiuri de salbă: salba rîioasă și salba europeană (moale). Salbiei rîioase toamna pe un fir subţire îi atîrnă semințele negre lucioase (numite în popor „cerceii babelor”), iar salba moale (europeană) are nişte cutiuţe tetraedrice portocalii ‒ fructe, care odată ce se coc se sparg și dau drumul la un fir lucios cu semințe galbene, care atîrnă aproape întreaga toamnă”.
Ultima noastră călătorie prin această vale a rîului am întreprins-o la sfîrșitul lunii octombrie 2013, însă am inclus în albumul foto și imagini de vară din anii trecuţi.
Iar la sfîrşitul publicației noastre vă oferim explicațiile unor termeni utilizați în text.
Şisturi ‒ roci metamorfice, cu stratificarea paralelă a minereurilor de temperaturi joase (precum: cloritul, actinolitul, sericitul, serpentinul, epidotul, muscovitul, albitul, cuarțul, staurolitul), care intră în componenţa acestora, iar în ele adesea sînt păstrate structurile de relicvă. Șisturile se caracterizează prin șistozitate ‒ capacitatea de se desface cu ușurință în plăci subţiri separate. Fac parte din rocile terigene muntoase. În unele şisturi, de exemplu, în cele calcaroase litografice (roci dense, de o granulaţie fină, probabil, formate în lagunele marine) se conțin, de obicei, mai multe fosile.
Şist argilos ‒ rocă solidă, formată în mod distinct din plăci, de culoare gri-închisă, neagră, foarte rar roșie sau verzuie. Compusă din particule foarte mici de minerale (0,01 mm). Nu se răzmoaie în apă. Poate fi întîlnită în sedimentele geologice străvechi și reprezintă o argilă densă modificată sub presiune și de procesele metamorfice tîrzii.
Cremene – este o formaţiune minerală, alcătuită din siliciu cristalin și amorf (SiO2) depus în roci sedimentare. Adeseori este colorat de oxizii de fier şi mangan în diferite culori, cu tranziții line între ele.
În vechime cioburile de cremene erau utilizate pentru aprinderea focului. Omul antic folosea cremenea pentru confecţionarea armelor şi obiectelor de uz casnic (vîrfuri pentru săgeți, cuțite de cremene etc.). În prezent este folosită ca o piatră relativ ieftină, dar, uneori, în cazul unui desen original, ca piatră decorativă destul de apreciată pentru incrustaţii și expoziţii mari, precum și ca obiect de colecție, parte a obiectelor artizanale (secțiunile lustruite).
O varietate distinctă – cremenea neagră, care are această culoare datorită prezenței impurităților minore de materie organică. Există o credință populară constantă că o astfel de cremene are un impact special asupra apei, date fiind proprietăţile ei specifice: o mică bucată de cremene neagră, pusă în apă peste cîteva ore îi schimbă structura și o face sterilă, motiv pentru care apa rămîne timp îndelungat proaspătă și nu se transformă în una stătută. Din timpuri străvechi o bucată de cremene neagră era pusă în recipientele cu produsele alimentare pentru murare sau la păstrat pe iarnă. Cu toate acestea, vreo dovadă ştiinţifică, care să confirme acest lucru nu s-a găsit.
Rîpă
1) Coastă abruptă a unui rîu, lac, deal; pantă a unei văgăuni, surpătură de pământ făcută de torente sau de șuvoaie.
2) Văgăună, ponor, depresiune.
3) Văgăună înfundată împădurită.
Valea rîuleţului Cosărău. „La 33 de vaduri". Partea a II-a
Completare a publicaţiei, aprilie 2014
După cum am promis, finalizăm descrierea călătoriei noastre de-a lungul rîului Cosărău, pe cursul superior al acestuia. Trebuie să vă spunem din start că călătoria a fost surprinzător de scurtă, iar din cele menționate mai jos veţi înţelege de ce anume s-a întîmplat astfel.
Am început călătoria noastră de primăvară din locul, de unde o întrerupsesem toamna, adică de la cel de-al 16-lea vad, dacă începem să numărăm de la gura de vărsare a rîului. Apoi, am văzut încă un vad, cel de-al 17-lea, care s-a dovedit a fi şi ultimul. 100 de metri mai sus am găsit două izvoare, unul sub formă de bulboană, iar cel de-al doilea izvora chiar din sol. Anume aceste două surse constituie izvorul actual al rîului Cosărău, deși albia lui se întinde încă cîțiva kilometri în sus, pe fundul defileului. De mai mulți ani însă această albie este în paragină. Din conversațiile cu localnicii am constatat că pe cursul superior al rîului au fost efectuate careva lucrări hidrotehnice de captare a apei, după care rîul s-a scurtat cu cîţiva kilometri. Pe fotografii veţi putea vedea unele sectoare ale acestei albii uscate şi judecînd după aspectul acestora, apă nu a mai fost în ea deja de mult timp.
Desigur, acum nu există nici o modalitate de a afla cîte vaduri au fost, în total, pe rîul Cosărău, pînă să fie "scurtat". Noi putem afirma că 17 dintre aceste vaduri s-au păstrat încă, că rîul curge, murmurind vesel ca altădată, ducîndu-şi apele sale curate printre pantele pitoreşti ale defileului şi că fundul acestuia este acoperit cu ierburi și fragmente de silex de culori și nuanțe diferite, că în valea rîului s-a creat un microclimat unic, că apele rîului sînt cu adevărat curative și că este deosebit de plăcut să călătoreşti prin aceste locuri, în special, pentru suflet.
Am completat albumul călătoriei noaste cu 14 fotografii noi.
Într-unul dintre materialele viitoare vă vom povesti despre valea afluentului de stînga al Cosărăului, pîrîiaşului Bîrnova, care curge printr-un defileu şerpuitor şi îngust. Aşa că vă invităm să urmăriţi publicaţiile noastre.
Valea rîuleţului Cosărău. „La 33 de vaduri”, Naslavcea - album foto
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1554
- Populația:
- 1125 locuitori
Holoşniţa este un sat şi comună din raionul Soroca. Din componenţa comunei fac parte localităţile: Holoşniţa și Cureşniţa. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Soroca și la 171 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1125 de oameni. Satul Holoșnița a fost menționat documentar în anul 1554.