Primul film de ficţiune (artistic) a fost filmat de către inventatorii cinematografului, fraţii Lumière în 1895 şi l-au numit „Grădinarul” („Le Jardinier”). Astăzi este citat în aproape toate enciclopediile din lume, deşi acţiunea acestui film durează doar un minut şi jumătate. Subiectul filmului este foarte simplu. Grădinarul udă florile cu furtunul de gradina. Din spate se furişează un adolescent, care calcă cu piciorul furtunul. Grădinarul este nedumerit.  Se uită la furtun — de ce s-o fi oprit apa. În acest moment adolescentul ia piciorul de pe furtun şi un jet de apă ţîşneşte drept în faţa grădinarului. Grădinarul îl vede pe poznaş, îl prinde şi îi trage o bătaie băiatului pentru pozna lui.

Acest film de un minut şi jumate, are toate caracteristicile specifice genului filmului artistic: intriga, punctul culminant şi final. Faptul, că sînt implicaţi doar doi actori nu contează. Astfel, a fost pus începutul filmului artistic. Ulterior, au început să fie scrise scenarii speciale pentru filme, să fie ecranizate opere literare, piese de teatru şi schiţe de estradă. Au apărut o mulţime de genuri de filme, similare cu genurile literare: nuvela, comedia, drama, tragedia, filmul istoric şi cel biografic. Apoi, aceste genuri au fost clasificate în subtipuri: satiric, liric, comedie muzicală, dramă socială, tragedie optimistă (după o piesă de V. Vișnevski), filme de groază şi filme-catastrofe („Jaws”, „Războiul stelelor”), regizorii au început să se specializeze în anumite genuri.

A. Hitchcock regizorul american de origine engleză este considerat, de exemplu, părintele filmului de groază; Max Linder şi Charlie Chaplin sînt maeştrii genului de comedie. Există regizori, care preferă să ecranizeze cele mai populare opere literare şi piesele clasice de teatru. G. Cozinţev, a montat cu succes pe marele ecran piesele lui William Shakespeare „Hamlet” şi „Regele Lear”, a scris chiar şi o carte despre aceasta. Există regizori, cărora le place să filmeze pelicule despre război. De exemplu, mai mult de jumătate din filmele sale regizorul moldovean Vasile Pascaru le dedică celui de-al Doilea Război Mondial. Scriitorul Nicolae Esinencu împreună cu regizorul (care, de asemenea, este un scriitor) Vlad Ioviţă au creat la „Moldova-film” cîteva filme în baza folclorului moldovenesc: „Calul, puşca şi nevasta”, „Făt-Frumos”, „La porţile satanei”. Lui Emil Loteanu îi reuşesc filmele lirice şi muzicale: „Poienile roşii”, „Lăutarii”, „Ana Pavlova”, dar şi drama nu-i este străină - „Şatra urcă-n cer”.

Iar dacă e să spunem scurt şi clar, cum se spune în popor - toate genurile sînt bune, în afara de cele plicticoase.