Materiale din compartiment: Photo gallery |

DJ Alex Key

DJ Alex Key – numele advărat Alexei Stîrcea. S-a născut 12 mai 1984 la Chișinău, într-o familie de muzicieni, fiind numit în cinstea bunicului sau Alexei, care a fost compozitor, cîntăreț, profesor. Tatăl său, Marian Stîrcea, de asemenea, este compozitor şi profesor. Astfel, pasiunea sa pentru muzică, precum spunea Alexei într-unul din interviurile sale «este parte din mine, e ceva cu care m-am născut".

A absolvit liceul muzical. Profesoara lui preferată de la liceu preda „pianul", și, desigur, lecțiile de pian se numărau printre obiectele favorite ale lui Alexei. După ce a absolvit liceul şi a devenit student la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a descoperit viața nocturnă a Chişinăului, iar odată cu ea ‒ muzica electronică. Muzica modernă a devenit pasiunea sa adevărată şi a preferat să aleagă o direcție modernă ‒ cariera de DJ.

Apariţia lui Alexei Stîrcea în lumea muzicii club a avut loc în anul 2003, cînd a devenit autorul și prezentatorul proiectului radio „Imperial House". Începînd cu anul 2006, DJ Alex Key ‒ este membru permanent al clubului „People".

Visează să-şi deschidă propriul studio, ca să-şi realizeze pe deplin talentul său și al acelora, care sînt cu adevărat talentaţi. Îşi doreşte să producă propria muzică și să o promoveze peste hotarele ţării. Intenţionează să se ocupe mai departe de compoziţie.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1569
Populația:
2461 locuitori

Copăceni este un sat şi comună din raionul Sîngerei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Gavrilovca, Vladimireuca, Petrovca, Evghenievca, Antonovca și Copăceni. Localitatea este aşezată pe cursul de sus al rîuleţului Ciulucul Mare, la distanța de 7 km de oraşul Sîngerei și la 100 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2461 de oameni. Satul Copăceni a fost menționat documentar în anul 1569.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.