Conachi Costache
Costache Conachi (născut la 14 octombrie 1777, Țigănești, Galați − decedat în 1849 la Țigănești) scriitor moldovean. Provine dintr-o familie boierească fanariotă, a ocupat înalte funcții dregătorești în Moldova. Opera sa nu a fost prețuită de nimeni pînă la George Călinescu, G. Ibrăileanu și N. Iorga bătîndu-și joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegării penibile. Circulînd ca populare pînă au fost publicate în volum, versurile îl dezvăluie ca pe un adevărat poet, superior Văcăreștilor. Dotat cu simțul limbii, tînguirea sa lirică e plină de o solemnitate filosofică care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evocă adesea ochii iubitei care „Năvălesc cuprinși de gene/ Săgetează din sprîncene”; ochii devin ființe care se ceartă și se dezmiardă, în jurul cărora se creează scenarii glumețe, din care nu lipsesc răpirile, săgețile, otrăvirile etc. Poezia erotică evocă iubirea, matrimoniul și tragedia lor, sentimentul naturii suprapunîndu-se stărilor de spirit. Cea mai puțin valoroasă este poezia văicăreață („Plîng, oftez, suspin, mă vaiet!”), deși ea l-a impresionat pe Eminescu. Versurile sale erotice („Poezii, alcătuiri și tălmăciri”, 1856) îmbină inspirația anacreontică, în maniera poeziei galante aparținînd clasicismului decadent francez, cu lirica lăutărească a timpului. Scrisorile lui Conachi către domnitorul Ioniță Sandu Sturdza și către mitropolitul Veniamin Costache conțin unele idei înaintate cu privire la problemele cultivării limbii moldoveneşti și ale emancipării culturale a țării. A făcut și unele traduceri din literatura franceză. |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 798 locuitori
Sevirova este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ivanovca și Sevirova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Florești și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Sevirova a fost menționat documentar în anul 1803.