16 august 2023, 10:45 Sport views 2341
Acord important semnat de FMF și Academia de Studii Administrative
16 august 2023, 10:45 Sport views 2341

Acord important semnat de FMF și Academia de Studii Administrative

Federația Moldovenească de Fotbal a semnat marți, 15 august, un Acord de colaborare cu Academia de Studii Administrative din Republica Moldova.

Acest document reprezintă un pas important în direcția sprijinirii reciproce și colaborării strînse pentru dezvoltarea și promovarea Departamentului de Instruire și Cercetare-Dezvoltare al FMF. La semnarea Acordului au fost prezenți președintele FMF, Leonid Oleinicenco și fondatorul ASAM, Corneliu Popovici.

Scopul fundamental al colaborării dintre cele 2 instituții este facilitarea elaborării și implementării unor proiecte de interes comun. Prin această conlucrare inovatoare, fotbalul din Republica Moldova va beneficia de o serie de module de formare profesională, realizate în colaborare cu parteneri internaționali.

Aceste module vizează diverse aspecte ale managementului sportiv și vor contribui semnificativ la creșterea nivelului de competențe în domeniul sportului. Printre acestea se numără:
• Managementul sportiv
• Managementul edificiilor sportive
• Managementul evenimentelor sportive
• Managementul proiectelor
• Managementul cluburilor sportive școlare
• Cursuri de legislație și deontologie în sport
• Formare pentru animatori sportivi
• Abilități de gestionare a echipei
• Dezvoltarea abilităților de leadership și comportament organizațional
• Managementul responsabilității sociale și altele.

Aceste programe de formare profesională sînt concepute pentru a se adresa managerilor din diverse domenii ale activităților sportive, care sînt implicați în planificarea, organizarea și monitorizarea unităților ce oferă servicii în sfera sportului.

Prin această inițiativă ambițioasă, Republica Moldova va reuși să-și dezvolte profesional industria sportului și a fotbalului în special. Aceasta va evolua către un ansamblu complex de profesioniști specializați în diverse domenii, asemenea altor țări cu tradiții sportive bine conturate. Acest ecosistem va include nu doar antrenori și pedagogi, ci și specialiști în management, finanțe și economie, medici și juriști, experți în tehnologii informaționale și marketing, proiectanți și ingineri constructori, precum și reprezentanți ai altor zeci de ocupații.

Colaborare dintre Academia de Studii Administrative și Federația Moldovenească de Fotbal deschide calea către dezvoltarea continuă a industriei sportului în Republica Moldova. Prin promovarea educației și specializării într-o gamă largă de domenii, se va contribui nu doar la profesionalizarea participanților din industria sportului, ci și la îmbunătățirea calității serviciilor, consolidarea sănătății publice și creșterea impactului pozitiv asupra societății în ansamblu.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1447
Populația:
2020 locuitori

Palanca este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Palanca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 43 km de orașul Stefan Vodă și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2020 de oameni. Satul Palanca a fost menționat documentar în anul 1447.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.