[top]Populația

Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2020 de oameni, dintre care 48.22% - bărbaţi și 51.78% - femei. Structura etnică a populaţiei în cadrul satului: 95.50% - moldoveni, 1.98% - ucraineni, 1.73% - ruşi, 0.15% - găgăuzi, 0.05% - bulgari, 0.05% - polonezi, 0.45% - ţigani, 0.10% - alte etnii. În satul Palanca au fost înregistrate 694 de gospodării casnice la recensământul din anul 2004 iar mărimea medie a unei gospodării era de 2.9 persoane.

[top]Istoria localitații

Satul Palanca a fost menționat documentar în anul 1447. Termenul „palanca” reprezintă un cuvînt vechi, care, avea sensul de “fortificație de pămînt; cetățuie”, dar și de “așezare păstoreascp”. Satul Palanca, este situat pe malul drept al Nistrului, pe un promontoriu nu prea înalt ce înaintează spre răsărit în lunca fluviului, la vărsarea acestuia în limanul Nistrului. Localitatea a luat ființă pe lîngă o veche fortificație, durată la un vad al Nistrului, în scopul apărării împotriva năvălirii tătarilor și cazacilor. Pe cursul inferior al Nistrului existau două treceri principale peste acest fluviu, la Cetatea Albă și la Palanca. Era necesar ca ambele vaduri, prin care își făceau drum spre apus hoardele tătărești, să fie bine apărate. Vadul de jos, de la vărsarea Nistrului în Marea Neagra, făcea parte din sistemul defensiv al Cetății Albe. Paza vadului de lîngă Palanca era efectuată de detașamente de oșteni aparte, acestea aflîndu-se sub conducerea unuia dintre cei doi pîrcălabi ai Cetății Albe. Pe la mijlocul secolului al XV-lea funcția de supraveghetor al micii cetăți de la Palanca îi revenea pîrcălabului Iurgheci (1443-1447). Numele acestuia l-ar fi purtat un timp fortăreața – Cetatea lui Iurgheci, Cetatea Iurgheci. Palăncile moldovenești reprezentau întărituri de pmînt, alcătuite dintr-un șanț adînc și un val, pe care se instalau druci de lemn sau pari înalți, ascuțiți în capătul lor de sus, înfipți în pămînt și prinți între ei cu inele de fier. Construite pe maluri înalte de ape, acestora le serveau, în loc de șanțuri, pantele abrupte ale dealurilor și movilelor. Palanca de la Nistru era apărată dinspre sud și est de malurile priporoase ale unei vechi albii a fluviului și dinspre nord și vest de șanțuri și valuri de pămînt. Pe valuri se înălțau pereți din bîrne și druci groși, care mai tîrziu au fost înlocuiți cu ziduri de piatră. În anul 1484 turcii cuceresc Cetatea Albă, ocupînd și Palanca. Mica fortareață a fost refăcută, construcțiile sale de apărare fiind orientate de acum spre nord și spre nord-vest, contra moldovenilor. În incinta cetățuiei se aflau cîteva clădiri pentru ieniceri și căpeteniile lor, o moschee, depozite de provizii și munitii. Cele patru turnuri de pe la colîuri erau prevăzute cu posturi de supraveghere și semnalizare, cu rampe pentru instalarea tunurilor. Palanca avea pe vremuri importanță strategică, economică și militară, servind drept centru comercial și avantpost de frontieră. Pe aici, printr-un vad al Nistrului, trecea vechiul drum dinspre Crimeea spre orașele de pe litoralul de nord al Mării Negre și de la Dunăre. Hărțile din secolele XVII-XVIII consemnează așezarea ca important centru economic și comercial pe Nistru, fiind prezentat pe hărți prin simbolul cartografic specific tîrgurilor. În 1651 un călător suedez amintește de orășelul Palanca de pe Nistru. La 1657 călătorul turc Evlia Celebi găsește cetatea în plină putere, avînd o garnizoană de 200 de oșteni cu 20 de tunuri. În 1570 cetatea e menționata cu denumirea turcească Janyk Hisar, adică “cetatea de piatră auxiliară”, probabil, față de Akkerman (Cetatea Alba), considerata principală. Catagrafia de la 1827 găsea la Palanca 57 de case și 9 bordeie, majoritatea populației fiind țărani. La 1827 satul avea o populație de 256 de locuitori, iar în anii ’50 ai secolului al XIX-lea numarul populatiei locale atingea cifra de 482 de persoane. Palanca făcea parte din numarul satelor declarate “posesiune ale statului”, fapt care le permitea autorităților țariste să impună populației locale impozite majorate, corvezi și obligațiuni suplimentare. Conform unor directive speciale, în sat au fost așezati coloniști ruși, ucraineni, bulgari. De aceea numărul și componența etnică a localității a variat pe tot parcursul secolului al XIX-lea. La 1859 Palanca avea 84 de gospodării țărănești și 632 de locuitori, o biserica ortodoxa; la 1875 – 134 de case, 977 de locuitori; la 1904 – 204 case, 1171 de locuitori, o biserică cu hramul “Sf. Nicolae”, o școală elementară. ; la 1925 – 1900 de locuitori.