![]() |
Moldova, Ucraina şi Georgia au semnat o declaraţie comună privind perspectiva de aderare la UE
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, împreună cu preşedintele Parlamentului Georgiei, Irakli Kobakhidze, şi preşedintele Radei Supreme din Ucraina, Andrii Parubii, au semnat o declaraţie comună, care va fi expediată Parlamentului European, în care solicită aprobarea unei rezoluţii pentru deschiderea perspectivei de aderare a celor trei ţări la Uniunea Europeană.
"Prin această declaraţie, cele trei state solicită Parlamentului European aprobarea unei rezoluţii, înainte de summitul parteneriatului estic, exprimând sprijinul politic şi reafirmînd apelul adresat Consiliului European pentru deschiderea perspectivei de aderare a celor trei ţări la Uniunea Europeană. Vorbim despre aplicarea articolului 49 al Tratatului Uniunii Europene", a declarat preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.
"Avînd în vedere acest mesaj ambițios care privește în viitor, Declarația Summitului Parteneriatului Estic va lansa un semnal puternic în situația geopolitică actuală tensionată și va deveni un instrument de inspirație pentru accelerarea progreselor și transformărilor democratice de mai departe în cele trei țări partenere asociate ale UE", se precizează în Declarație.
Considerînd că UE are ambiția de a fi un partener solid și credibil pentru vecinii săi imediați de la est, "Declarația care va urma Summitului PE din 2017 va exprima sprijinul clar pentru integritatea teritorială și suveranitatea Georgiei, Republicii Moldova și a Ucrainei, precum și va susține opțiunea și agenda europeană a țărilor noastre", se arată în documentul subsemnat de cei trei speakeri.
Potrivit lui Candu, declaraţia va fi expediată Parlamentului European în această săptămână. Această declarație a fost susținută de către membrii biroului permanent al Parlamentului.
Source:
Как Попшой комментирует информацию о намерении властей ввести визы для граждан России
Компания DAAC Hermes получила Сертификат доверия как самый честный налогоплательщик ©
Депутаты Парламента Республики Молдова в гостях у Viorica Cosmetic: Нам есть чем гордиться ©
Китай введет безвизовый режим для граждан ряда стран
АГУ предоставляет новый вид услуг гражданам Молдовы в Израиле и России
МИД Молдовы дал разъяснения по поводу заблокированных в Греции молдавских граждан
- Три кита знаменитой на весь мир системы педагога Антона Макаренко
- Мудрая притча о школе и воспитании
- Звуковой геноцид населения! Зачем в 1953 году поменяли частоту музыки?
- Бездомные куры на Гавайях: экологический феномен и его последствия +(Видео)
- Черный список продуктов, категорически не подходящих для завтрака
- Чувствуете постоянную усталость и слабость? Виноват дефицит этого минерала!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1797
- Populația:
- 408 locuitori
Valea lui Vlad este un sat din cadrul comunei Dumbrăviţa, raionul Sîngerei. Localitatea se află la distanța de 34 km de orașul Sîngerei și la 96 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 408 oameni. Satul Valea lui Vlad a fost menționat documentar în 1797.
Comments
(0)