string(7) "library" string(8) "document"
300
1457
1476
1504
1410
1200
1711
1822
5500
1574
1832
1465
1310

Psaltirea in versuri

25 26 27 28 29 30 31 32 33 34

Toată lumea după fapte.

PSALMUL 98

Domnul stătu crai în țară,

Gloatele să mâniară,

Că nu pot sta să-l prăvască,

Din heruvimi să-i domnească. Tot pământul să rădică

Și să leagănă de frică. Domnul este-n Sion mare

Crai, de toț domnii mai tare. Numelui tău, Doamne svinte,

Toț să roagă, ca mainte, Că ți-i strașnic svântul nume,

De să toț tem de pre lume. Și ce-i cinstea la-mpăratul,

I-i drag giudețul și sfatul. Tu ai gătat pre giudețe

’Ndereptări de n-áleg fețe Și ai tocmit adevară

Lui Iiacov s-aibă-n țară. Și să rădicaț pre Domnul,

Să vă-nchinaț cu tot omul, La svânt razăm de picioare,

Toată lumea de supt soare. Să rădice pentru țară

Moiséi1 și Aron sfară. Samuil să facă rugă, Ca o adevară slugă. Că le va-nțălege Domnul Ce s-or ruga prin tot omul. Și din núor le va zâce Bunătate și ferice. Că-i feriră cu tărie ’Nvățături de mărturie, Ce le-au dat să le păzască Nevoiră să plinească. Doamne Dumnezău și svinte, Să-i asculț, ca și mainte, Și să le răspunz cu milă În vreme de greu și sâlă. Și să rădicaț pre Domnul, Să vă-nchinaț cu tot omul, În măgura ce-ș aleasă De ș-au svințitu-ș de casă, Să-ș vestească svântul nume, Că-i svânt Domnul preste lume.

PSALMUL 99

Strigaț din toate țări cătră Domnul, Ce lăcuiț pre pământ tot omul. Slujiț Domnului cu bucurie, Nainte-i să-ntraț cu mărturie.

1 Pronunțat Mo-i-.

Să știț de Dumnezău că ni-i Domnul Ce ne-au făcut pre noi, pre tot omul, Că-i súntem ai lui oameni de turmă Și oițe de-i paștem pre urmă. Prin porțâle lui să-ntrăm cu rugă, Sama să ne ia Domnul pre strungă. Să-i mulțămim, să-i vestim svânt nume, Că-i bun Domnul și slăvit în lume. Mila lui în veci este pre țară Și-n tot rodul svânta-i adevară.

PSALMUL 100

De mila ta, Doamne svinte, Și de giudeț țâind minte, Voi cânta ș-oi înțălege Fără vină ce voi merge Pre cale-ntr-această viață, Ca să-m vii fără de greață, Când petrec fără de vină Și cu inemă senină În mijlocul casii mele, Ferindu-mă de smintele. N-am suferit strâmbătate Să văz nice de departe. Ceia ce-ș ies din tocmală I-am urât ca o sminteală. Nu s-au dat cu mine-n viață Cel cu inemă sămață, Și cu cel fără credință Nu mi-am făcut cunoștință.

Și l-am scosu-l cu ocară Pre clevetnicul afară. Cel cu căutătura mândră Nu l-am avutu-l în sâmbră, Nice-am suferit în casă Lacomul să-l pui la masă. Ce-am căutat cu față lină Cătră cel fără de vină, De l-am chematu-l în casă Să-l văz cu mine la masă. Și cel cu răbdare lungă L-am priimit să-m fie slugă, Ce să ferește de vină, Ca să-ș facă slujba plină. În casa mea n-au fost harnic Să petreacă omul falnic, Nice-am lăsat mincinosulSă strice cúiva folosul. Și de strâmbii mi-au fost greață Să-i văz demineață-n față. Ce i-am ucisu-i din țară Pre toț răii cu ocară, Să-i concenesc din cetate Pre toț ce fac răutate.

Psalomul lui David, 101

Doamne, mi-ascultă de rugă
    Ce mă rog din vreme lungă,
Și strigarea mea să margă
    Spre tine, să să-nțăleagă.
Nu-ț întoarce svânta față
    De cătră mine cu greață.
Și la zî ce sunt cu jele
    Și cu tângă de greșele,
Pleacă-ț auzul spre mine
    Și să-m hii, Doamne, cu bine.
Și la ce zî ti-oi striga-te,
    Să mi-auz de greutate,
Că-m trec zâlele ca fumul,
    Oasele mi-s săci ca scrumul.
Ca nește iarbă tăiată
    M-este inema săcată,
Că stă uitată de mine,
    Ce-am cătat să mănânc pâine.
De suspinuri și de jele
    Mi-am lipitu-mi os de piele.
De-atocma cu pelecanul,
    Prin pustii petrec tot anul,
Și ca corbul cel de noapte
    Îm petrec zâlele toate,
Ca o vrabie rămasă
    În supt streșină de casă.
Toată zua mi să strâmbă
    Pizmașii miei, de-m fac scârbă,
Și ceia ce mă-mbunează
    Fac giurământ să mă piarză.
Am mâncat pâine de zgură
    Și lacrămi în băutură,
De fața mâniii tale,
    Ce mi-ai dat de sus la vale.
Mi-s zâlele trecătoare,
    De fug ca umbra de soare,
Și ca iarba cea tăiată
    Mi-este vârtutea săcată.
Iară tu, Dumnezău svinte,
    Tot ești din veci, de mainte,
Și petreci în rod de rudă,
    Tu te scoală fără trudă
De vei milui Sionul,
    Și să-l cruț, că tu-i ești Domnul.
Că-i sunt vremile venite
    Și pietrile îndrăgite
De șerbii svințiii-tale,
    Și țărna cea de pre cale.
Și ț-vor cinsti svântul nume
    Limbile toate din lume,
Și cu dragoste toț craii
    Ț-vor vedea slava cu aii.
Că vei zidi, Doamne svinte,
    Sionul ca de mainte
Și ț-vei ivi svânta față
    Cu slavă și cu dulceață.
Că le vei căuta de rugă
    Celor din pedeapsă lungă,
Și de dânș nu-ț va fi greață,
    Ce să roagă cu dulceață.
Și aceasta să să scrie
    Preste alt rod ce-a să vie.
Și oameni ce s-or zidi-să
    Ti-or cânta cu voaie tinsă,
Că ț-ai căutat spre mulțâme
    De la svânta ta nălțâme.
Și Domnul din ceri, dând rază,
    Căută spre pământ să vază
Și s-auză de durere
    Celor ferecaț în here,
Și cei uciș fără lege
    Cuconii să le dezlege.
Să dea vestea-n tot Sionul
    De bine ce-au făcut Domnul,
Să-i laude svântul nume,
    În Ierusalim și-n lume,
Și gloatele cu grămadă
    Să să strângă la făgadă.
Și-mpărațâi cu tot omul
    Să slujască toț la Domnul,
Și să-i răspunză-n tărie
    Cu cale de mărturie.
Să-m dai veste și cu bine
    Pentru zâle ce-am puțâne,
Și când îm vei lua viața,
    Mă rog, Doamne, să-ț văz fața.
Că preste tot rod de rudă
    Îț sunt aii fără trudă.
Și tu, Doamne, cu cuvântul
    Dintăi ai urzât pământul,
Și ceriurile ce-s nalte
    Sunt de mâna ta lucrate.
Acelea toate s-or trece,
    Iară tu tot vei petrece.
Și ca haina ponosâtă,
    Când le-a hi vremea sosâtă,
Li s-a destrăma făptura
    Din hire, ca vechitura.
Și li-i depăna ca tortul,
    De să vor schimba cu totul.
Iară tu, Dumnezău svinte,
    Tot ești Domn, ca și mainte,
Și trăiești pre așezare
    Ca cela ce ești Domn tare.
Și fiii slugilor tale
    Le vei deșchide-le cale,
Să-ș descalece moșie,
    Să s-așeze cu vecie
Și să-ș rădice sămânță,
    Să-ț slujască cu credință.

PSALMUL 102

Sufletul mieu, zî de bine

Domnului cu tot din tine Și pănă ce ești pre lume

Să-i fericești svântul nume. Sufletul mieu, zî de Domnul

Cuvânt bun cătră tot omul Și să nu-i uiț de bine

Ce-au făcut milă cu tine, De te-au spălat de păcate

Și ț-au datu-ț sănătate, Și ț-au avutu-ț de știre,

De te-au scos de la pierire, Și ț-au trimisu-ț cunună,

Milă cu dar depreună,

Și ț-au dat cu céi buni parte Ce-ai poftit de bunătate. Ca hulturul te-a-nnoi-te, De-i hi tânăr ca mainte, Domnul care face milă Și giudeț celor cu sâlă. Calea sa Domnul cea svântă Ne-au arătat fără smântă, Puind pre Moiséi povață. Să ne poarte fără greață, Să nu ne-abatem din cale, Din voia svințiii-sale. Milosu-i și-ndurat Domnul Că rabdă-ndelung pre omul, Și cu mila sa cea mare Ne ferește de certare. Nu ne țâne-n veci mânie Prin păcate, cu urgie, Nice ne-au făcut pre vină, Să ne dea certare plină, Prin greșele și păcate, Să ne dea cu răutate. Pre cât stă ceriul departe De pământ de să desparte, Pre-atâta ș-au pusu-ș Domnul Mila sa preste tot omul, Pre ceia ce-i sunt cu teamă, De-l iubăsc fără de samă. Câtu-i de la scăpătate Răsăritul de departe, Pre-atâta ne depărtează Greșala, să nu ne piarză. Și ca tatăl ce i-i milă De hiii săi când li-i sâlă, Așe nu să-ndură Domnul, Ce i-i milă de tot omul. Că sângur ne ști de faptă, Din ce ni-i hirea lucrată, Ne ști că súntem din tină Făcuț, de svânta sa mână. De ne-ar hi zâlele multe Ca iarba, tot ar hi scurte, Și ca floarea ce să trece De soare și de vânt rece, De să destramă cu totul Și nu-ș mai cunoaște locul. Iară mila ta cea mare Stă din veci pre așezare, Pre-aceia ce-ț veghe voaie, Să nu ducă-n veci nevoaie. Și svânta ta dereptate Le va fi cu bunătate, Cu hiii și cu nepoțâi Le vei da bine cu toțâi, Ce-ț feriră giurământul Șiă-țî țânură-ntreg cuvântul. Că tu, Dumnezău Domn svinte, Ești în scaun de mainte, Cu crăie așezată În ceri, unde ți-i gătată. Blagosloviț cu tot sfatul, Îngerii toț, pre-mpăratul, Toț puternicii cei tare, Ce-i súnteț supt ascultare.

Dațî-i bună cuvântare, Oștile lui cele tare, Carii slujiț fără smântă Voia Domnului cea svântă. Blagosloviț toț pre Domnul, De tutinderea tot omul. Și tu, mișelul mieu suflet, Să-i mulțămești cu-ntreg cuget, Și-i urează de tot bine Lui Dumnezău dintru tine.

Psalomul lui David, 103

Sufletul mieu, ură bine
    Lui Dumnezău, cum să vine,
Și-i zî, Doamne, să trăiască
    Mărirea ta și să crească.
Să te-mbraci cu mărturie,
    Cu frâmsețe și tărie,
Că tu te-nvești cu lumină,
    Ca soarele-n zî senină.
Și ț-ai tins ceriul ca cortul,
    De l-ai înfrâmșat cu totul,
Și i-ai pus deasupra ape,
    Din tinsori să nu să scape.
Núorii ț-ai pusu-ț scară,
    Când vei să pogori în țară.
Caii îț sunt iuț ca vântul,
    De mărg unde ți-i cuvântul,
Și ca gândul mărg de tare
    Îngerii tăi cei călare,
Și pedestrimea ca focul
    Merge strălucind cu totul.
Tu-ntemeiez cu cuvântul
    De stă nemutat pământul.
Tu i-ai datu-i de mainte
    Prăpastea de-mbrăcăminte,
Și stă gata să te-asculte,
    Să dea apa preste munte,
Și de svânta ta poruncă
    Va fugi din deal la luncă,
Că va merge detunată,
    De glasul tău înspăimată.
Și munțâi, și dealuri nalte
    S-or ivi, și șesuri late,
Pre locul ce sunt urzâte,
    Când i-ai făcut de mainte
Și le-ai pusu-le hotară,
    Să nu dea din loc afară,
Ce să-ț țâie-ntreg cuvântul,
    Să nu-mprésure pământul.
Tu trimiț ape prin tăuri,
    De cură printre munț răuri,
De să toate heri adapă
    Și le prisosește apă.
Și colunii când li-i sete
    Tu-i adăpi fără scumpete.
Tu strângi pasările-n hoarbă
    La părău ce vin să soarbă,
De prin pietri, de prin gauri
    Slobod cântece și glasuri.
Tu sloboz roauă pre munte
    Dintr-a tale cămări multe,
Și pre pământ sloboz ploaie,
    De să satură-n pohoaie,
Și cu lucrul tău sporește
    Tot pământul de rodește.
Tu dai fânului să crească,
    Dobitoacelor să pască.
Și crești pajiștea cea moale,
    De scoate grâul din foale,
De-ș culeg oamenii hrană
    Să le hie și pre iarnă.
Că scot pita cu sudoare
    Să mănânce la răcoare,
Din pământ agonisită
    Pre porunca ta cea svântă.
Și le-ai dat vinul să-ș facă
    Veselie, să le placă.
Cu oloi să-ș netezască
    Fața și să să-ncrăvască1
Cu pâinea cea de mâncare,
    Să să facă omul tare.
Copacilor de pre câmpuri
    Tu le dai sațâu pre timpuri,
Și chedrilor din Livanul,
    Ce-i răsădești pre tot anul.
Acoló vrabii ș-or face
    Cuiburi, di-or ședea cu pace,
Că le este rodionul
    Povață, pus de la Domnul.
Cerbilor le-ai dat să salte
    Pre munțâi cu dealuri nalte,
Și iepurilor scăpare
    Le-ai dat s-aibă supt stânci tare.
Luna ai făcut cu rază,
    Să crească-n vremi și să scază,
Și soarele ș-nemerește
    Apusul ce odihnește.
Din tunerec feceș noapte,
    De ies gadinile toate.
Lupii urlă și scâncează,
    Când spre vânat să gătează,
Să-ș ceie și să-ș răpască
    De la Domnul să-i hrănească,
Pănă când răsare soare,
    De mărg cineș la-nchisoare.
Și omul, fără de greață,
    Iese-n treabă demineață,
De lucrează pănă-n sară,
    Zî de iarnă și de vară.
Pentr-aceea, Doamne svinte,
    Să fii mărit de mainte,
De lucruri ce-ai făcut mare,
    Cu sfat bun, cu așezare!
Pământul îi plin de fapte
    Ce-ai făcut cu bunătate.
Și marea, câtu-i de lată,
    Și largă, și desfătată,
Într-însă să țin heri multe,
    Jigănii mari și mănunte.
Preste luciu de genune
    Trec corabii cu minune.
Acoló le vine toană
    De fac chiții gioc și goană.
Și toate la tine caută
    Să le dai hrană bogată,
Să strângă și să-ș culeagă
    Ce le-ai dat, cu voaie largă.
Cându-ț deșchiz svânta mână,
    Atunci toată lumea i-plină
De bișug și de dulceață,
    Și-ș petrec toț bine-n viață.
Și când ț-ascunz fața svântă,
    Toată lumea să-nspământă.
Când le iei duhul, s-or stânge
    Și la țărna lor s-or strânge.
Duhul tău când li-i trimite,
    Să vor zidi ca mainte,
Și cum ț-ai datu-ț cuvântul,
    Vei înnoi tot pământul.
Și să-ț fie, Doamne svinte,
    Slava-n veci, ca și mainte!
Dumnezău gând bun va pune
    De lucruri ce-au făcut bune.
Că de svânta ta căutare
    Pământul tremură tare,
Și din munte merge pară,
    Când pogori să vez în țară.
Și ț-voi cânta, Doamne,-n viață,
    În custul mieu, cu dulceață,
Cânta-ț-voi, Dumnezău svinte,
    Domnului mieu de mainte.
Pănă ce voi fi cu viață,
    Îț voi cânta fără greață.
Și să-ț placă, Doamne svinte,
    Bietele mele cuvinte,
Să mă bucur în tot bine
    De Dumnezău, cum să vine,
Ca să pieie cu ocară
    Toț pizmașii tăi din țară.
Și ceia ce-s fără lege
    De pre pământ să vor șterge,
Să nu scape nice urmă,
    Ce să-i ștergi dintr-a ta turmă.

PSALMUL 104

25 26 27 28 29 30 31 32 33 34