Spre blăstăm din svânta ta poruncă. Ia-mi mustrarea, ponoslul din față,

Să-ț cerc mărturia cu dulceață. Boierii șed asupră-mi cu svaturi,

De mă pârăsc toț din toate laturi. Iară șerbul tău, Doamne, să-nvață

În dereptatea ta fără greață. Mărturia ta și dereptatea

Îm dă sfat, știință-n toată partea.

Dáled, d

Mi-au lipitu-mi sufletul pământul,

Ce mă-nvie, Doamne, cu cuvântul. Umbletele mele cu spovadă

Ț-am spus, Doamne, fără de tăgadă, Și mi-ai ascultat, și tu mă-nvață

Dereptăț de-a tale, să-m dai viață. Și să mi-arăț de direptăț cale

A mă primbla-n minunile tale.

Sufletul mieu l-întristează somnul, Ce m-a-ntări-n cuvântul său Domnul. De la cale strâmbă mă ferește Și cu legea ta mă miluiește. Calea cea direaptă mi-este dragă Și de giudețul tău nu mi-i tagă. Mă țâi de mărturia ta svântă, Și să nu mă laș, Doamne, la smântă. În poruncile tale mă bagă, Să mărg pre drum cu inemă largă.

Heì, h

Pune-mi, Doamne, calea-ntr-a ta lege, Și pre dereptatea ta voi merge. Legea ta a o cerca m-dă minte, Să o țâi cu inemă herbinte. Într-a tale porunci pre cărare Mă-ndereaptă, c-aceea voi tare. Inema mea spre-a ta mărturie Să o abaț despre lăcomie. Ochii de la deșert îmi oprește, Să nu văz, și-n calea ta mă crește. Să-m dai cuvântul tău, ce-ț sunt slugă, În frica ta să-m fie de rugă. Ia-mi ocara carea mă defaimă, Că ți-i sfatul bun fără de samă. Doritu-ț-am porunci cu dulceață, Și-ntr-adevărul tău să-m dai viață.

Vov1, v

Și spre mine mila ta să-m vie, Pre cuvântul tău, Doamne,-n tărie. Ș-oi răspunde cuvânt cui mă-mpută, C-am nedejde-n cuvântul tău multă. Și să nu-ț iei din rostul mieu graiul, Că-n giudețul tău îm razăm traiul. Și legea ta o voi feri-ntreagă Pururea-n veci cu inemă largă. Ș-am umblat pre cale desfătată, Că porunca nu-ț las necercată. Ș-am grăit de svânta-ț mărturie Naintea de-mpăraț cu tărie. Că eram deprins într-a ta zâsă, Carea-m iubit a chiti cu dânsă, Rădicându-mi mânule pre rugă, Spre-a tale porunci din vreme lungă, C-am iubit a mă deprinde-ntr-înse Și-ntr-a tale dereptăț și zâse.

Záin, z

Adu-ț, Doamne, de cuvânt aminte, Ce mi-ai dat nedejde de mainte. De-aceasta mă mângâi când mi-i greață, Că cuvântul tău mă țâne-n viață. Trufașii lucrară răutate, Eu din legea ta nu m-oi abate,

1 În ms. Vau.

Că ț-țâi minte, Doamne, de giudețe, Că mă mângâi din veci în blândețe. Păcătoșii mă băgară-n scârbă, Din lege-ț ieșind la cale strâmbă. Cântec mi-au fost a ta dereptate La locul mieu de streinătate. Ț-am pomenit noaptea svântul nume Și legea ț-am feritu-ț pre lume. Aceasta mi-i binele și partea, Că ț-am cercat, Doamne, dereptatea.

Hes1, c

Partea mea ești, Doamne, cea de viață, Și ț-voi feri legea cu dulceață. Mă rog, Doamne, la svânta ta față Cu inema mea cu toată-n viață, Și-n cuvântul tău mă miluiește Și la greul mieu tu-m folosește. Ț-am cugetat calea și voi merge Întorcându-mă-n svânta ta lege. M-am gătat și n-am voaie mâhnită A feri porunca ta cea svântă. M-au înfășurat funi de păcate, Și legea ta n-am uitat departe. Mă sculam la rugă lăsând somnul, Miazănoapte când doarme tot omul, Să-ț mărturisesc pentru giudețe Prin dereptăț ce n-alegi în fețe.

1 În ms. Het.

Partnic sunt cu toț ce-ț au de teamă, Ce-ț păzăsc porunca fără samă. Pământul îi plin de-a ta dulceață Și de dereptatea ta mă-nvață.

Tes1, e

Feceș șerbului tău bunătate Cu graiul tău, Doamne,-n dereptate. Bunătate, dojană, știință Porunca ta mă-nvață-n credință. Păn-a nu mă smeri, eu greșisă2, Pentr-aceea mă țâi de-a ta zâsă. Bun ești, Doamne, și cu bunătate,

Și mă-nvață-ntr-a ta dereptate.

Ș-au înmulțât mândrii strâmbătatea,

Pornindu-ș asupră-mi răutatea,

Iară eu cu inemă senină Îț voi cerca porunci fără vină. Le zace pre inemă gros săul Ce l-au închegat cu de tot răul, Iara eu cu legea ta cea svântă M-oi deprinde, că nu-m va fi smântă. Mi-i de bine că-m dedeș plecare Să mă-nvăț într-a ta-ndereptare. Mai bună mi-i a ta svântă lege Decât aur ș-argint ce-aș culege.

1 În ms. Tet.

2 greșisem.

Iud1, y

Cu mânule tale, Doamne svinte, M-ai zidit și m-ai fapt de mainte ; Dă-mi înțălepciune a-nțălege Poruncile tale-n svânta lege.

Mă vor vedea carii ț-au de teamă

Și s-or veseli fără de samă,

Că-n cuvântul tău mă razăm tare,

Cu nedejde și cu așezare. Ț-am cunoscut, Doamne, dereptatea Pre porunci ce dai în toată partea Și cu adevăr mi-ai dat certare, Ce să-ț fie mila-ntr-așezare, Să mă mângâie de la cădere Cu al tău cuvânt fără scădere. Să-m trimiț a ta ieftinătate, Să petrec cu viață-n bunătate, Că legea ta îm dă-nvățătură, Iară mândrii ce sunt cu grea ură Cu rușine să iasă pre față, Să-i lovască de toate părț greață. Iară eu cu gând bun fără samă Într-a tale porunci m-oi primbla-mă. Să mă-ntoarcă de la rătăcire Carii ț-au de frică și de știre Și să-m hie inema senină, În porunca ta-mblând fără vină.

1 În ms. Iod.